Madrid

Deşi am petrecut destul de multe zile în Madrid anul trecut, le-am petrecut la periferie unde urlă coioţii şi aterizează avioanele. Abia în octombrie am avut şansa să văd oraşul ziua, pe îndelete. Deşi eram în Valencia, cum am primit vestea că am cu cine să vizitez m-am prezentat la gară „Ida y vuelta la Madrid mâine! Şi mai repede”.

Decizia a făcut parte din ciclul „să cheltuim pe experienţe şi nu pe obiecte” pentru că altfel biletul e destul de piperat. Şi cum nu mai văzusem feţe cunoscute de ceva vreme am luat biletul fără nici o remuşcare.

M-am trezit dimineaţă şi am mers la gară aşa cum se cuvine într-un oraş mic – adică pe jos. Faptul că era să pierd trenul din cauză că umblam după cafea e altceva. Trenul era din gama Alvia adică din acela care îşi schimbă ecartamentul în mers ca să poată merge atât pe reţeaua de mare viteză cât şi pe cea normală, spaniolă (da, ei au alt ecartament). Cumva din motivul ăsta merge un pic mai încet, sau aşa mi s-a părut. Oricum, la 9 şi ceva eram în Atocha şi m-am întâlnit cu partenerii de plimbare veniţi din excursia în sudul peninsulei. Mi-au povestit cum a fost prin Granada („Ah da? Lasă că merg şi eu!” Şi am fost, 15 zile mai târziu) şi între timp am făcut o plimbare de încălzire în Parque del Retiro.

Încălzire pentru că la Madrid erau cred cu 10 grade în minus faţă de Valencia şi eu nu luasem în calcul asta. Soare, soare, dar cu dinţi.

Unde să mergem? Hai spre centru, spre Gran Via. Ce-i drept, mai fusesem, dar nu ziua.

Clădirea Metropolis, care e fix la intrarea pe Gran Via.

Ok, Gran Via, şi acum? Hai la Puerta del Sol, kilometrul 0. Hai. Cică în Puerta del Sol ar fi centrul geografic al ţării – nu înţeleg bine noţiunea dar n-am s-o contesc acum. În piaţă e un furnicar, e un punct de întâlnire pentru toată lumea.

Hai spre Plaza Mayor. Nu, mai bine hai la San Miguel că mă încearcă foamea. Acest San Miguel, din explicaţii, l-am perceput ca pe o Boqueria numai că la faţa locului am văzut că e mult mai mică.

Totuşi, ceva trebuie să fie. Ia să vedem. Într-adevăr, aglomeraţie mare, eu cu rucsacul în spate îmi făceam numai prieteni.

Avem raion de fructe de mare, raion de brânzeturi, raion de cafea artistică...

...raion de cocktailuri, raion de dulciuri şi, cel mai important din punctul meu de vedere, raion de carne mumificată. Mumificată delicios, să ne înţelegem. Ibericii ştiu ei cu carnea. Le cam place să chinuie animalul înainte, dar după aia îl prepară bine. Personal am mers pe nişte fuet cu garnitură de chorizitos. Sau invers.

Mmm, şi acum? Păi...hai în direcţia aia. Pare să fie o catedrală, gen.

Deja la lăcaşul de cult unii membri ai expediţiei se plângeau de dureri de picioare şi, culmea, nu eram eu acela. Astfel am poposit un pic în umbra catedralei şi ne-am uitat la telegondola care ar fi trebuit să ducă pe un deal. Zic ar fi trebuit pentru că practic telegondola aia e plată, aproape ca în Mamaia. Apoi, dacă-i pe aşa, mai bine nu. Hmm, palat, oare o fi interesant?

Nu o să aflăm tura asta. Ne-am văzut de drum, ţinta mea era să văd Templul Debod despre care auzisem ca fiind un templu păgân adus din Egipt. Ca de obicei. „Ce aveţi voi aicea? Obeliscuri, sfincşi, mumii şi temple? Pfuai, le luăm pe toate. Nu vă ataşaţi nici de piramide, deocamdată sunt cam mari dar imediat cum ne dăm seama cum să le mutăm, venim după ele.” Dar până la Debod o pauză e binevenită în Plaza Espana, la soare.

O să urmeze partea a 2-a de Madrid şi o bucăţică de Madrid noaptea. Când? Nu se ştie.