Kaiserlich und Königlich: Intro

Din ciclul "Nu vreau nimic, doar mă laud" vă prezentăm episodul "M-am întors din vacanţă". Primul concediu adevărat de două săptămâni legate. Un pic cam mult timp petrecut în maşină dar multe locuri văzute. Şi pentru că e la modă anul acesta (ha ha), am ales Balcanii dar nu numai. Am cam umblat pe teritoriul fostului imperiu Austro-Ungar de unde şi titlul seriei (Habsburgeală sună aiurea aşa că am renunţat la idee, deşi sună mai românesc). Aşadar, o imagine de ansamblu...

...şi, ca avanpremieră la ce urmează, un mic preview. 

Am văzut şi eu în sfârşit Cluj-ul!

Apoi ne-am teleportat la Zell am See unde am urcat pe Kitzsteinhorn. Vederea de pe Top of Salzburg într-o zi frumoasă e faină tare.

Apoi am mers la lacurile de acumulare de mai sus de Kaprun unde am mers cu autobuzul pe serpentine PRIN munte.

Pentru că vremea a fost mai darnică ca paşa din El Zorab am prins o zi fantastică pe Grossglocknerhochalpenstrasse (buah, pauză de respirat).

E o industrie întreagă acolo. Atât am de zis: parcare supraetajată la 2300 de metri lângă gheţar.

Ar fi mai multe de zis despre acest drum dar va avea episodul său dedicat. În aceeaşi zi am urcat şi pe Schmittenhohe - muntele...

...şi pe Schmittenhohe - vaporaşul.

Mai departe vremea s-a transformat în Hagi Tudose şi a turnat continuu o zi întreagă. Supriza pentru a doua zi a fost zăpada de pe munţi unde cu două zile înainte era vară.

Bucata de Austria s-a încheiat aşa şi am fugit la sud, la mai cald speram noi. În drum am oprit la Bled. Bleeeeed. Ziceţi cu mine ca nişte turişti zombificaţi "Bleeeed! Bleeeeeed! Bleeeeeeeeed!". Destinaţie de senzaţie, ce să zic.

Am ajuns în Croaţia la...16 grade şi vânt puternic. Coafura nu a rezistat şi noi am fugit în interior să vedem alt cuib de turişti zombificaţi, toată hoarda cea vestită a întregului apus - şi răsărit aş putea adăuga. Din nou, ce să zic, apa e cristalină şi turcoaz. Să ne minunăm, zic. Fishy, fishy, fishy.

Spre seară ne-am refugiat în Zagreb, o surpriză plăcută.

Pentru a doua zi am comandat soare şi iată că...

Din nefericire am uitat să comand şi apă caldă şi eventual fără vânt aşa că nu prea s-a putut sta la plajă. În schimb am avut parte de nişte travel serendipity într-un mic sat pe coastă cu un singur restăurănţel în care am mâncat cei mai buni cevapcici din toată călătoria.

Am mers mai la sud şi am făcut un day-trip pe insula Brac. Frumos tare, începând cu Sumartin unde ajunge feribotul de la Makarska...

...şi terminând cu Supetar de unde pleacă feribotul spre Split.

Am mers acolo pentru cea mai faimoasă dintre plajele lor (nu daţi cu corpuri contondente, aşa am citit despre ea) şi anume Zlatni Rat - o limbă de pietriş care se extinde în apa cristalină a Adriaticii. Pietrişul e comod ca o hernie dar hei! - arată ca în vederi au ba?

Am mers şi pe Grossglocknerul local şi anume drumul montan spre vârful Sv. Jure care urcă de la 0 la 1762 de metri. Mult mai tehnic şi mai greu de abordat ca cel austriac dar nu mai urât. Comparativ, la vârf în loc de parcare supraetajată e un petec de asfalt pentru 8 maşini. Dacă ajungi mai târziu...noroc dur.

Apoi am ţinut morţiş să trecem în Bosnia să văd podul din Mostar. Am făcut-o şi pe asta dar nu fără peripeţii.

Şi iar am mers mai la sud. Muntenegru, mai exact. Kotor, mai precis. E un fiord în toată regula şi concurează cot la cot cu fraţii din Norvegia.

Bonus, există drum pe care poţi să urci să vezi fiordul de la 1 kilometru înălţime. Imaginea de mai jos e luată de pe drumul spre cetate dar vă imaginaţi că am mers şi pe drumul respectiv. Un pic de răbdare, prin martie cred că ajung să povestesc despre asta.

Am fost un pic şi prin Dubrovnik unde iar am dat de Zombius Turisticus şi a venit vremea pentru lungul drum spre casă. Am traversat Muntenegrul pe drumuri numai de GPS ştiute (uneori părea că literalmente numai GPS-ul ştie de ele şi nimeni altcineva)...

...şi apoi Serbia pentru a mânca o plescavica în Belgrad la ceas de seară. Am înoptat la Srebrno Jezero şi apoi am parcurs drumul prin Cazane pe malul sârbesc, o altă chestie pe care mi-o doream de ceva vreme.

Toată lumea mă întreabă cum a fost. N-aş şti de unde şi cum să încep să răspund la întrebare în mai puţin de jumătate de oră şi fără un proiector la îndemână. O să încerc în câteva cuvinte şi o să fac referinţă la motto-ul de pe pagina About. "Dream dreams and write them aye, but live them first". Aşa a fost.