Ţuţuiatu'

Nu-mi place sonoritatea numelui dar e românesc. Ţuţuiatul e celălalt nume al celui mai înalt vârf din munţii Măcinului. Cu cei 467 de metri ai săi e un gigant - la vest de el nu mai e nimic mai înalt decât el cam 100 de kilometri. Am mai fost acolo cu alte ocazii dar m-am referit la el ca vârful Greci sau acoperişul Dobrogei. Acum câteva week-end-uri am mers din nou, pe alt traseu.

Fiind vară şi dorind să încercăm ceva nou, am apucat drumul Luncaviţei şi apoi pe cel spre Nifon prin Valea Fagilor. Aproape de Pasul Teilor (nu e o greşeală, pe Valea Fagilor e Pasul Teilor :) ) am cotit la dreapta spre rezervaţie, am lăsat maşina şi am purces la picior pe traseul nou marcat cu fonduri europene - greşit după părerea mea. De când mă ştiu şi de când mă uit pe hărţi cu Măcin nu am auzit niciodată denumirea Ţuţuianu cu atât mai puţin cu cât indicatoarele vechi au trecut pe ele Ţuţuiatu.

Asta ca punctul 1. Punctul 2, cum buzduganul lui Stefan cel Mare să faci un indicator turistic care stă în ploaie, vânt, soare etc. pe hârtie printată? Cum? Oh da, e laminat, sigur asta va împiedica deteriorarea lui. "PosMediu - Investim în mediu. Credem în viitor". Yeah, right.  Mai curând "Credem în mediu (că se descurcă el singur), investim în viitor (al nostru).

Mă rog, să lăsam asta...Trebuie spus că urcarea prin pădure e mult mai plăcută decât urcarea prin pustiul de pe versantul vestic, dinspre Greci.

E şi ceva mai domol, chiar ne îngrijoram că nu prea urcăm şi că o să ajungem în şa de unde până pe vârf mai e o bucată bună. Şi totuşi traseul triunghi albastru nu trece prin şa ci ajunge direct pe vârf. Primul semn că eşti aproape este dat de pietrele care ies din pământ printre copaci.

Imediat ieşi din pădure şi dai cu ochii de...ok, prima oară de gardul cu sârmă ghimpată.

Şi totuşi priveliştea...într-un fel eu nu m-am putut bucura pe de-a-ntregul pentru că ştiam ce privelişte urmează însă pentru cineva care merge pentru prima oară acolo cred că efectul este mult mai puternic. După 1 oră şi ceva de urcat prin pădure ţi se deschide în faţă o privelişte faină de tot...singurul factor limitant sunt vaporii de apă din aer care limitează vizibilitatea la câteva zeci de kilometri dacă ai noroc.

La dreapta la vreo 20 de kilometri se vede Brăila şi la vreo 30 de kilometri Galaţiul. Din păcate cadrele cu tele-ul au ieşit sub orice critică aşa că nu vi le pot arăta. Vă pot arăta doar un pic de Iacobdeal.

Şi un pic de Priopcea.

Vietăţi de prin preajmă. Ce-i drept, data trecută am prins poze mult mai faine cu guşterul.

Peisajul îmi aduce un pic aminte de Spania din cauza aridităţii şi a arbuştilor rotunzi.

Hmm, parcă zic că avea acoperiş ultima oară când am trecut pe acolo.

Ultimul cadrul, drumul de intrare în Greci.

Apoi coborâre pe acelaşi drum la maşină. Vremea a fost bună cu noi, nu ne-a plouat deşi aşa era promis. Faină ieşire... :)