Tyulenovo->Dalboka->Kaliakra

Poveştile trebuie să înceapă de undeva. Atunci de ce să nu înceapă de unde e plăcut? O să ajung şi la poveşti Bratislăvene cândva dar până atunci...nişte mare, că tot e ultimul week-end de vară.

La sfârşitul lui iulie am fost la vecini la mare, acolo unde plaja e însorită, nu de aur. Adică nu la nisipurile de aur ci la Sunny Beach. Mă rog, de fapt în cochetul Nessebar. Drumul până acolo poate fi un 5 ore şi jumătate prin Bulgarian back country (apropo, autostrada de la Shumen la Varna e închisă pe anumite porţiuni ceea ce înseamnă incursiuni prin necunoscut). Dar acelaşi drum poate fi un ocoliş pitoresc prin locuri cum ar fi Tyulenovo. V-am mai povestit de locul acesta, a rămas la fel de frumos.

Am insistat să luăm prânzul la Dalboka şi nu cred că i-a părut nimănui rău.

Dalboka este faimoasa scoicărie bulgărească (sau cherhana, depinde pe cine întrebi) unde ajunge tot românul cât de cât informat. Fiind vineri am avut noroc şi nu a fost aglomerat. Chelnerii ştiu română cât să poţi să comanzi (câţi chelneri din de la noi ştiu bulgăreşte?) şi se poate plăti cu cardul (dacă prinde semnal POS-ul). Dacă nu mă înşel am stat la aceeaşi masă ca acum doi ani.

În mod normal am o politică foarte strictă legată de pozatul mâncării. Orice politică are şi excepţii de la ea, mai ales atunci când mâncarea e excepţional de bună. Supă de midii cu arei iuţi tocaţi.

Pentru plimbarea post-prânz am mers la capul Kaliakra. Da, şi acolo am mai fost. Guess what, nu veţi vedea locuri noi azi, aici. :)

Am mers şi am salutat şi arcaşul...

...şi apoi am dat o fugă - ghici unde - la plaja Bolata. Mi-o aminteam mai frumoasă, mai fermecătoare. Acum era prea aglomerată şi oamenii care stau la plajă nu gustă oameni cu DSLR-uri agăţate de gât. Plus, soarele se cam lăsa după deal.

Aşa că, după ce am salutat eolienele...

...ne-am înşirat la drum spre Nessebar. Cetate, scoici, faleze, toate s-au adunat şi s-a făcut ora 6 seara. Am mers spre Varna unde am ajuns pe un drum cam lăturalnic luându-ne după indicatoare. 

 Am hrănit nişte căţelandri la un Lukoil de la intrare şi apoi am continuat. După Varna sunt 100 de kilometri de drum printre dealuri. Nici nu poţi să mergi tare, nici nu poţi să depăşeşti. Poţi doar să te bucuri de peisaj. Hei, cineva a lasat un stâlp aprins!

Nu-i nimic, s-a stins el rapid...

Localităţile sunt destul de puţine şi oricum eram prea obosiţi ca să le analizăm în detaliu. Ce am reţinut e că în Byala e un fel de Eforie aşa... 

 Am ajuns pe la ora 9 seara în Nessebar şi am avut timp de o raită nocturnă. Ibiza frate! Bine, e un mod de a spune, n-am fost niciodată în Ibiza. Şi mă îndoiesc că au dulceaţă de smochine acolo. Dar despre asta în una din dăţile viitoare...