Numele e înşelător: Brighton

Se făcea că era martie, eram în Londra şi aveam o zi la dispoziţie. Londra am mai văzut dar mare britanică nu am mai văzut aşa că dacă tot am auzit la Cultură şi Civilizaţie de Brighton am mers într-acolo. La mare în martie în UK - crazy, huh?

Sunt vreo 60 de kilometri dacă nu mă înşel - trenul face cam o oră. Am dat 21 de lire pe bilet, parcă. E comod, nu zic nu, dar arată ca un metrou pe dinafară. Am intrat în gara Brighton pe la 11 fără ceva cu scuzele mecanicului pe fundal că am întârziat 5 minute şi că îi pare foarte foarte rău.

Take me to your beach aş fi zis numai că nu interesa pe nimeni. Aşa că bazându-mă pe logica "apa se strânge în locurile mai joase" am pornit în direcţia "jos" pentru că oraşul e pe mai multe coline. De fapt trenul dacă ratează oprirea în gară mai opreşte la mare - şi nu chiar "la" ci "în".

Uuu, double-deckere! Dar totuşi ce e cu vremea? Nu ştiu de ce mă mir de fapt.

Nişte fişencips? Poate mai târziu...

Am zis că merg la mare...

Ai văzut semaforul? Eşti sigur? Hai să mai punem unul să fim şi mai siguri.

Oraşul e animat, doar e joi dimineaţă. Nu ştiu din ce se trăieşte în Brighton dar oamenii păreau să aibă treabă.

Gata, se vede marea. Ce privelişte măiastră, ce culoare!

Am ajuns, în sfârşit. Plaja e destul de lată şi un piuc terasată. "Nisipul" este de fapt un pietriş de o culoare indecisă şi destul de mare. Nu ştiu cum e să stai pe el, n-am înnebunit să încerc. Nu cred că e plăcut.

Apropo de plăcut, vremea numai asta nu era. Strada care coboară de la gară nimereşte cumva la jumătatea distanţei dintre Brighton Pier şi West Pier. Eu voiam să le văd pe amândouă şi am ales calea aparent uşoară de a merge spre West Pier cu vântul din spate ca să-mi fie mai comod. Abia când am ajuns la West Pier am realizat că am gândit-o extrem de prost pentru că va trebui să merg înapoi toată distanţa cu vântul în faţă. Eh, asta e...

West Pier nu mai există ca loc de distracţie de ceva vreme încoace. A fost afectat de incendii, furtuni şi delăsare şi în ziua de azi tot ce mai rămâne este...

Locul e plin de warning-uri ca autorităţile să nu rişte nimic. Totuşi o plimbare pe acolo nu e aşa periculoasă.

O privire înapoi - în depăratare e Brighton Pier, cel funcţional. Vai ce o să mai înjur la întoarcere. Ia mai bine să mai merg cu vântul în spate...

Grand Hotel (de ce există peste tot în lume câte un Grand Hotel - nu poate să fie Mega Hotel) - locul unde a avut loc atentatul asupra Doamnei de Fier în 1984 şi în urma căruia hotelul a fost afectat binişor.

Am alternat între plajă şi promenadă pentru că erau în curs nişte lucrări de amenajare...

Ah ce ar fi mers un cer albastru cu nori albi...dar să visăm la lucruri posibile nu SF-uri.

Pregătiri intense de vară. Ahahahah. E probabil o chestie normală să fie ţara aşa de bogată când vremea e aşa naşpa.

1. N-ai ce să faci decât să munceşti.

2. Munceşti ca să strângi bani ca să pleci naibii de acolo undeva unde e cald!

No BBQs? De ce, ar face căldură şi ne-am putea simţi mai bine? I-auzi, picnics welcome. Să picnicăreşti tu băh pe vremea asta!

Ei şi a venit vremea să fac cale întoarsă cu vântul în faţă spre Brighton Pier - cu toată geaca mea de iarnă cu glugă (şi blană falsă, da?) am crezut de mai multe ori că "I won't make it". Deja corbii îmi dădeau târcoale...

Am început să am halucinaţii, vedeam gogoşi peste tot...

...şi girafe care visează la păsări flamingo.

Din fericire am ajuns la adăpost înainte să de întâmple una disgrazia. Cum e pe Brighton Pier şi ce poţi câştiga acolo, data viitoare!