Am ajuns în Neuchatel sâmbătă seara după o zi destul de agitată cu trezit dimineaţă în Paris, schimbat tren la Geneva şi alergat prin Lausanne. Era normal ca duminica să fie zi de odihnă. Mulţumiri ghidului că a avut răbdare şi mi-a arătat ce era de văzut.
Spre seară am poposit la o berărie care produce berea chiar acolo în clădire, Les Brasseurs îi zice. Berea a fost destul de bună încât am plecat pe mai multe cărări de acolo, una din ele ducând pe promenada de la malul lacului.
Dar ce se aude? Muzică? Promenada e destul de pustie însă în faţă se vede ceva lumină şi un pic de agitaţie. Mâzgâlelile cu vopsea anunţă că ar fi interesant.
Într-adevăr, pe malul lacului e o mică gheretă cu o la fel de mică scenă ataşată. La gheretă se vând chestii calde, pe scenă se cântă.
Am dat peste Espace Coin Coin, un fel de fief al chestiilor underground. Dar underground rău.
De exemplu la momentul respectiv pe scenă se producea o trupă care proabil adunase acolo toţi cei 12 oameni care auziseră de ei. Dar fani adevăraţi, din ăia la 40-50 de ani.
Am stat şi noi un timp să vedem ce şi cum dar nu am înţeles nimic din muzica respectivă. Era aşa...meh.
Totuşi ideea de loc în aer liber unde să se poată da astfel de mici concerte nu e rea. În Herăstrău ar merge aşa ceva.
I-am lăsat pe oameni să se distreze în linişte şi am plecat mai departe. Am uitat să spun că Neuchatel-ul, ca şi Lausanne-ul, e denivelat iar cazarea era la nivelul cel mai de sus. Aşa că am luat-o tiptil la picior în direcţia respectivă.
O biserică mai specială în sensul că e...roşie. Mai sunt catedrale roşii, în Basel de exemplu, însă parcă nu chiar atât de roşii. E un pic spooky cu această culoare. Am pe undeva imagini cu ea şi ziua.
De acolo se începe urcarea mai întâi pe străduţe şi apoi pe scări destinate numai pietonilor (pentru a scurta).
Cred că e un mod bun de a menţine un pic de condiţie fizică - să locuieşti sus pe deal vreau să spun. Şi nu pare să fie periculos. Deh, suntem în Elveţia...
După o oprire la magazinul de la gară (pentru că are program extins) am mers acasă şi am gătit şi gustat (eu doar gustat, recunosc) nişte rosti – o mâncare tradiţională făcută din cartofi tăiaţi fâşii şi nişte şuncă. Foarte bun dar probabil destinat activităţilor fizice grele. Numai urcatul unui deal nu justifică mâncarea respectivă.
A doua zi dimineaţă m-am trezit odată cu soarele ca să merg la centrul de închirieri să o ridic pe Aida pentru partea elveţiană a turului Grandes Alpes dar despre aia am povestit deja. Astfel, data viitoare urmează altceva.
No comments:
Post a Comment