05 May 2012

DN1

De ceva vreme tot ameninţ pe toata lumea că fac un drum la Braşov şi ma opresc de-a lungul lui DN1 pentru diverse obiective. Cumva tot nu reuşesc să fac asta. În sâmbăta de dinainte de 1 mai am plecat uşor spre Braşov la 12.30 hotărât fiind să fac asta. Am văzut eu că e cam aglomerat dar am zis că trece aşa că am oprit voios la vila abandonată din Săftica pe care v-am arătat-o.
După vreo 30 de minute pierdute la Bărcăneşti pentru că se circulă pe o singură bandă mi-a revenit cheful şi am oprit la monumentul (pot să-i zic aşa?) care indică locul unde paralela 45 taie DN1. 

Apoi, în aceeaşi zonă, am fost mereu fascinat de indicatorul cu Hotelul Agatha Christie aşa că am luat-o la dreapta spre ea. Mai sunt nişte indicatoare cu Şcoala de detectivi, whatever that may mean. Drumul urcă şi ajunge într-o pădure unde e un fel de poartă, semn că se intră pe proprietatea cuiva, cred. Acum uitându-mă pe google maps se vede clar complexul ascuns în pădure. La momentul respectiv n-am investigat pentru că am văzut altceva care mi-a atras atenţia.
Este vorba de aerodromul Băneşti unde sălăşluiesc, se pare, Icarii Acrobaţi. Două dintre avioanele din imagine sunt YAK-uri 52 şi aparţin şcolii de pilotaj acrobatic. Indicativele sunt YR-UAU şi YR-UAA. Poze mult mai faine găsiţi dacă daţi click pe indicative. 

După această incursiune am revenit la drum şi...n-am mai oprit până la Braşov. Deci nu a fost să fie nici de data asta. Traficul a fost horror, mai mult am stat decât am mers. Şi nu e ca şi cum nu sunt lucruri de văzut numai că uneori nu poţi opri. Este monumentul lui Aurel Vlaicu de la Băneşti - ridicat pe locul unde s-a prăbuşit aviatorul la 13 septembrie 1913. Sunt podurile vechi din piatră de pe DN1 din zona Posada. Sunt casele specifice din Buşteni şi Sinaia. Hotel Mara se profila frumos pe munte cu o creastă înzăpezită în spate şi lună pe cer. La ieşire din Sinaia sunt nişte indicatoare rutiere non-standard cu Atenţie-Urşi şi Atenţie-Capre Negre. Şi tot felul de astfel de detalii. Din păcate trebuie să rămână pentru altă dată...

7 comments:

Vlad said...

acum sincer, la ce te asteptai in acea perioada? sa fie liber? c'mon...

Andreea said...

Eu mi-as lua o galeata cu var si as merge sa vopsesc paralela aceea. Oare primesc amenda pentru devastarea bunurilor publice?

Andrei C said...

Sincer speram sa se fi omorat seara pe DN1 si apoi sambata sa fie liniste. Meh.

Anca said...

Si la Comarnic e ceva de vazut, cel putin asta imi propusesem sa vad intr-un weekend: Comarnic-Posada.

Andrei C. said...

Dap. In Comarnic sunt cel putin doua case cu suprastructura de lemn care merita pozate. La Posada in afara de muyeul Cinegetic nu prea stiu ce mai e de vazut. Stii tu mai multe? :)

Anca said...

Pai atat, muzeul, nu-i de ajuns? :D

Andrei C. said...

Nush, ceva...muzeul ala e cam ponosit...si nu e voie cu poze din cate imi aduc aminte.

Related Posts with Thumbnails