I heart Zurich

Dar nu oricum ci aşa... iraţional şi posibil nefondat. Ca atunci când faci cunoştiinţă cu o fată care arată ca în vis şi ea îţi zâmbeşte. Poate e căsătorită, poate tu nu eşti "her type", poate nu ştie să citească - toate astea nu contează la momentul respectiv, tu te gândeşti cum vor arăta copiii voştri. Aşa şi eu cu Zurich, m-am gândit din primul moment cum ar fi să trăiesc acolo.

Curios e că eu n-am de obicei impulsuri din astea când vine vorba de oraşe. Pe Valencia abia după ce am cunoscut-o mai bine am considerat-o demnă de această listă (Top oraşe în care ar fi bine de trăit, selon moi) iar Viena a intrat aşa...cu greu. Viena e mult prea accesibilă pentru mârlanie.

Arată corespunzător, aş zice.

Tot mârletul (regionalism alert!) se poate urca în maşină să meargă la Viena să care de acolo ţoale din Parndorf (şi aici nu mă refer numai la românaşii noştri). V-am zis că în prima seară la Viena am văzut cum două Mercedesuri dădeau o liniuţă în faţă la Operă? Dacă plec, vreau să fiu cât mai departe de lucruri din astea.

Acelaşi "corespunzător" dar din alt unghi.

Viziunea mea asupra Zurich-ului este una idealizată datorată timpului mult prea scurt petrecut acolo. Fiecare pădure îşi are uscăciunile ei şi nu cred că ei sunt mai speciali din punctul acesta de vedere.

Până şi podul e chill. Ia să se facă navele mai joase, nu podul mai înalt...

Şi totuşi...ceva e special. Nu am văzut umbră de cerşetor. Nu am văzut şi cu asta basta. La Geneva sunt hoarde întregi care vin din Franţa în fiecare zi cu trenul, i-am văzut şi eu ciubăriţi laolaltă adăpostindu-se de ploaie şi grăind în dulcele grai binecunoscut. Mai ajung şi pe la Lausanne că nu e aşa de departe de graniţă. Zurich-ul se pare că e îndeajuns de protejat în centrul ţării încât această manevră să nu funcţioneze.

Una din navele de pe lac - Etzel (un munte de lângă Zurich).

Da, e adevărat, am văzut oameni mâncând stând pe jos din caserole de plastic. Diferenţa e că aceşti oameni erau toţi la costum, în pauza de masă şi în loc să aglomereze o cantină aglomerau malul lacului ca să-şi consume salata.

Uuu, casă roşie...ia să mergem să o vedem mai de aproape...

De fapt asta cred că m-a frapat cel mai tare. Nu pot să spun că mă omor după arhitectură sau cine ştie ce realizări inginereşti. Tramvaiele de exemplu sunt vechi, generaţie un pic mai nouă decât ce ne-au donat nouă (alea din anii 50 sunt la noi, alea din anii 70 le au ei încă). Nu. Oamenii m-au frapat.

Dacă aşa e rău, să vedeţi cu firele de tramvai în Basel. Hidos.

Sunt îmbrăcaţi şi aranjaţi într-un fel anume. Un bun gust şi simţ estetic pe care nu l-aş putea descrie însă de a cărui existenţă sunt conştient. Dacă stau să mă gândesc la parizieni şi acolo poţi vedea într-o anumită măsură asta însă mărimea oraşului a pervertit această îndeletnicire şi înţolirea are un rol de evadare din masa amorfă. Acolo accentul e pe fistichiu şi se acceptă şi nişte orori pentru că, vezi tu, e trendy - nu se încadrază în tipare.

Casa roşie văzută de aproape.  Nu vreau să mă gândesc cât costă nici măcar debaraua de mături.

Elveţienii din Zurich nu au problema asta. De fapt acesta e farmecul lor, am senzaţia că nu încearcă să demonstreze nimic, nu au nevoie de ochelari falşi fără lentile ca să se facă remarcaţi. Nu acesta e scopul. Nu sunt păuni sau papagali.

Nişte sălbateci, umblă cu bicicleta sau cu tramvaiul deşi au bani.

Iar ieşitul în aer liber e un fel de sport. Şi nimic nu e ieşit din comun, nimeni nu se uită ciudat (ia uite bă şi la aştia...). Eu am trecut pe acolo miercuri la ora prânzului şi am văzut următoarele:

-oameni aliniaţi pe ponton cu un sandviş în mână

-oameni la costum ieşiţi în parc cu caserola de salată

-oameni veniţi pe malul râului să citească. Nu era nevoie de Starbucks.

