Kaiserlich und Königlich: Budva, oarecum

De ce oarecum? Pentru că nu prea am fost în Budva. Da, ideea era să mergem la plajă în Budva și chiar am trecut prin Budva, dar cuvântul cheie e "trecut". Ni s-a părut prea aglomerat aşa că am mers mai departe spre Sveti Stefan. Cum a mers acolo...păi să vedem.

Sveti Stefan

e o insulă mică legată cu un dig de țărm pe care s-au construit clădiri până nu s-a mai putut. un fel de Ortigia în miniatură. Și ca oamenii de rând să nu se poată bucura de ea, au transformat-o recent într-un mare hotel de lux - concesiune pe 50 de ani parcă. "No, no, iz praivăt hotel" zice cerberul când te apropii de poartă. Oh well... 

But wait! There's more! Plaja de lângă este și ea exclusivistă. Probabil pentru că are pe ea singura basculantă de nisip cale de câteva sute de kilometri? Nu, mai sunt niște basculante de nisip (amestecat cu pietre) prin apropiere. Ce o face așa specială ca să ceară 50 de euro pe două sezlonguri, nu știu. Și nu, nu poți să stai și tu acolo, trebuie să iei șezlong.

Totuși, nu e chiar așa grav. Exclusivist e în partea dreaptă cum te uiți la insulă. În stânga digului stă plebea și e mai ieftin - "doar" vreo 5 euro de șezlong dacă-mi aduc bine aminte. Oricum, platești pentru...nimic. Plajă mai bună e la Dunăre la Galați.

Acestea fiind spuse am luat mașina să am început să ne întoarcem. Când, aproape de ieșirea la șosea, vedem un loc cu multe mașini parcate pe nașpa. Parcăm și noi pe nașpa - "when in Montenegro do as the Montenegrins" - și mergem să inspectăm. Pfuai, aici e de noi. O mică plajă cu un raport bun de nisip la pietriș, relativ puțini oameni și terase...

Pe deasupra, nu-i obigatoriu să iei șezlong dacă nu vrei. Sincer, pentru 2 ore, nu era nevoie. Soarele nu era foarte hotărât, se mai ascundea după un cearșaf subțire de nori...

Locul se cheamă Pržno și e mică bijuterie. Apă limpede, bărci ancorate și mici restaurante care te îmbie cu preparate din pește. Prânzul în Pržno, cum s-ar zice.

Da, am mâncat la unul din ele și a fost excelent. Au început bine, au adus la masă mujdei, sos de roșii și patru feluri de pâine prăjită. Un fel de bruschette do-it-yourself fantastic de bune. Nu știu dacă trebuia să așteptăm supa de midii, noi n-am rezistat. Ah și calamarul pane...cel mai bun de pe partea asta a Adriaticii - am încercat cam în fiecare port.

Bonus, dacă stai lângă apă poți să vezi cum aruncă chelnerii pâine veche în apă pentru a distra copii. Asta pentru că peștii intră în "piranha mode" și începe un feeding frenzy demn de National Geographic. The Bread Eaters from Pržno...hmmm, cred că ar prinde un pic.

Așa...unde eram? Da. Plajă în Muntenegru. Well, spre după-amiază soarele s-a hotărât că nu mai vrea să se joace și ne-a trimis la plimbare. Așa că și noi am plecat spre Kotor. Dar am ales drumul simplu? Nuuuu...păi se poate? Și să ajungem cumva în vreo zi acasă pe lumină și odihniți? Să apucăm drumul prin Cetinje, cât de mult poate să dureze? Ia uite ce frumos se vede Sveti Stefan de sus...

Plus, Cetinje - the old imperial capital sau ceva de genul. Sigur trebuie să fie interesant. Evident că nu a fost. Cetinje e un fel de Câmpulung Muscel în care am oprit fix 27 de secunde la un semafor. Altfel...spre munte, oșteni! Pentru că trebuie trecut muntele ca să ajungi înapoi la Kotor - și se ajunge pe drumul pe care vi l-am arătat data trecută. Dar până acolo...să luăm niște drum îngust de munte cu camioane forestiere...

...și o construcție ciudată pe un vârf de munte. What is that thing? That thing is un mausoleu - e vorba de parcul național Lovcen și sunt două vârfuri de munte de interes. Štirovnik (1,749 m) are un releu de comunicații pe el care arată a bază de Dr. Evil și Jezerski vrh (1,657 m). Acesta din urmă are pe vârf mausoleul lui Njegoš (figura de pe bancnota de 20 de dinari din țara vecină și totodată un personaj foarte important în istoria acelor locuri - om de stat, poet, filosof și episcop). Drept să vă spun îmi pare rău că nu m-am documentat înainte și în consecință nu am ajuns acolo. Locul e un pic out of this world. E rezultat al unei megalomanii comuniste din 1974 dar chiar și așa...căutați niște imagini. 

Revenind la drumul nostru...ce să spun, pe hartă părea mai puțin. Asta ar trebui trecută la "famous understatements". Dar până la urmă ajungem și la valea noastră...

Interesant e că deși Kotor e chiar acolo jos, la picioarele noastre, mai avem 20 de kilometri până la el adică pe puțin jumătate de oră. Aici ne și întâlnim cu două mașini de Constanța - singurii români cu care am vorbit în două săptămâni. Erau un pic năuci de cap de la drum și-i mai aștepta o porție de serpentine.

Soarele apune unde spre Italia, peste Adriatică. A fost o zi bună...

Vom merge jos în cetate, vom vedea cum arată noaptea, vom mânca iar calamar pane...

Cu mulțumiri către copilot care mi-a suportat toate ideile de trasee dubioase care ne-au ținut mai mult pe drumuri decât la plajă în vacanța asta. O mică compensație este că...măcar a fost frumos.

Mai avem o zi în Muntenegru și după aceea trebuie să mergem acasă. Și ce faci dacă mai ai o zi în Muntenegru și plouă? Evident, te duci în țara vecină.