Sozopol

Cică Saint Tropez-ul Mării Negre! Păi cum să nu mergem. Deşi am stat în Nessebar, alt loc de renume de pe coastă, am dat o fugă sâmbătă şi până la Sozopol. Ce am văzut, vedeţi mai jos.

Drumul până la Sozopol de la Nessebar n-ar fi aşa lung dacă nu ar trece prin nişte sate cu acces la staţiunile de pe mal cum ar fi Ravda şi Pomorie. Plus, Burgasul trebuie şi el traversat. După aceea e un drum express cu două benzi pe sens pe care mai poţi recupera dar cu grijă pentru că poliţia bulgară e vigilentă. Se trece pe lângă capul Atyia şi baza navală de acolo (din păcate se pot doar ghici nişte siluete de nave de război, printre copaci), se trece şi pe lângă Chernomoretz (un fel de Mareaneagreanu) şi se ajunge la Sozopol.

Am găsit un loc de parcare lângă port şi am luat-o la pas să înconjurăm peninsula. Soarele de ora 12 era cam puternic şi afecta experienţa turistică promiţând poze proaste şi insolaţie. Pe insula vecină (chiar aşa, se mai cheamă insulă dacă e legată de mal printr-un istm artificial?) se văd ruinele Academiei Navale Sozopol. Sinistru loc. 

Şi mai sinistru e că un pescador la fel de sinistru e ancorat lângă. Cred că pe furtună sau ceaţă ies nişte mega cadre. Dacă există locuri bântuite, acesta ar fi unul dintre ele. 

Gândiţi-vă: amiralul Zayka, fost profesor la Academie, (Academie ce s-a închis după un şir de crime oribile despre care nimeni nu vrea să vorbească), a dispărut în misiune. Cel mai tânăr amiral al marinei bulgare, în timpul celui de-al doilea război mondial era la comanda vasului Gorica ce patrula coasta în căutarea unui submarin rusesc. Aghiotantul său spune că a ieşit un pic pe punte să-şi fumeze pipa şi de atunci nu l-a mai văzut nimeni. Câţiva dintre bătrânii locului îşi mai aduc aminte de pescadorul ruginit - e nava tatălui lui Zayka. În nopţile cu lună plină şi ceaţă localnicii spun că se aude motorul pornind. Zayka iese în larg. De aceea, localnicii evită să pornească pe mare în zilele cu ceaţă de frică că i-ar putea prinde noaptea. De-a lungul timpului au existat mai multe dispariţii inexplicabile în zona Sozopolului, mereu percari ieşiţi cu bărcile pe vreme ceţoasă. Bărcile au fost găsite, ei...niciodată.

No hai că m-am plictisit. "Am nişte filme-n cap / Trebuia să fac regie". Ha ha ha. Hai mai bine să ne delectăm cu nişte imagini cu bărcuţe. În imagine, canalul dintre ţărm şi insula Sf. Petru.

Personal prefer pescadorul ca şi fotogenicitate (există cuvântul?)

Inscripţie în bulgara veche pe istmul care leagă tărmul de insula cu Academia Bântuită. Se poate citi "Atenţie, loc bântuit!". Da' ce-am băi nene? Ia să încetez.

Micuţa locomotivă. Ce balustrade artistice are...

La plajă pe stânci. Cu câinele alb. De ce nu?

 

Case cam prea stas peste golf. Ei şi dacă am ajuns aici, să vorbesc un pic despre Sozopol. Fără prosteală de data asta.

 

Sozopol este un colţişor fermecător de Bulgarie, o veche aşezare omenească aşezată propice pe o peninsulă destul de înaltă şi încăpătoare. Propice pentru că omanii nefiind animale acvatice, se descurcau destul de greu să vină de pe apă şi astfel aşezarea putea fi uşor apărată.

Momentan este foarte cosmopolit şi dispus să ia banii oricui pe orice fel de distracţie.

Nu spun că nu ar avea pe ce. S-au străduit şi au refăcut părţi istorice cu fonduri europene.

Localnicii te îmbie cu dulceaţă de smochin. Smochinul creşte în această parte a Bulgariei pentru că clima îi permite. Am stat la terase umbrite de smochini dar, mai important, am gustat respectiva dulceaţă. De fapt, am un borcan în frigider şi e fantastică. A fost 5 leva, are în ea 97.3% zahăr probabil, însă este desvârşită.

Nu durează mult să dai ocol peninsulei. De fapt conceptul este similar cu Nessebar-ul însă mult mai mic. De fapt, cred că mi-a plăcut şi mai puţin decât Nessebar. Poate din cauza soarelui agresiv, poate din cauza promenadei care merge pe mal doar pe partea estică.

Aşzarea e mult mai mare, se întinde de-a lungul ţărmului cât vezi cu ochii (ce-i drept, nu vezi cu ochii prea departe).

Cum ziceam, staţiunea vrea să facă bani din ce poate, fie că e dulceaţă, fie că sunt rahaturi colorate. Şi rahaturi colorate sunt multe. Nu la fel de multe ca la Nessebar, dar sunt.

Am contribuit şi noi la bunăstarea localnicilor consumând sus menţionata dulceaţă cât şi un prânz generos la random restaurant (care a fost primul găsit dar la care ne-am aşezat după ce am dat un tur de peninsulă în căutarea altuia mai nu-ştiu-cum). Şi o cafea la Fashion Cafe. Oameni serioşi bulgarii, nu au apă la 0.33l. Noi, cu toate apele minerale pe care le avem, umblăm cu prostia asta cu sticlele de sticlă de 0.33 la preţ de un bax de 12 litri.

Sincer, n-am văzut "Saint Tropez"-ul. E mic, oarecum cochet, dar atât. Cumva Nessebar-ul cu aglomeraţia lui e mai atrăgător. Aşa că data viitoare poate vă arăt ceva din Nessebar.