Buzludzha 2012 - опасен обект

Acum doi ani am fost prima dată la Buzludzha. Anul acesta de 1 Decembrie am ajuns iar la Buzludzha într-o expediţie mai lejeră, poate mai puţin frunctuoasă (o să vedeţi de ce) dar cu mai mult timp pentru reflecţie.

Drumul urcă spre pasul Shipka printr-o pădure nesfârşită. Cinsprezece kilometri de viraje (plăcute pentru şofer, discutabil pentru pasager) care trebuie să fi fost interminabili la 1877 pentru un car cu boi. Pentru că pe atunci asta aveai la dispoziţie şi muntele trebuia trecut cumva. Iar dacă apare un conflict armat, inamicul are tendinţa să te aştepte în vârf de deal/munte cu glonţ pe ţeavă - nu de alta dar şi tu l-ai aştepta pe el cu aceeaşi intenţii.

Exact asta s-a întâmplat la 1877 când (printre altele) noi ne-am decis să ne eliberăm de sub turci iar circumstanţele au făcut să realizăm asta într-un mod relativ comod şi anume purtând un război în altă ţară scutindu-ne astfel de pârjol, viol şi alte cuvinte care se termină în "ol". Vecinii de la sud au dus grosul războiului la ei în ţară. Parte din acest război a fost eliberarea şi apoi apărarea pasului Shipka de către forţele ruso-bulgare aflate într-o hilară inferioritate numerică.

Nu numai că le-au luat inamicilor trecătoarea, dar o forţă combinată de 7.500 de ruşi şi bulgari voluntari a ţinut piept unei armate de 38.000 de turci. Nu a fost frumos, acolo a ieşit ceea ce în Moldova e cunoscut popular ca "mare nasolie" - cu atacuri la baionetă, terminat muniţia şi aruncat pietre la disperare şi alte asemenea. Şi uite că turcii nu au răzbit, ba mai rău, au fost înconjuraţi de forţele eliberate după ce Plevna a căzut şi de acolo e...istorie.

Probabil dealurile astea au văzut multe grozăvii la vremea lor. Acum singurele lucruri care mai amintesc de acele evenimente sunt tunurile şi monumentele - dintre care cel mai impunător e mausoleul Shipka.

Încet-încet semnificaţia acestora se pierde şi rămâne un monument obscur la care tinerii ajung doar ca să vadă cât de repede urcă maşina până acolo. Firea lucrurilor până la urmă... Dar noi eram veniţi pentru un alt monument, ceva mai recent, aflat la 12 kilometri spre est.

Drumul până acolo e într-o delăsare tristă. Ar fi o plăcere condusul prin pădurea de foioase toamna dacă nu ar trebui să stai cu grija pivoţilor. Chiar şi acum mai persista un covor roşu de frunze moarte care acoperea tot în afară de o bandă semn că circulaţia nu e foarte intensă. La un moment dar după o curbă apar deasupra dealului ceea ce par să fie două flăcări metalice. Ei bine da, chiar asta sunt.

Odată cu ele dai cu ochii de farfuria zburătoare parcată pe vârful muntelui. N-am să mai repet povestea cu Hadzhi Dimitar, vă las să o citiţi în articolul de acum doi ani. 

Să mergem sus, zic. Cu maşina, desigur. Dă-i, dă-i, viteză pe traseu montan, scâââârţ, frână căci în mijlocul drumului tronează o barieră. Lângă ea un semn mare cu litere roşii chirilice şi cu semne de exclamare. What to do? Pe de o parte bariera era uşor de ocolit prin dreapta cu maşina şi suntem în Balcani unde "las' că ne-nţelegem noi dacă e vreo problemă". Pe de altă parte eram într-o ţară străină unde şansele să te "înţelegi" (atât la propriu cât şi la figurat) cu o eventuală autoritate erau mult mai mici. Plus, m-am făcut că nu văd primul semn de interzis dar câte semne pot să spun că nu văd? Aşa că să lăsăm maşina şi să mergem la picior pe cărare.

