Essence of Infinity

Acest post ar trebui să se cheme "A lesson in humility". Sau "Cum m-am făcut de râs ieri". Sau "Cea mai iute chestie din partea asta a Europei".

Fiind cu treabă prin oraş la prânz mă gândesc eu că ar fi potrivit să trec pe la o shaormerie despre care am auzit din mai multe părţi - La Haleală se cheamă locul şi e pe lângă Gara de Nord. Buuun, zi şi făcut. Cică carne de berbecuţ, sosuri speciale, să vedem şi noi.

Aparent locul e destul de cunoscut pentru că atunci când am ajuns eu era coadă astfel că am avut timp să studiez meniul. 16 sosuri dintre care ultimul - Essence of Infinity - Cea mai Exxxtremă senzaţie de iute din lume. "Pfff" mi-am zis.

Cumva în mintea mea s-a şters experienţa traumatică de acum 3 ani de la Agra Palace când nu am putut să mănânc mâncarea de iute ce era. Să ne înţelegem, îmi place mâncarea iute dar nu otrăvită. Simţindu-mă în putere, am întrebat de esenţa de infinitate, care ar fi aia în vitrina cu sosuri?

-Păi o ţinem în spate că nu prea o folosim. Dar vă dăm să gustaţi dacă vreţi...

-Sigur, de ce nu?

-...pe o scobitoare! (ooo, challenge accepted!)

Privind în urmă, nu aveam de ales. Ca mascul ce mă aflu nu puteam să spun că m-am răzgândit şi mi s-a făcut frică. Plus, dacă blufa? Şi până la urmă cât de iute poate fi?

Şi se duce omul şi scoate o sticluţă mică mică în care bagă o scobitoare şi se întoarce cu scobitoarea murdară pe vârf de un lichid negru, cam ca dulceaţa de vişine. Iau scobitoarea şi, într-un puseu de luciditate pentru care m-am felicitat mai târziu, am luat numai jumătate din cantitatea de substanţă de pe ea.

-Hmmm, dar e dulce (şi într-adevăr prima senzaţie e de dulce)

-Aşteptaţi un pic.

N-a apucat să termine că acel ceva a luat foc în gura mea şi pe buze. Da, e iute porcăria, mi-am zis. Totuşi suportabil. După 10 secunde am început să-mi reconsider părerea întrucât focul se înteţea. Şi, ca atunci când te loveşti la nas, apar involuntar primele lacrimi. Mai întâi timid, apoi un şuvoi. Apoi tuse din aia incontrolabilă cu horcăieli, metoda corpului de a-ţi spune "Na cretinule, ţi-a trebuit cea mai exxxtremă senzaţie de iute, bucură-te acum."

-Vedeţi că a rămas un pic pe deget, aveţi grijă să nu daţi la ochi!

-Ce? zic eu în timp ce-mi dau cu mâna la ochi să-mi şterg din lacrimi.

Băiatul, un pic palid la faţă:

-Aoleo, aţi dat la ochi!

Dar Zeiţa Fortuna mă iubeşte (sau cel puţin vineri a fost aşa) şi nu am dat cu substanţa în ochi ci doar pe pleoapă. Desigur, m-a usturat pleoapa 2 ore după dar dacă ajungea în ochi cred că trebuia să chem salvarea.

-Alo, o salvare repede pe Bulevardul Gheorghe Duca 6!

-Offf, iar au dat ăia Infinity la vreun tembel... 

Între timp băieţii de la shaormerie, văzându-mă afectat grav, mi-au dat să beau un ayran (pentru care, apropo, n-au vrut în ruptul capului bani după) şi un munte de serveţele. Ideea cu ayran-ul nu e rea, are un sens. Capsaicina, ingredientul activ care dă foc la gură nu e solubilă în apă (aşa că degeaba bei apă după iuţeală) însă e solubilă în grăsimi aşa că laptele sau iaurtul e o alternativă bună. Să ne înţelegem, nu te scapă de chin, e doar un pic mai bine. O să vedeţi pe la demonstraţii pe cei care au primit spray cu ardei iute în ochi că-şi dau cu lapte. Exact asta voiam să fac şi eu, să-mi torn ayran-ul în ochi.

Tot între timp băieţii lucrau la shaorma mea de berbecuţ:

-Punem şi ceapă?

Dacă aş fi putut vorbi, aş fi răspuns: "Pune-i ce vrei tu nene, eu sunt ocupat să mor. Când termin îţi zic şi dacă să pui castraveţi sau nu". Am încercat să mănânc din ea dar eram ca răpciuga lui Harap Alb. Aveam impresia că mănânc jăratec - aş fi putut să mănânc şi zahăr, că tot iute mi s-ar fi părut. Am mâncat cam o treime şi la coş cu ea. N-am idee ce gust are, ar trebui să revin dar fără curiozităţi dureroase de data asta.

Detalii tehnice: Infinity. Nu văd ce uz ar putea să aibă substanţa respectivă, altul decât concentrat pentru 10.000 litri de ketch-up iute.

Evident, nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt. Posibil să fiu eu papă-lapte. De fapt, I dare you să încercaţi respectiva otra...respectivul sos. Tot ce ştiu eu este că dacă o să ajung vreodată în Thailanda, India sau mai ştiu eu ce şi-mi zic ăia că mâncarea e iute...apoi să fie ei sănătoşi, fără experimente de acum încolo. Nu pot să nu mă gândesc la senzaţia asociată cu un jet de spray cu aşa ceva în faţă. Trebuie să fie sublimă.

Bonus: După vreo jumătate de oră de la incident ajung la magazinul la care aveam treabă, la ceva distanţă de shaormerie. Arătam ca şi cum aş fi plâns în hohote dar măcar nu putea să ştie nimeni de ce. Poate mă despărţisem la gară de cineva drag, poate abia mă uitasem la The Notebook...dar nu pentru că încercasem un sos la shaormerie. Intru în magazin şi după 10 secunde mă întreabă vânzătorul:

-Auziţi, da' ce aţi păţit la shaormerie?...

-!!! (perplexitate)

-...că eram în spatele dumneavoastră.

-Ah! (credeam că ajunsesem deja pe Youtube. Nu e exclus încă.). Păi să vedeţi...