Gibraltar

Dieu et mon droit. De ce casa regală britanică are un motto în franceză? Adică ştiu de ce. Dar totuşi...era mai cool dacă puneau Gott und mein Recht, înţelegeam. Totuşi franceză? Franceză?! Dieu et mon droit, oh la la.

Gibraltarul a devenit britanic între 1 şi 3 august 1704. Un fel de "Pardon me while I capture your strait". Contextul e foarte complicat. Simplificat, toţi din vest se băteau ca chiorii. Parte din această bătaie era alianţa Anglia-Olanda care avea nevoie de un port cu care să controleze strâmtoarea Gibraltar şi să-i faciliteze operaţiunile în Mediterana. După ce au încercat să ocupe Cadiz-ul şi nu au reuşit ("ended in abject failure", am încheiat citatul) au zis "Bine, hai, luăm Gibraltarul dacă nu se poate altfel". Zis şi făcut. Majoritatea localnicilor, care fuseseră lăsaţi să plece, au întemeiat localitatea San Roque, în acelaşi golf pentru că au fost asiguraţi că Gibraltarul va fi curând recucerit. San Roque aşteaptă şi azi, 300 de ani mai târziu...

Bine, Spania a mai încercat ea să ia Gibraltarul înapoi, cum ar fi asediul de 4 ani începând cu 1779. Mare faptă de arme a Imperiului Britanic, o garnizoană de 7000 de oameni a ţinut piept unei forţe combinate de 65000 de spanioli şi francezi. La momentul atacului care ar fi trebuit să fie final, pe 13 septembrie 1782 o altă "armată" de 80000 de civili s-a prezentat la faţa locului pe dealurile dimprejur ca să vadă steagul britanic târât în ţărână. Pe scurt: spaniolii au mizat pe un fel de baterii plutitoare de tunuri. Britanici au plusat cu proiectile incandescente. Rezultatul cred că e intuitiv.

Trecutul militar al Gibraltarului se vede la tot pasul. Vechi baterii, tunuri (unele ruseşti, capturate în Crimeea dar hei, ce contează) ziduri, fortificaţii. Azi singurul asediu este cel al turiştilor şi al spaniolilor veniţi să cumpere ţigări şi alcool ieftin.

Booze & Co. Elocvent aş zice :)

E frumos, de ce să zic. Partea veche a oraşului menţine clădirile istorice (cum ar fi o secţie de poliţie din epoca victoriană).

O ciudăţenie a locului este că moneda locală este Lira Gibraltar(eză?) dar acceptă şi euro. Iar în diverse localuri există semne cu "Acceptăm şi euro dar restul dumneavoastră ar putea fi în lire". Am păţit asta şi e ciudat să primeşti un pumn de monede amestecate. N-ai nici o şansă să calculezi dacă e bine. Mă rog, eu oricum căutam. De fapt am intrat la suveniruri pentru magnetul meu de frigider şi i-am cerut vânzătorului rest în monede cât mai diferite, dar doar lire şi subdiviziuni. S-a chinuit omul şi mi-a făcut pe plac.

Dar totuşi vine o vreme când călătorul trebuie să purceadă la drum...

...mai ales când are aşternut tocmit la 300 de kilometri depărtare. N-am luat autobuzul, am preferat să trec din nou la picior pista.

Am trecut pe lângă aeroportul Gibraltar cu fix 3 locuri de parcare în faţă...

...şi pe lângă statuia lucrătorului spaniol în Gibraltar (?!). Statuia e deja în Spania. N-am înţeles de ce are nevoie de statuie dar să zicem. Plasamentul zice ceva, cred.

Am găsit maşina în bună stare şi am pornit spre...Granada. Asta ca să ştiţi ce e în episodul următor. Am ajuns acolo după un drum de noapte destul de obositor, pornind GPS-ul doar în extremă urgenţă pentru că încărcător de maşină nu aveam cu mine. Am găsit şi hotelul (amplasat fain, cam cum e Carrefour Militari faţă de Unirea) şi m-am cazat, adormind lemn la puţin timp după.

PS: Şi în cameră ce văd? Măi...eu parcă ştiu de undeva clădirea asta...