Aveam să aflăm mai târziu că semnul spune "Trecerea oprită" şi din câte am văzut e un fel de disclaimer pentru autorităţi în caz că se întamplă ceva pentru că nu e nimeni care să verifice respectarea lui. Cred că nu e nevoie să explic că am fost singurii "fraieri" care au lăsat maşina la barieră.

De asemenea, faptul că e un obiectiv periculos nu împiedică clase de elevi să facă explorări la obiectiv împreună cu profesoara. Nu eram deloc singuri, erau acolo sus personaje care mai de care mai colorate. În primul rând clasa de elevi - hai treacă. Apoi, un Audi A8 cu trei bărbaţi veniţi şi ei să viziteze. Pe partea însorită, un grup de tineri îmbrăcaţi foarte trendy, foarte veseli (cu râsete a la Beavis & Butthead) şi, desigur, pensionarul nostalgic aşezat pe o piatră şi contemplând rămăşiţele statului comunist bulgar (desigur, putea fi doar un om căruia îi place aerul curat şi o privelişte faină dar îmi place mai mult plăsmuirea mea).

Am găsit monumentul un pic schimbat. Au dispărut grafitti-urile de la intrare şi împreună cu ele inscripţia cu roşu "Forget your past" (deşi există două stenciluri recente). Pe o laterală stă scris cu litere (din nou roşii, ce coincidenţă) "Muncitori din toate ţările, uniţi-vă". Nu le-a ajuns unora, se pare. Ştiu că e doar momentul zilei însă faptul că inscripţia e în umbră mi se pare foarte potrivit.

O altă schimbare de data asta foarte importantă este faptul că mai toate intrările au fost cimentate pentru a bloca accesul la structură. Nu au astupat gurile de acces în subsol dar fuck that, am văzut prea multe filme ca să mă bag pe acolo. Intrarea pe care am folosit-o data trecută a fost şi ea astupată însă unde este voinţă...este şi cale. Cineva a venit cu un baros şi a spart cimentul în partea de sus astfel că accesul e în continuare posibil numai că e mult mai incomod. Noi nu eram îmbrăcaţi de scandal (necesită un pic de târâire) plus că plouase recent şi din întreaga structură picură apă, nu vreau să-mi imaginez ce e înăuntru.

Elevii au fost toţi înăuntru şi nu prea să-i fi atacat nici un demon comunist care sălăşluieşte prin adâncurile clădirii însă niciodată nu poţi fi prea precaut. Ţineţi minte episodul cu vizitatorii evaporaţi de data trecută?

Neavând acces la clădire ne-am mulţumit cu un tur în jurul ei. Nu ştiu cât mai stă în picioare. Acoperişul pare mai găurit ca acum doi ani şi betonul prin care curge apa nu e un semn bun. E păcat şi nu o spun pentru ceea ce reprezintă - un monument comunist - ci o clădire aparte într-un loc aparte.

"Umbra comunismului" - original, nu?

Am lăsat farfuria zburătoare să se pregătească de culcare. Asemănarea cu noţiunea respectivă e izbitoare. Poate la noapte o să vină proprietarii să o ia (deşi pe ultimele raze de lumină din Kazanluk am văzut că era încă pe vârful muntelui).

Am coborât din nou la făclii pentru o inspecţie mai detaliată - cât mai permitea soarele pentru că în perioada asta (infectă) a anului ziua are durata unui căscat mai lung.

Interesantă sculptură, chiar sunt metalice, din câte îmi dau seama baza e de ciment peste care s-a montat într-un fel sau altul metal.

Pe semnul de la barieră scrie "опасен обект" adică "obiectiv periculos". Ca şi alte lucruri din expediţia asta, cred că e la propriu şi la figurat. Poate trebuia trimisă pe fundul văii cu o salvă de tun în '89. Poate trebuie să stea acolo spre aducere aminte. Acum e oricum prea târziu pentru distrugere, aia se face la nervi. Noapte bună, Buzludzha. Sper să ne mai vedem.