Equestria

Ca orăşean crescut la bloc, unde singurele vietăţi erau turturelele de pe pervaz, păstrez un respect aparte pentru interacţiunile cu animalele mai mari decât mine. O să spun că sunt precaut (ca să nu zic direct că mi-e frică). Caii au un loc special rezervat, dat fiind că i-am întâlnit în aproape fiecare carte citită când eram mic. Mereu m-am întrebat cum e să controlezi un animal de jumătate de tonă care până la urmă are o voinţă proprie. Acum ceva timp am avut ocazia să mergem la Equestria - măcar să vedem cum fac alţii asta.

Equestria e un club de echitaţie din apropierea Bucureştiului - un pic după Săftica pe stânga. În principiu cred că se poate merge din proprie iniţiativă acolo pentru a vedea cum se desfăşoară orele de echitaţie dar ajută să cunoşti pe cineva :D.

Astfel, ne-am plimbat prin grajduri unde fiecare cal are propria-i boxă - şi unii cer atenţie zgomotos. Ca roibul din imagine. Iar calul nu stă ca pisica la mângâiat, el vrea să te miroasă, vrea să vină mai aproape. Pisica e un ghemotoc de blană (cu gheare uneori) însă calul e ditamai animalul. Cum ziceam, crescut la bloc fiind, m-am limitat la o scarpinătură pe grumaz, o mângâiere pe bot - "nice horsie" - şi gata. "Ce frumos e! Dar de ce dă cu copita în poartă? Vrea să mă mănânce?" Voia doar nişte atenţii comestibile dintr-o pungă.

Caii au acel ceva care îi diferenţiază de celelalte "dobitoace" şi acel ceva îi face utili şi la altceva decât la dat lapte. Există un motiv pentru care trupele nu intrau în luptă călare pe tauri sau măgari. De exemplu, bălanul din imagine a venit la fereastră imediat ce ne-a auzit şi a început să ne investigheze. Cine sunteţi, cum mirosiţi? Hai, mâgâiaţi-mă! Ceva de ronţăit nu aveţi?

În general sunt mari amatori de mere sau morcovi dar există şi "treats" speciale pentru cai - nu ştiam - făcute din mere uscate (cu asta am calmat roibul). Cu orice te vei prezenta vei deveni foarte apreciat - dar ai grijă să întrebi instructorii înainte de a hrăni caii.

Cluburile de echitaţie de la noi au proliferat foarte mult în ultima vreme. Dacă acum câţiva ani puteam cu greu să identific un astfel de loc acum cred că ai câteva zeci de variante în jurul Bucureştiului. Cel de la Equestria mi se pare frumos aranjat - nu că m-aş pricepe. Boxele din Germania, manej acoperit, magazin de echipament, cafenea pentru aşteptare...

Murgul cu stea în frunte e un alt exemplu de curiozitate. A venit până afară şi s-a foit până s-a dus cineva să-l mângăie. Apoi s-a liniştit. :)

De altfel, din ceea ce am citit şi auzit de la persoane care se pricep, caii au fără îndoială personalitate şi poţi să sesizezi diferenţe în comportament de la un exemplar la altul. Probabil asta e şi atracţia, faptul că se creează o legătură între om şi animal - acum o recreere de week-end dar (până) acum 150 de ani o nevoie. 

Acum chestiunile practice: am intrat în manej ca să vedem cum decurge cursul în sine şi...am fost dezamăgit. Nu o spun cu răutate, vreau doar să spun că e mult mai greu decât m-aş fi gândit. Tehnica se învaţă pe parcursul a multor lecţii - cumva eu aveam impresia că sari în şa, dai pinteni şi galopezi în cerc ca la carturi. Eventual mai sari şi două garduri, ca în filme. Ei bine, nu.

Vehiculul tău e o fiinţă vie care se poate speria, o doare dacă o loveşti, poate avea o zi proastă, poate să nu vrea să facă anumite lucruri şi mai ales nu înţelege dacă-i vorbeşti. Până la urmă nu e ca şi cum se trezeşte dimineaţa şi-şi zice "Mamă, abia aştept să vină stăpânul să-mi bage metalul ăla în gură, să-mi lege de spinare treaba aia, să mi se urce în cârcă şi eu să-l port după cum trage el de hăţuri toaaată ziua. Ah da şi eventual să-mi dea cu cravaşa peste fund". 

They make it look easy...but it ain't!

Aş cam vrea să încerc o şedinţă de echitaţie dar nu cred că aş avea răbdare să o transform într-un obicei. Până atunci, parcă aş mai trage cu puşca. Eventual le-aş combina - aş trage cu puşca de pe cal.