BIAS 2012: Ze people

O zicală din bătrâni spune că nu e bine să te prindă Anul Nou cu RAW-uri ne-editate aşa că mi-am făcut timp zilele astea şi am terminat şi concediul dar şi restanţe mai vechi, cum ar fi mormanul de cadre rezultat de la BIAS 2012 din iulie. Aşa că, încet-încet, vor apărea aici şi imagini cu avioane. O chestie e clară: trebuie să învăţ să fac portrete...

Aşa cum amintirea orelor de curs din anul I din A250 în Leu îmi provoacă o reacţie viscerală (din pricina frigului cumplit) aşa şi imaginile astea îmi aduc aminte de o zi cu ceva cod de caniculă în iulie când am petrecut vreo 4 ore pe pista aeroportului Băneasa în bătaia soarelui. Am avut şapcă, am avut cremă dar un pui de insolaţie tot am adoptat. La început a fost ok, aveam propria apă şi temperatura parcă nu era chiar aşa mare.

N-a trecut mult timp şi contemplam posibilitatea să fur evantaiul şi pălărioara de la domnişoara.

Cunoscând puterea de anticipare a Gură-Cască-ului mediu autohton, n-a fost de mirare că au apărut şi oameni fără nimic de pus pe cap. În soarele era aşa de puternic încât...

Dar totuşi multă lume a venit cu umbrele (bipui-m-aş pe umbrele lor aşzate comod) sau cu...cortul!

Pentru unii confortul pare să fie totul aşa că au venit cu canapeaua. Nu glumesc, nu erau în trecere. Canapeaua aia era adusă special. Eu aş fi adus şi un cadru mare de televizor să mă uit prin el sau măcar o telecomandă veche să mă joc cu ea.

Unii şi-au adus şi copiii - acum eu ştiu că micuţii sunt rezistenţi şi n-am pe baza a ce să mă apuc de lecţii de parenting dar în soarele ăla fără ochelari de soare atâta timp...nu ştiu, nu mi se pare ok. E drept că balaurii erau fascinaţi de toată agitaţia, aşa cum e şi normal.

Şi eu care mă întrebam la ce e bun un DSLR cu ecran rabatabil...

Noi eram acolo de plăcere, puteam să plecăm oricând. Alţii erau acolo la treabă...

Seara a fost mult mai ok şi ca temperatură şi ca aglomeraţie.

Fascinaţia era provocată de un balon cu aer cald manevrat de Aeroclubul României - dar prin manevrat vreau să zic că îi mai dădeau o flacără din când în când ca să nu se lase.

"Ah, stai să vezi că acuma îi dă drumul" îmi ziceam de fiecare dată când auzea zgomotul pârpolitorului. Nu era aşa, de fapt nici nu aveau cum să-i dea drumul cât mai zburau avioane. A fost un fel de "Da, poate să zboare dar nu o să zburăm cu el". De fapt cred că şi pentru ei era plictisitor: 

"-Băieţi, io nu mai rezist, îi dau acuma să decolăm! 

-Umm, is that wise, milord?"

"-Ţineţi-l bă că decolează! Săriţi! Toată lumea călare pe nacelă! (:P:P:P)
-Da şefu', da' lăsaţi şi dumneavoastră flacăra aia în pace!"

Is it a bird? Is it a plane? Yes, it IS a plane.

"Hai băi că până setezi tu ăla, trag eu în poză tot ce miscă cu aifonu'"

Un nene din altă epocă filma tot cu un telefon. Dar tot, chit că se întunecase şi nu se mai vedea nimic.

Foarte mulţi biciclişti veniţi la eveniment.

Finalul apoteoticopirotehnic - asta după ce unul dintre IAK-uri a zburat cu flacără la eşapament toată reprezentaţia "Zbor la crepuscul" (şi nu cred că era normal).

Hmmm, să mă gândesc ce pun la retrospectivă...