Basel

Ultimul pe lista mea elveţiană a fost Basel - de fapt penultimul pentru că aveam planuri mari şi cu Geneva dar nu a fost să fie. Am fost în Geneva pe o ploaie aproape torenţială care a durat ore în şir şi nu m-am putut mişca din gară. Dar să lăsăm oftica, aici e vorba despre Basel. Un oraş - trei ţări!

M-am trezit de dimineaţă şi am mers la gară să iau trenul spre Basel. Am cumpărat biletele înjurând printre dinţi pentru că site-ul SBB prezintă în primă instanţă preţurile care şi cum ai avea card de reducere de 50% (aşa, în caz că îl ai, ce chestie). Aşa că în loc de 39 de CHF au fost 78. Mbon...

Am moţăit majoritatea timpului, nici nu-mi aduc aminte cum am ajuns la Basel. M-am înfăţişat somnoros la biroul de turism din gară - "Hartă, şi mai repede! Bitte schon. Vreau să merg în Germania şi apoi în Franţa, ce tramvai trebuie să iau?".

Ce nu am explicat până acum e că Basel e un oraş situat în trei ţări diferite. Desigur, partea franţuzească şi cea germană se cheamă altfel dar graniţa e pe stradă. Treci cu piciorul la supermarketul de la colţul străzii ca să iei bere mai ieftină. Tre' să văd asta mi-am zis.

Impresie bună începând cu piaţa din faţa gării. Tramvaie verzi, cam multe fire pe cer dar nah, e vintage.

SBB, Schweizerische Bundesbahnen; French: CFF, Chemins de fer fédéraux suisses; Italian: FFS, Ferrovie federali svizzere.

Ce ştie aia de la biroul de turism? Să lăsăm prostiile cu tramvaie, eu voi merge pe jos până în ţara vecină! Ce dacă nu e figurat pe hartă? Nu poate să fie aşa de departe (la sfârşitul zilei făcusem 15 kilometri).

Fiind vineri, oraşul era foarte animat, cel puţin pe lângă universitate. Abia când am mers spre Catedrală a devenit mai liniştit.

Catedrala e un pic sinistră dată fiind culoarea. Iar sculpturile nu ajută. "Have you ever been so angry that you...cut your own dress with a sword while riding?"

Totuşi catedrala si parcul ei mic sunt un loc foarte bun de relaxare mai ales că ai şi vedere asupra Rinului.

De la catedrală am coborât agale spre unul din poduri pe strada care are din când în când vederi panoramice asupra râului.

Vapoarele care circulă pe aici sunt destul de mari, nu prea mă aşteptam.

Apropo de chestii plutitoare, emblematic pentru acest oraş sunt cele 4 - ummm...să le zic bărci? - chestii de trecut râul. Fähri se numesc şi funcţionează cu ajutprul curentului. Nu cel electric ci cel al râului. Vă explic data viitoare mai pe îndelete.

Aşadar, să trecem Rinul - pe pod.

Imediat ce am trecut Rinul şi atmosfera s-a schimbat. Nu mai era nimic turistic, doar periferia unui oraş fără nimic ieşit din comun.

Treaba era aşa: trebuia să ţin direcţia nord-vest ceea ce nu era deloc greu, practic trebuia să merg pe o stradă dreaptă. Şi dă-i înainte...magazine, shaormerii (elveţienii sunt mari mâncători de shaorma din câte am aflat), blocuri de locuinţe, biserici...

La un moment dat mi s-a facut un pic lehamite. OK, mergem, dar cât? Ah ok, sigur e la turnul acela, pare un loc bun pentru o graniţă. Ah sigur e acolo unde văd că întoarce autobuzul, clar. Şi pe măsură ce-mi tot alegeam alte şi alte puncte de reper pe care le depăşeam periferia se transforma în ceva din ce în ce mai urât şi la fel şi oamenii. Îmi aduceam aminte de faţa tipei de la biroul de turism când am întrebat-o dacă pot să merg pe jos: "Da, dar de ce ai vrea să faci asta? E urât pe acolo..."

Într-un final apoteotic după vreo oră de mers pe jos în ritm susţinut am văzut primul semn Landesgrenze - 500m. Agonie şi extaz. Agonie pentru că mai e juma' de kilometru, extaz că în sfârşit am ajuns. Am urcat pe un pod aflat în reconstrucţie şi am văzut-o: graniţa cu Germania. Pregătiţi berea, vin!

Hmm, dar ce e asta? Control paşapoarte? Vom vedea în episodul următor, cel care încheie povestirile pe 2011.