01 June 2012

Seciu

Finalul excursiei de 1 mai ne-a adus pe meleaguri ploieştene. Am trecut prin Subcarpaţi (sau ce-or fi ăia că tare-s întortocheaţi) de pe valea Buzăului pe valea Vălenilor de Munte că altfel nu ştiu să-i zic. Am mers la locul ştiu cu mâncare şi anume Taverna Romană din Făget. Am mâncat acolo şi apoi am mers spre Bucureşti dar cu ocol pentru o cafea la Crama Seciu, deasupra Ploieştiului...
Deşi locaţia e cam comercială (Restaurant, Bar, Hotel, Cafenea, Pizzerie, Cramă, Berărie, Event Hall - jur că toate sunt trecute pe reclamă) cred că nu ar fi fost rău de luat prânzul acolo. Nişte vin de sondă ar fi mers, dacă nu eram toţi cu maşinile. De ce zic vin de sondă? Pentru că dealurile din zonă sunt un amestec ciudat de viţă de vie şi sonde de petrol.
Măcar nu se simte mirosul din vale. N-am înţeles cum trăiesc oamenii aceia din satele de lângă rafinării.
V-am zis data trecută când am povestit de Seciu (ehe, deja sunt doi ani de atunci) că drumul care urcă pe deal e unul sinuos. Deh, e Drumul Vinului, cum altfel să fie?
Fie vorba între noi, cei doi ani şi-au pus amprenta. Drumul are vreo două lăsături numai bune să laşi acolo părţi din maşină. Şi nu e singurul lucru lăsat în paragină...
Locul e bun de panoramă, noaptea se văd frumos luminiţele Ploieştiului. Ziua, not so much.
Dacă vă uitaţi cu atenţie, în centrul imaginii se poate vedea catedrala Sfântul Ioan din centrul Ploieştiului.
Rămăşiţele unui picnic.
Şi gata cu 1 mai. Şi pentru că azi e 1 iunie şi pentru că vine un week-end prelungit, să sperăm la câteva poze. O ieşire mică de tot, ceva.

No comments:

Related Posts with Thumbnails