-o mamă ieşită cu copiii la baie în lac (imaginaţi-vă cum ar fi să vedeţi o familie bălăcindu-se în Dâmboviţa la Unirii. Oh wait, deja se face...)

-alţi înotători sau oameni ieşiţi la plajă (miercurea la prânz...)

-o fată care făcea plajă topless în parc (imaginaţi-vă acelaşi lucru în Cişmigiu miercurea).

Tramvaiul acesta e mai nou, posibil să fie de la începutul anilor 80.

E drept, am mai întrebat în dreapta şi-n stânga şi am înţeles că oamenii în Zurich sunt mai reci şi te integrezi mai greu decât în Lausanne de exemplu - parte din dificultate venind din partea limbii germane. Dar nah, şi eu dacă aş fi în locul lor aş fi prevăzător cu străinii.

Glumesc. N-am idee din ce an sunt tramvaiele, doar că mi se par vechi.

Revenind la semnele bunăstării - în afară de felul cum se îmbracă oamenii, un alt bun indicator sunt maşinile. De exemplu, care e maşina de taxi? Mecedes Clasa S. Şi am văzut maşini destul de rare. De exemplu un Seat Ibiza Bocanegra. Sau un Bentley decapotabil turcoaz. Sau maşini decapotabile de epocă scoase la plimbare.

Parcarea de biciclete din faţa gării Stadelhofen

Cu toate astea nu am văzut SUV-uri, nu am văzut BMW, nu am auzit motor turat, scârţâit de roţi. Bentley-ul turcoaz a oprit liniştit lângă mine deşi eu eram pe stradă pentru făcut poze şi incomodam pe el. Legat de asta, elveţienii au un sistem bine pus la punct în care dacă eşti cocoş ei te tratează ca atare şi te cocoşează cu amenzi.Şi acest sistem a ajutat se pare şi la bunul simţ.

Peugeot??? Cum i-au dat voie?

Unii o să zică "Ce e asta? Ce atâtea controale? Cum să nu pot să merg eu cu viteza mai mare sau să opresc unde vreau sau etc." sau mult mai popularul "Da', dar ei au locuri de parcare, ei au infrastructură" Model coercitiv, atât am de zis. Altceva nu funcţionează.

Ah da, era să uit, prostituţia e legală în Elveţia. Preţurile sunt probabil pe măsură.

Drept să spun, în Zurich am încercat un sentiment care mă încearcă destul de rar - şi anume acea strângere de inimă când vezi ce diferenţă este între ţara ta şi "La alţii". Odată cu asta vine şi realizarea că eşti doar în vizită şi că va trebui să te întorci la ceea ce nu poate să pară decât o hazna la momentul respectiv. Să ne înţelegem, exemple punctuale de astfel de "motive" sunt peste tot. Totuşi în Zurich - nici nu ştiu cum să o spun fără să pară exagerat - însă pare să fie al naibii de aproape de perfecţiune.

Ultima zi de vară, moment bun să scoţi decapotabila.

Nu ştiu ce muzee sunt acolo, ce monumente, ce atracţii, nu ştiu ce costuri implică o relocare şi traiul acolo (probabil astronomice la pătrat) dar nici nu mă interesează în momentul de faţă. Am rămas cu o impresie şi aş vrea măcar pe moment să o păstrez aşa.

Dar ce se ascunde în spatele acestui intrând? 

În afară de oameni la costum care iau prânzul vreau să spun.

După Zurich am fost şi în Berna şi Basel dar nu am întâlnit aceeaşi atmosferă. De fapt, nu cred că am mai întâlnit-o în altă parte, de unde şi entuziasmul meu legat de acest oraş.

O fântână verde, aia se ascunde.

Raţiunea îţi zice că nu are cum să fie aşa, nu are cum să fie aşa simplu. Aşa cum îţi zice despre fata din comparaţia de la început că cel mai probabil nu are cum să te placă, că îi plac manelele şi că probabil e nebună, aşa şi despre Zurich ar zice că sigur nu se găsesc locuri de muncă, costurile sunt prohibitive şi sunt mafioţi bine ascunşi.

Gara Stadelhofen (corpul vechi, restul e amenajat de Calatrava). A se observa taxiurile.

"Iraţional în mod previzibil" se cheamă una dintre lecturile cele mai interesante de pe anul trecut. Aşa şi eu cu Zurich-ul... Ce păcat că nu ştiu germana. Şi o zic serios şi trist. 

Un GTI curăţel în care se oglindeau clădirile.

Mai am un set de imagini din Zurich pentru data viitoare când o să povestesc mai puţin emoţional despre oraşul în sine.