Kaiserlich und Königlich: Top of Croatia - Sveti Jure

Sveti Jure este Top of Croatia la propriu şi la figurat. La propriu pentru că este al treilea vârf ca înălţime (celelalte două sunt undeva pe graniţa cu Bosnia într-un peisaj mult mai anost). La figurat...pentru că e cel mai fain loc din Croaţia. Nu-i nevoie să mă credeţi pe cuvânt, am eu ce am cu drumuri înguste de munte. Totuşi, dacă ar fi să aleg locul care mi-a plăcut cel mai mult din Croaţia (titulatură care ştiu că nu are relevanţă), acesta ar fi.

Drumul spre Sveti Jure începe din Makarska (aşa cum ziceam data trecută când am început să povestesc despre Parcul Naţional Biokovo) şi, după ce se termină porţiunea de urcare pe versantul de lângă mare, devine un pic anost. Piatră în stânga, tufiş uscat în dreapta sau variaţiuni pe această temă. Dar există o speranţă...de după un deal apare vârful releului. Iar releul este pe Sveti Jure, deci suntem aproape.

Or are we? Să nu zicem hop pînă nu sărim gardul. Drumul începe să urce iarăşi într-un ritm mai alert, supărat parcă de faptul că am crezut că s-a terminat.

De asemenea se îngustează bine de tot (nu că era prea lat). Noroc că nu vine nimeni din sens opus.

Phew, în sfârşit...s-a terminat. Mogâldeaţa cu releu în vârf este Sveti Jure.

Ummm...şi totuşi cum urcăm până acolo? It's like...vertical.

Răspunsul este...pe una dintre cele mai abrupte, înguste, palpitante şi frumoase porţiuni de drum pe care mi-a fost dat să conduc.

Mai tehnic şi mai palpitant a fost Col de Tende dar acolo era vorba şi de adrenalină, furtună, fulgere. Aici la Sveti Jure este şi foarte frumos. Aoleo, dar ce-i cu panta aia?

Anumite ace de păr dacă nu sunt negociate corect de la început te penalizează cu faptul că mai trebuie să faci nişte manevre ca să ieşi din ele. Iar balustrada aia ruginită...

Gata, ultima curbă!

Am ajuns în sfârşit! Parcarea de la vârf e mică tare. Grossglockner-ul are parcare etajată cu câteva sute de locuri plus cea de autocare. Aici sunt cam...11 locuri. Hai 12.

Dacă vii mai târziu...nu ştiu ce se întâmplă. Ce-i drept, este cineva de la Parcul Naţional care mai organizează treaba dar nu e ca şi cum îţi poate lua el maşina să ţi-o ţină în buzunar.

Eu de exemplu am avut probleme la plecare şi fără ajutorul lui m-aş fi descurcat mult mai greu să ies. Bine că nu vin maşini mai mari...Dar, spre oroarea mea, vin. Cele trei microbuze şi mini autobuzul pe care le-am văzut mai jos vin şi ele până sus. Sunt de la parcul naţional şi dur turişti într-un tur ghidat dar asta e irelevant în faţa întrebării "cum au reuşit să urce pe curbele alea?". Presupun că vine odata cu experienţa. Dacă faci asta în fiecare zi, înveţi.

Ce să mai zic...bine că nu ne-am întâlnit la coborâre...ar fi fost special.

Dar să vedem cum e cu acest Sveti Jure!

Păi ce să mai zic? E foarte frumos. :) Spre vest oarecum este Parcul Naţional şi apoi Adriatica. În zilele senine de iarnă se vede Italia.

Spre est şi sud se vede peisajul caracteristic croat cu piatră, mai multă piatră, foarte multă piatră şi nişte tufişuri care pot căpăta diverse nuanţe.

Se vede şi autostrada - cât mai e din ea. Ar trebui să ajungă până la Dubrovnik dar mai are mult până să facă asta.

Vârful în sine e off-limits pentru că e împrejmuit - deşi cei cu turul ghidat văd că au acces. Eh, ce se vede de mai sus se vede şi de aici...

Există şi o mică bisericuţă la care se ajunge în câteva minute pe o cărare pietroasă.

Locul e foarte fotogenic - mi-a fost greu să aleg o imagine pentru coperta articolului.

Şi da...sentimentul este că eşti pe acoperişul...a ceva. Deşi sunt doar 1762 de metri, pare mult mai înalt.

Nu e nimic care să strice atmosfera, nu sunt tarabe cu suveniruri, sucuri, papuci sau mai ştiu eu ce...

E linişte şi fain. Recomand călduros locul pentru cine are 2 ore de rupt de la programul de plajă de pe coasta Makarska.

Şi dacă te simţi în putere, poţi să încerci cei 30 de kilometri pe bicicletă!

Acestea fiind spuse...să ne urnim către alte ţări!