Kaiserlich und Königlich: Biokovo National Park - sau cum să mergi la munte când ești la mare

Da, ați citit bine. Stai liniștit pe malul mării și zici: Pfuai ce-aș urca un munte să văd marea de sus. La Makarska se poate! Disclaimer: ca să nu dureze toată ziua, noi am trișat și am folosit drumul pentru mașini.

Am plecat de dimineață din Baska Voda pentru că aveam o zi plină în fața noastră. Cât de plină, veți vedea în următoarele două episoade - aveam de trecut 5 granițe. Dar până să ne îndepărtăm prea mult de mare am mers spre Biokovo National Park a cărui intrare se află chiar la ieșirea din Makarska. Pentru o taxă modică poți să poluezi liniștit parcul național cu mașina proprie și personală. Dacă nu, poți să iei un tur organizat și poluează autobuzul pentru tine. Până la destinație sunt aproape 30 de kilometri așa că opinca nu era o opțiune pentru noi.

Urcarea începe cu o bucată printr-o pădure de pin. Peste tot sunt avertismente referitoare la incendiile de pădure care aici sunt un pericol real.

Urcarea e pronunțată și apar primele ace de păr. Concomitent dispare și pădurea de pin lăsând loc vegetației meditaraneene de arbuști spinoși despre care am tot auzit la geografie. În același timp se deschide o priveliște faină tare: coasta Makarska și insulele Brac și Hvar și Adriatica.

Sentimentul e că urci un perete aproape vertical și că te uiți de la balcon. Drumul e știut de lume așa că trafic există - sunt și oameni care au închiriat ATV-uri.

Dar ce priveliște! Și ce zi!

Simțeam din ce în ce mai tare că nu va fi o pierdere de timp această vizită. Într-adevăr, ajungem la capătul urcării (sau așa credeam noi) unde este și un punct de belvedere, Ravna Vlaska. Și un mic birou de turism, aș putea adăuga.

Vederea e...n-am cuvinte să o descriu. Vedeți mai jos. Și da, e cu balcon.

Jos de tot e Makarska și toate stațiunile din jurul ei. Parcă le vedem din avion, e o diferență de 1200 de metri.

Drumul pe care aveam să-l urmăm la plecare.

Fascinant cum se vede apa limpede a Adriaticii de sus.

Păi și? Atât? Indicatorul zicea 30 de kilometri, noi am făcut abia vreo 12. Drumul se continuă deci...trebuie să mergem mai departe. Atâta doar că nu vom mai vedea marea pentru că se pare că drumul se continuă pe un platou stâncos...

...și arid.

Indicatorul spre Vosac ne atrage atenția asupra unei construcții mici din vârful unui deal.

O vedeți?

Judecând după numărul de mașini oprite la baza dealului e destul de popular - probabil alt punct de belvedere. Din păcate pentru noi ora estimată pentru urcare este prea mult, ne-ar da peste cap programul - mai rău decât îl dădeam singur peste cap. Asta pentru că iar mă uitasem pe hartă și aproximasem că pe bucățica de drum din parcul național nu vom face mai mult de jumătate de oră. Clasic.

Continuăm urcarea, așadar, cu diverși colegi de drum.

Avem și cai care stânjenesc traficul, ca la noi.

Drumul nu e pustiu, din când în când vezi mașini parcate - oamenii probabil au luat-o la picior pe cine știe ce traseu.

Și nici zona în sine nu e pustie chiar dacă e parc național. Am văzut cel puțin o tavernă/restaurant și de asemenea și niște construcții tradiționale din piatră care nu păreau să fie chiar case, mai degrabă un fel de anexe la niște gospodării inexistente.

Nu știu ce căutau pe acolo pentru că nu e mare lucru de făcut. Deși am folosit denumirea de platou, locul numai plat nu este. Singurul loc plat pe care l-am văzut era pe fundul unei văi mici și era transformat în grădină.

Totuși drumul continuă să urce, apar și semnele că pe aici ninge uneori - din câte știu bețele colorate pentru asta sunt.

Oare unde duce acest drum?

Mă prostesc aiurea, desigur că știu unde duce - duce la unul dintre cele mai faine locuri de pe coasta croată, al treilea vârf ca înălțime din Croația - Sveti Jure.

Dar asta...într-un episod următor pentru că merită un episod numai al lui.