Milano la telefon

Milano pe telefon, vreau să zic. Săptămâna trecută n-am avut aparatul la mine şi am fost la turistu' decerebrat cu telefonul la Duomo di Milano. Ce-a ieşit...mai jos. De asemenea, o serie de idei nu neapărat legate...

Pare să fie ceva în neregulă cu Milano Nord. Trecând peste mizeria dappertutto, e ceva şi cu oamenii. Am mers cu tramvaiul 12 de două ori pe zi. Jur că de fiecare dată a fost cineva care era ciudat. De la oameni care vorbeau singuri sau cu tramvaiul - "eccoti! testa di minchia!" până la borderline bolnavi psihic.

Aş face un pictorial cu mizeria şi oamenii dar mi-e că ar fi ultimul meu pictorial. Aici în zonă un sfert din oameni arată de parcă ar vrea să te tâlhărească (de bani, feciorie, etc.).

Ce autobuz iei la întoarcere dacă la dus ai luat 91? 91? Greşit. Indiciul e în numele liniei - 91 Circolare sinistra, adică în sens invers acelor de ceasornic. În direcţia opusă merge 90 Circolare destra dar eu m-am prins după ce au trecut vreo două autobuze.

Am văzut conaţionali - sau urmele lor. Un BMW X6 de Dolj cu numărul DJ ceva POT parcat pe două locuri de parcare. De ce? Aţi ghicit, pentru că poate.

On an unrelated note...am elucidat misterul zgomotului de joagăr care se aude după aterizare la Airbus-uri. Pilotul stinge un motor ca să facă economie şi atunci Power Transfer Unit-ul egalizează presiunea între cele două circuite hidraulice. Întâmplarea face ca la Airbus acest echipament să făcă un zgomot de parcă cineva vrea să taie aripile. Eu m-am plictisit de el în timpul plimbării pe lângă pistă şi am căutat pe google Airbus noise şi s-a autocompletat cu sawing.

În galeriile Vittorio Emanuele nu se merge cu bicicleta însă e fun să-i vezi pe poliţişti alergând după biciclişti. Nesimţirea nu s-a inventat la noi.

Apropo de nesimţire, la Duomo este taxă de fotografiere - cică să dai valoare pozelor tale. Asta ca să închidă gura meltenilor care se plâng că numai la noi există taxe de fotografiere. Poate săptămâna asta dau şi eu cei 2 euro...

The latest shit aici este cafeaua cu ginseng şi guarana. Pe rând, nu amândouă. Am încercat-o pe cea cu ginseng şi e bună - deşi cred că e ceva E799 acolo. Şi apropo de artificial...pizza de la cantină arăta un pic suspect aşa că am cerut părearea italianului dacă e bună. Şi el ce credeţi că a zis? S-a gândit el o clipă şi apoi a vomitat următoarele: "Păi tu fiind de la Bucureşti...pentru tine cred că e bună dar pentru Milano...". Mă gândeam să i-o fac guler shakespearian cu tavă cu tot dar am rezistat. 

Din nou, unrelated...azi am zburat oarecum întortocheat ca să ajung la Milano. Ce e de menţionat e că am zburat prima oară cu KLM care a sărit direct pe locul 1 al preferinţelor mele. Am avut parte de avionul lor vopsit retro, Lebăda - Zwaan, PH-BXA. Frumos tare, şi spaţios pe deasupra. Echipajul foarte săritor, se vede că ei au fondat Flying Blue - sunt chestii mici dar care contează. Contează cum îţi răspund la întrebări, oricât de relevante ar fi ele - eu am întrebat de exemplu dacă au un leac pentru durerea de urechi de la aterizare când eşti răcit (nu există leac, poţi să încerci unele lucruri dar...). Nu contează că îmi ştiau numele (îmi imaginez că îşi printează o listă cu pasagerii Elite Plus şi li se adresează pe nume) sau că mi-au dat două cafele. Contează feeling-ul cu care rămâi după un zbor.

Căpitanul Furtună (literalmente) a pilotat foarte blând şi am aterizat la Schiphol - pentru mine prima dată. Plăcut impresionat - e alt aer când auzi anunţuri de îmbracare către Panama City, Dehli, Cape Town...îmi place dar totodată îmi crează un sentiment de tristeţe. Alţii zboară la Sao Paolo şi eu...eu mă duc în effing Milan să mă buzunărească ăştia...

În fine, la al doilea zbor am intrat printre primii - altă dovadă că KLM  îşi ia în serios pasagerii Elite (spre deosebire de Air France unde mereu trebuia să le explic celor de la boarding ce e aia) - şi am dat...din nou peste căpitanul Furtună şi acelaşi echipaj şi pe deasupra am avut fix acelaşi loc, 9D. Am glumit cu şefa de echipaj, m-a întrebat ce-mi fac urechile şi m-am aşezat lângă două mamaie italience dar vorbitoare de engleză. Destul de umblate mamaile, una din ele m-a întrebat în ce limbă e scrisă cartea pe care o citeam - iar când a aflat că e vorba de română iar portofelul nu-i dispăruse încă, a plusat şi m-a întrebat despre structura limbii, plasarea articolului hotărât, etc. Din păcate nu am putut negocia şi un loc la fereastră să văd Lago di Garda - am văzut doar fugitiv cum am trecut peste Interlaken şi cred că şi Mont Blanc-ul. A fost o zi superbă peste Alpi, incredibil. De data asta trebuie să mă credeţi, n-am imagini. Poate vineri?

Dar ce e asta, miscellanea a înnebunit şi s-a dat pe Instagram? Nu, doar că telefonul face poze atât de vomitive încât prelucrările forţate instagrameşti sunt singurele care pot să salveze cât de cât situaţia. Bine, aici e şi subiectul instagramic...