Kaiserlich und Königlich: Cazane sârbeşti

Când am fost prin Cazanele Mari pe partea românească m-am întrebat cum se vede de pe partea opusă, de la sârbi. E complicat de aflat într-un week-end, e destul de departe de Bucureşti. Dar iată că am aflat întorcându-ne de la Belgrad...

Am plecat din Veliko Gradiste dimineaţă dar nu înainte de a cheltui excesul de dinari la magazinul sătesc. Aproape imediat se intră în zona trecătorii formate de Dunăre - intrarea e marcată de impunătoarea cetate Golubac.

Îmi place că au păstrat cetatea şi drumul trece prin ea - chiar dacă trebuie să ai grijă la camioane.

N-am idee dacă se poate vizita ceva mai mult...

Drumul, spre deosebire de cel românesc, urcă uneori la o înălţime apreciabilă, alteori e la nivel cu Dunărea. Aşa cum mi-am imaginat, e mai puţin impresionant să fii pe acest drum decât să-l priveşti de pe partea opusă. Localităţile sunt puţine, zona e la fel de izolată ca la noi.

Mânăstirea Mraconia văzută de sus de la un popas...

La acelaşi popas, o şopârlă fotogenică...

Cu ocazia asta am aflat şi ce mănâncă şopârlele...

Şiii...am ajuns. Nu suntem chiar acasă...dar măcar e ţara noastră. Paradoxal, durează cel mai mult trecerea graniţei din cauza micului trafic de la frontieră. Noi avem noroc - doamna grănicer era detaşată de la Galaţi şi când a văzut numărul Furiei Verzi s-a înveselit. S-au mulţumit cu o privire sumară în portbagaj şi nu a fost nevoie să descărcăm maşina ca să caute ţigări, aşa cum au făcut cu cei din faţa noastră.

Ca să păstrăm specificul am oprit la Taverna Sârbului la intrarea în Drobeta. Ca să păstrăm specificul, am (re)încercat plescavica şi trebuie să spun că gustul este corect, foarte apropiat de cel de import. Mai departe pe noua centură a Drobetei, deep in Olt territory la Craiova - woo-hoo, prima oară - şi apoi Slatina, Piteşti şi...acasă. Când am oprit în parcare kilometrajul parţial s-a oprit la 5501 kilometri. A fost tare frumos...să vedem ce urmează anul acesta!