Kaiserlich und Königlich: Kaprun Reservoirs

Următoarea atracţie pe listă în Kaprun: lacurile de acumulare. O amenajare hidrografică complexă unde oamenii s-au gândit că pot să scoată un ban şi lăsând turiştii să caşte gura. Mai o poză fancy, mai o menţiune cu "cel mai lung lift oblic din lume" şi turistul e vrăjit.

Punctul de plecare e doar un pic mai sus de staţia de telecabină - deşi nu e foarte clar, există o parcare pe 10 niveluri ascunsă în pădure, gata să preia toate maşinile.

Am aflat cu dezamăgire că cel mai whatever lift din lume e în revizie până în 2014 sau ceva şi că vom urca cu un total lipsit de glorie autobuz. Bine...hai...fie...dacă tot e gratis (cu Kaprun card, altfel mai decartezi un 20 de euro pe persoană parcă). 

Drumul e wow! Nu urcă decât autobuzele şi maşinile de la Wassertehnica (so to speak) şi pe bună dreptate. E prea îngust pentru două vehicule, trebuie să se aştepte unul pe celălalt la anumite puncte, ghidaţi fiind de nişte oameni cu staţii (punctele sunt f rare). Şi drumul la un moment dat intră în munte şi... nu mai iese! Merge autobuzul prin munte pe serpentine, viraje, intersecţii cu alte tunele...e o nebunie. Şi face asta cu o viteză care denotă acţiuni repetitive (aşa era şi la Praid în salină, cobora autocarul cu o viteză de coşmar - până când unul chiar a intrat în perete). 

La primul baraj nu se opreşte, se continuă spre al doilea unde e punctul terminus.

Deşi trecuseră doar 2 ore de la vizita pe Kitzsteinhorn unde vremea a fost superbă, acum vremea dădea semne că s-a răzgândit şi că o să ne arate ea. Asta dacă priveai spre Kaprun. Dacă priveai spre munte...

Peisajul e foarte fain şi de aici încep o grămadă de trasee turistice, în toate direcţiile. Oamenii vin cu autobuzul şi apoi continuă pe jos şi apoi la sfârşitul programului se întorc.

Jos se vede lacul inferior de un turcoaz straniu, accentuat probabil şi de nori.

Sus încă nu e nici o problemă.

Aici e un singur lac dar două baraje din cauza configuraţiei terenului - ele trebuie să închidă două văi adânci cu un pinten de stâncă între.

Am avut la dispoziţie cam 1 oră pentru plimbare pentru că se apropia sfârşitul programului autobuzelor.

Nu că am fi putut să stăm mult mai mult pentru că deja începuse să tune şi primele picături ne-au ajuns din urmă pe baraj.

Aşa că am mers înapoi la autobuz şi...am dat de o grupă de şcoală generală. La naiba. Aveam de ales între ploaie şi drăcărime. Am ales ceata de draci.

A fost meniu complet - cu chirăituri, cu tras de codiţe, cu sandvişuri mirositoare, cu "Frau Lehrer, Walter mi-a intrat în Lebensraum", cu de toate.

Noroc (oarecum) că jos era o ploaie din aia cu bulbuci care i-a mai exorcizat un pic. Dar şi nouă ne-a cam adus aminte că e de fapt toamnă şi că vremea bună e un privilegiu nu un drept. Oare cum va fi vremea a doua zi când voiam (trebuia?) să mergem pe Grossglockner?