Kaiserlich und Königlich: Edelweisspitze

Urcarea dinspre nord pe Grossglockner Hochalpenstrasse (de acum încolo GHAS dacă mai e cazul, că mi-e lene să scriu) e un pic plictisitoare, drumul se agaţă de marginea unei văi şi merge destul de mult prin pădure. La capătul văii însă începe o urcare susţinută cu 18 turnante la capătul căreia e un fel de şa şi nişte cabano-restaurante. La stânga însă e un drum spre Biker's Nest. Ce dacă Furia Verde are 4 roţi? Să mergem zic!

E o fundatură de drum - un fleac, o parcare la 2571 de metri altitudine de unde se poate arunca o privire la 360 de grade. Nu vă duceţi că e urât. :)

Drumul până acolo e un pic tehnic (îngust, cu nişte ace de păr pe piatră cubică) dar mai toată lumea de aventurează pe el - abia ţineam pasul cu mamaie cu Nissan Micra din faţa mea.

Drumul e îndeajuns de solicitant ca cei de la Audi să-l folosească pentru teste - maşina din imagine era venită tocmai din Germania.

Ce se întâmplă sus? Se întâmplă parcare, cum ziceam, şi se mai întâmplă pipi, gustare, cumpărat suveniruri - fiecare după posibilităţi şi nevoi. Important e că ai unde. Iar pe clădirea din spate se poate urca şi acolo e faimosul Biker's Nest.

Să mergem să vedem, poate e vreun biker la clocit?

Dar nu, doar autocolante de la bikeri şi nu numai. Pfuai, până aici. La anul împânzesc "random colţ de lume pe care îl voi vizita" cu autocolante cu Miscellanea.ro.

Să ne uităm la vârful care dă numele drumului, cel mai înalt din Austria.

Mamaie nu voia să se dea la o parte de lângă semn iar eu nu aveam toată ziua la dispoziţie.

În spate vederea nu mai e aşa frumoasă...

Pentru cei înfometaţi există şi un restaurant destul de spaţios cu o marmotă de pluş la intrare (un pic prăfuită şi bătută de soare, sau aşa mi s-a părut).

Se cheamă Edelweiss, la fel ca vârful pe care e cocoţată parcarea.

Peisajul e cum e şi dacă şi vremea e bună, ar merge o cafea la soare.

Dar să mergem la celălalt balcon...

...de unde vederea e un pic mai cuprinzătoare.

Se poate urmări cum drumul urcă din vale pe lângă un alt popas...

...îşi face meandrele (de astfel de parcări are nevoie Transfăgărăşanul)...

...ajunge la intersecţia cu drumul spre Edelweisspitze...

...mai urcă un pic, apoi începe să coboare spre un mic lac şi, normal, alt restaurant...

...ca mai apoi să dispară într-un tunel, să reapară şi să dispară definitiv într-un al doilea. Ah, înseamnă că trebuie să mergem mai departe.

Unii au timp (şi energie) să urce pe jos.

Să lăsam parcarea alpină în treaba ei şi să mergem să vedem ce e după al doilea tunel.

Cumva aveam impresia că asta a fost cu Grossglockner-ul şi că după al doilea tunel nu mai e nimic. Cât de tare m-am înşelat o să vedem în episodul viitor.