Kaiserlich und Königlich: Go west

Duminică - zi de sacrificiu, 1100 de kilometri de parcurs. Am plecat când s-a crăpat de ziuă şi am oprit după 50 de metri la Petrom pentru gaz. And then we were promptly lost...

De vină nu a fost indicatorul "Atenţie, intestine!" de mai sus, ci încrederea mea în existenţa indicatoarelor. Din fericire mi-am dat seama destul de repede că ne îndreptam spre Kiev aşa că am oprit să fac uz de mijloace tehnice. Un pic de kurtos rece şi...la drum! Direcţia Oradea. Drum plăcut, cu soarele abia răsărit din spate.

Când Magellan-ul din mine a făcut traseul nu a luat în calcul că distanţa aia de două degete de pe hartă dintre Cluj şi Oradea nu e autostradă şi că 150 de kilometri se fac destul de greu pe un drum naţional presărat cu sate. Totuşi la ora aia de dimineaţă de duminică eram practic singuri...

Biserici frumoase pe drum...

Totuşi nu mai ajungem odată? Acesta avea să fie lait-motiv-ul zilei. Are we there yet? Răspunsul a fost mai totdeauna nu.

În sfârşit, Oradea. Trezită din somn, prea morocănoasă ca să ne aştepte cu kurtos cald cum speram noi. Aşa că am mers mai departe spre graniţă.

Acolo, din nou operaţiuni administrative ca reumplerea rezervorului, bae şi, cel mai important Huvinietă. Şi dacă tot eram acolo am luat şi Auvinietă (da, ştiu, e atvinietă). M-a bătut gândul să iau şi Slovinietă dar am zis pas. Mi-am lăsat plăcerea de a da 15 euro pe ea pentru săptămâna următoare. Adevărul că e comod, pac toate dările plătite ca să nu mai facem pit stop forţat la intrare în Austria. 

Ei şi de la graniţă furia verde (redenumită de curând Güzel, dar asta e altă poveste) a început să mănânce kilometrii mai cu spor. Asta pentru că de la Debrecen e numai autostradă până...mă rog până unde duce traseul. Am vrut prima oară să merg până la Salzburg şi apoi să cobor dar route plannerele consultate m-au ademenit cu soluţia sudică.

Am mers legat până la Budapesta ("Wave to the nice radar hidden in the bushes, dear!") unde am oprit pe centură să mâncăm o imitaţie de jniţăl dă Viena. Suspect de albă carnea în combinaţie cu dimensiunea dar nah, suntem pe centură. Asta este. Am continuat spre Austria unde am ajuns un pic după prânz. Traseul ales a avut şi o bucată de drum judeţean prin sătucele viticole de lângă Neusiedlersee dar a revenit repede la autobahn şi schnellbahn. Referitor la asta, am avut o nedumerire privitor la limita de viteză pe schnellbahn but when in Rome...dacă toată lumea mergea cu 130...

Am scăpat la mustaţă de un radar şi de o bicicletă căzută de pe maşina din faţa mea şi am dat de...Alpi! Bine v-am regăsit, frumoşilor!

Ultima bucată de drum până în Zell am See e pe drum normal cu o bandă pe sens...într-un fel te calmează după ce ai alergat toată ziua pe autostradă. Iar lumina e aşa plăcută...chit că mergem spre soare. Pare să fie vreme frumoasă a doua zi.

We are "there", at last. Am ajuns la pensiunea arvunită la apus unde ne-a întâmpinat Martina, gazda. Totul frumos, aranjat, nou. Atâta doar, cam răcoare. Mă duc să întreb de unde se "turn on ză heating". Martina, cu o faţă sincer mirată îmi zice: "Heating? But zere iz no heating în summer!". O replică bună ar fi fost "Suntem în Septembrie!!!" dar nu era chiar rost de hipotermie aşa că I let it slide. 

Şi ca să încheiem seara triumfător am mers să mâncăm la...restaurantul chinezesc din Zell am See. Am mers la culcare apoi pentru că eram frânţi şi pentru că a doua zi aveam de urcat un munte. Cu telecabina, desigur (să fim serioşi...).