În week-end-ul prelungit de Rusalii nu s-a putut organiza, din diverse motive, o ieşire prelungită. Astfel, am optat pentru o drumeţie de jumătate de zi duminica, ziua care prezenta riscul cel mai scăzut de trafic pe DN1(A). Pe scurt, am fost să vedem ce e cu noua cabană Ciucaş.
Ne-am urnit cu greu din Bucureşti ca nişte adevăraţi pantofari şi am ajuns la fabrica de apă minerală Keia pe la 11. Între timp vorbisem cu echipa Braşov (pe care neglijasem să anunţ despre planul meu) şi au promis că ni se alătură doi oameni şi un câine. Pentru a evita contactul cu stâna, nu am ales traseul care pleacă din pasul Bratocea şi am ales să urcăm pe drumul forestier care urcă pe Valea Berii.
Dat fiind că echipa Braşov avea un handicap de o oră am ales să lăsăm maşina la bariera de la intrarea pe drumul forestier şi să mergem la picior. Fie vorba între noi, bariera e de formă. Cine vrea, o dă la o parte şi urcă cu maşina până unde poate. Adică toată lumea. Ce înseamnă până unde poate? Veţi vedea mai încolo. Drumul începe lin, chiar îţi pare un pic rău că trebuie să parcurgi bucata asta plată prin praful ridicat de maşini.
Aşa, ce ziceam? Da, drum forestier. Drumul începe să urce încet, încet. Se vede că s-a lucrat recent la el, aşa cum auzisem. El a fost laţit pentru a permite lucrările la noua cabană Ciucaş. Micile pâraie au fost ascunse în cele mai multe locuri în tuburi de beton aşa că în principiu drumul ar trebui să nu se strice la prima ploaie. Oricum, au unelte să-l întreţină.
Urcuşul se înteţeşte în apropiere de fântâna Nicolae Ioan unde de altfel se şi lasă maşinile normale pentru că nu mai fac faţă urcuşului. În schimb, şoferii îndrăzneţi cu 4x4 continuă. Şi din când în când se văd cele trei maşini de la cabană care fac traseul de câteva zeci de ori pe zi ca să aducă oamenii la cabană. Am înţeles că e 10 lei urcarea de persoană. Maşinile sunt un Puch G şi un Mitsubishi, două rable în care oamenii stau în benă sub o prelată, plus Touaregul patronului (asta presupun după numărul de înmatriculare corelat cu numele firmei care apare pe nota de plată de la cabană). Da, cabana nouă este o afacere.
Tratative cu muşterii. Trebuia să întreb daca au POS. Sau chitanţier. Deci cum ziceam cabana nouă e o afacere şi una care nu place celor care merg pe munte.
Drumul devine din ce în ce mai abrupt, atingând o înclinaţie respectabilă pe ultima bucată, într-atât încât e dificil de urcat şi mai ales de coborât cu piciorul. Şi totuşi micuţul Puch G urcă drumul acesta de câteva ori pe zi.
Cu siguranţă nu ar fi acesta primul drum de abordat după ce îţi iei un 4x4. Odată cu ieşirea în golul alpin se ajunge la noua cabană Ciucaş.
Fiind week-end, era arhiplin. Cu greu am comandat ceva de băut (mi-am permis o bere Ciucaş, desigur) şi o ciorbă. Restul am completat cu brânză, ceapă şi slănină adusă de echipa Braşov (care între timp ne ajunsese din urmă).
Revenind un pic la comuniunea autobază-natură, noul Isuzu D-MAX 2012 adus la test-drive. Nu ne depărtăm de maşină că obosim.
Chestia asta cu urcatul cu maşina e cu două tăişuri. Mi-ar fi plăcut să urc cu maşina la cabană ca să pot parcurge partea mult mai frumoasă de traseu până la Vârful Ciucaş. Aşa, nu am fost decât până la cabană şi înapoi din lipsă de timp (şi rezistenţă la efort, de ce să mint). Dar odată cu drumul apar şi personaje nelalocul lor. Personaje parcă ieşite din club şi venite să testeze ce poate gipul.
Ca să nu stăm chiar numai la cabană, am mers mai sus până la releul de lângă cabană. Apropo de cabană, e destul de ambiţioasă structura.
Pentru că Ciucaş-ul era in direcţia proastă în ceea ce priveşte pozele, luaţi de aici un pseudo-HDR.
În schimb spre nord est...vederea e aproape la fel cu cea pe care mi-o aduc aminte de acum 5 ani.
Restul e poveste, am coborât pe unde am venit. Nu a fost timp de altceva, din păcate. Pentru sfârşit, două imagini. Cireşele din molid...
...şi fetiţă îmbrăţişând ponei.
2 comments:
Peisajul este superb! cred ca te-ai distrat pe cinste!
Si verdele....
Vreme misto rau ai prins!
Post a Comment