Cu o rodie (cumpărată din piaţă din Kotor şi uitată în frigider de 3 săptămâni) în braţe, am o dilemă. Să editez din pozele noi sau să scriu despre cele vechi?
Am auzit relativ recent de Nessebar - o insulă mică legată de ţărm printr-un istm, oraş vechi, mare, etc., etc. Poi se poate să nu mergem? Se poate, mai ales dacă estem ocupaţi. Aşa că după aproape doi ani de la idee iată că vine şi implementarea într-un week-end de iulie.
Paradoxal, nu am apucat să ne plimbăm prin el decât noaptea sau pe înserat (ziua am fost la Sozopol). Astfel, pozele prezintă în majoritate scene nocturne.
Să fie clar de la început - mi se pare cel mai civilizat şi mai acceptabil loc de la Marea Neagră de la noi şi fraţii noştri sudişti. Despre ce e la nord nu mă pot pronunţa încă dar nu au smochini (deci pică) iar despre turci...iar nu ştiu mai nimic. Să rămânem în zonă deocamdată...
Dacă aud pe careva zicând "Dar nisipurile de aur?"...numa' să-ndrăznească! Iar cei cu pastile în cap care merg la mare pentru clubăreală, există Sunny Beach la doi kilometri depărtare - loc de pierzanie de faimă internaţională. Un fel de Ibiza mai colea, zice-se.
E îndeajuns de departe de patria mumă ca cei scăpaţi din graniţele ei să se dilueze îndeajuns încât experienţa să fie un pic exotică. Nu că aş fi cine ştie ce filfizon dar m-am săturat să aud "Ia uite frate ce faţă are ăla" sau "Ia uite, bibănei!" (asta o să fie în episodul Plitvice).
Acum nu vă imaginaţi cine ştie ce. Nessebar e totuşi un loc foarte turistic cu călcătură în picioare şi tarabe cu toate rahaturile imaginabile. Dar printre tarabele astea mai sunt şi tarabe cu dulceaţă de smochine verzi şi chelneri amabili şi preţuri acceptabile (am mâncat mai ieftin ca în Bucureşti şi nu din traistă).
Da, am stat la hotel de fiţe dar au meritat banii. Un pic mafiotă fauna - dacă nu era parcare generică a primăriei în zonă Furia Verde s-ar fi simţit stingheră printre Ferrari-uri şi alte asemenea cu numere de Rusia.
Plaja e generică şi e spre partea modernă a staţiunii care e un fel de Jupiter de la noi. În schimb apa nu are zarzavat în ea. E asemănătoare cu cea de la Mamaia în configuraţie şi calitatea nisipului.
Ca să mai schimbi aerul poţi merge în apropiere la Ravda, Pomorie sau Burgas dar operaţiunea e asemănătoare introducerii de cuie în talpă dacă e week-end - din cauza traficului. Mai degrabă mergi înapoi spre Varna şi urci pe deal până la serpentine de unde se poate admira o panoramă a Sunny Beach şi Nessebar-ului.
Mare păcat că e aşa departe de noi. Nu văd cum ai putea să scoţi mai puţin de 5 ore până acolo fără să rişti diverse. Altfel m-aş întoarce fără discuţii. De fapt, ce zic, ultima oară am făcut 5 ore de la Constanţa aşa că...
Sfaturi practice: nu vă lăsaţi maşina aiurea că nu o mai găsiţi, garantat. Hotelul nostru dădea cartele de acces în toate parcările plătite din oraş, inclusiv din oraşul vechi. Da, şi acolo sunt hoteluri şi poţi să intri cu maşina. Un alt sfat practic e să luaţi dulceaţă de smochine verzi. Da, sunt marcat - mai am o singură smochină verde în borcan şi nu ştiu cum să mai fac rost de alta până la vară.
Pentru sfârşit, câteva bărcuţe. N-am cum să-l laud mai mult, Nessebar is the place to be când vine vorba de Cerno More Proximus. Dixit.
5 comments:
Mane dulceata aia e mult prea dulce...poti sa lipesti tapet cu ea,nu e deloc sanatoasa. Idem cea de trandafir dar cel putin e interesanta la gust...
In rest de acord cu toate,parca e o idee mai frumos la ei dar tineret mai mult si mai frumos se gaseste la noi :0
Un loc cu totul special...de vizitat primavara sau toamna tarziu. Recent am petrecut cateva ore la Nessebar ( orasul vechi ) la sfarsit de Septembrie. Nu mai era aglomeratia din sezon....puteai sa te plimbi linistit pe stradutele intortocheate. Nenumarate restaurante cu specific pescaresc, preturi acceptabile si mancare deosebita. Cat despre dulceata de smochine verzi este preferata mea, de fiecare data ma aprovizionez cu cateva borcane. Ea nu se consuma ca atare.....ci cu iaurt gras( gen grecesc) si cu miez de nuca.....hmmm
Se consuma cum vrei :) Asa am si facut cunostiinta cu ea, ca desert la un restaurant. Dar am decis ca-mi place doar dulceata si am eliminat intermediarii :)
R u nuts? :)
bine ca e asa departe, ca altfel, iar te simteai ca acasa (adica in tara).
pls fix pic nr.3. the water is a little bit...
Nu fixez nimic. Am 90 de giga de raw-uri care ma asteapta, un orizont stramb mai poate astepta si el :)
Post a Comment