HMR - Her Majesty’s Rock

Pe când calculam eu distanţe şi căutam rute spre Tarifa am văzut că în apropiere e un alt obiectiv care promitea să fie mult mai interesant. Posesiune britanică de la 1704, ghimpe în coasta Spaniei, sigurul loc din Europa unde trăiesc maimuţe, cum să nu fie interesant? Unde mai pui că trebuie să traversezi pista aeroportului la picior dacă vrei să intri. Păi atunci, Gibraltar să fie!

Am mers acolo după ce am fost la Tarifa. Am ajuns în Linea de la Concepcion pe la 2 după-amiaza. Linea de la Concepcion, deşi ciudat, e numele oraşului vecin din Spania. Am decis de la bun început că nu mă bag cu maşina în Gibraltar ci o las în Spania. Am găsit loc de parcare bunicel şi ca un cetăţean adevărat am mers să plătesc parcarea la automat. După ce am băgat tot metalul de care dispuneam am văzut că de fapt sâmbătă nu trebuie plătită. Apăsat butonul, luat înapoi monedele, scăpat jumate din ele în balta din faţa automatului.

Decizia de a lăsa maşina în Spania s-a dovedit salutară fie şi numai din cauza cozii gigantice de la intrare.

Trecerea în Gibraltar se face relativ uşor, în general treci cu buletinul în mână şi atât. Pe mine, suspectul periculos, m-au ţinut ceva mai mult. Nu eram deloc singurul român, erau cu zecile din ăia cu doi de „R” care treceau pe bicicletă până la primul chioşc cu ţigări. Aparent sunt mai ieftine în Gibraltar.

Particularitatea acestei treceri de frontieră este că imediat după ea trebuie să traversezi pista aeroportului internaţional Gibraltar. Pista e construită pe teren furat din mare şi e pusă perpendicular pe istmul care uneşte Gibraltarul de continent. Ca să vă faceţi o idee...click!

Noroc că traficul aerian e asemănător cu traficul feroviar dintr-o haltă mai mare de pe lângă Ploieşti astfel că de cele mai multe ori se poate trece fără să aştepţi. Dacă totuşi vine un avion...stai la semafor :)

La mijlocul pistei

Gibraltarul te întâmpină prietenos cu nişte... blocuri comuniste?!

Micro 6, Gibraltar.

Astea sunt clădiri noi, construite în afara zidurilor cetăţii. Într-adevăr odată ajunşi la ziduri...

...peisajul se schimbă.

Nu zic că e cine ştie ce dar are un aer mai colonial.

Ei hai că sunt şi chestii frumoase, cum ar fi balcoanele cu dantelă de metal.

Tot legat de taxe, se pare că magazinele sunt axate pe cosmetice, electronice şi alcoolice.

Strada principală, pietonală.

Pe strada principală văd un afiş care anunţă că telecabina e închisă (ce-i drept mai devreme în zi fusese o furtună destul de puternică). Cum ce telecabină? Cea care duce sus pe stâncă. Nu degeaba i se zice The Rock. Gibraltar vine de la Jabal Tariq (muntele lui Tariq, acel Tariq care i-a maurizat un pic pe spanioli). Dar să revenim. No telecabină for me. M-am dus până acolo ca să mă conving şi aşa era. Totuşi se poate ajunge cu taxiul pentru un modic preţ de 27 de euro pentru că nu ai de ales. Mă rog, alegere ai, să nu te duci, ceea ce am şi făcut pentru că vârful stâncii era în nor.

Aşa că mi-am găsit o altă ţintă, Europa Point. Am studiat ce autobuz trebuie să iau (şi prin studiat vreau să zic urcat într-un autobuz la întâmplare şi întrebând dacă merge la Europa Point) şi m-am pus pe aşteptat.

Trebuie zis că serviciul de autobuze din Gibraltar e gratis (cele din interior, nu cel care duce şi aduce de la graniţă). Nu costă nimic însă timpul între două autobuze e destul de mare. Totuşi e gratis deci nu am de ce să mă plâng.

Aşa că tot aşteptând am zis să o iau la picior înainte până în faţă la hotelul The Rock.

Maimuţele care trăiesc aici (macaci se cheamă) nu trăiesc chiar în oraş ci pe stâncă, cât mai sus. Singurul exemplar pe care l-am văzut a fost pe acoperişul hotelului.

O chestie amuzantă legată de macaci e că există o legendă că atât timp cât vor exista macaci în acest loc, acesta va fi teritoriu britanic. Drept urmare, în al doilea război mondial când numărul lor se redusese la câteva exemplare Winson Churchill a cerut să mai fie aduşi din Africa.

Într-un final, a venit şi autobuzul şi am plecat spre Europa Point. Dar despre asta, data viitoare.