Mda, drumul spre casă din Milano trece și prin...Paris. Un CDG un pic schimbat față de ce îmi aduceam aminte - un CDG în care era să rămân. Dar să o luăm cu începutul.
Am început cu un drum la Linate pe o ploaie care nu se mai lăsa dusă - cu toate că mascota autocarului încerca să mențină buna dispoziție.
La Linate am cerut loc la fereastră pe dreapta (F de la fereastră) - cică pe următorul zbor nu poate alege (?!?!) dar din fericire tot la fereastră și tot spre spate - numai bine, ca să nu am vedere la aripă sau la motor. Din păcate cerul era cam noros dar ceva-ceva tot se prinde. Ca să-mi dea dreptate, la apropierea de Alpi, norii se mai dau la o parte...
Valea din imaginea de mai sus se termină brusc cu un munte...și ce munte! Când abia ai decolat și treci pe lângă un munte de peste 4500 de metri...ei bine e o priveliște...
Este Monte Rosa sau Dufourspitze. Italienii îi zic Monte Rosa și e al doilea vârf ca înălțime de la ei și dat fiind că la ei e și Montblanc...asta face Monte Rosa al doilea vârf ca înălțime din Europa Vestică. Cei 4634 de metri îl fac cel mai înalt vârf din Elveția (pentru că e oarecum pe graniță) numai că elvețienilor le place să-i spună Dufourspitze. Din păcate imaginea de mai jos nu transmite corect dimensiunile...
Mici corecții de direcție...
...și suntem deasupra Sion-ului.
Lac de Moiry e aproape gol...
..însă Lac de Soutien e plin. Glumesc, se cheamă Lac de l'Hongrin.
Și apoi nori...aparent la Paris plouă de ceva vreme...
Într-adevăr, vedem pământul abia când ajungem foarte aproape de el...
Aterizăm pe o pistă sudică și trebuie să mergem la terminalul 2F - asta înseamnă o plimbare de 15 minute prin tot aeroportul. Ok, hai că tot mai merge. Faptul că am fost în coada avionului nu ajută așa tare - măcar mă amuz că cei de la bagaje au scăpat pe jos un container - direct sub aripă. Ei, acum să vă văd, băieți!
Totuși n-am stat că voiam să prind zborul spre casă. Față de acum doi ani se pare că au schimbat și zborurile din Schengen sunt la 2F și cele non Schengen la 2E (era invers). Ok, nici o problemă, știu drumul pe de rost...doar că...trebuie să mai trec o dată prin control metale și control pașapoarte. Cel de la pașapoarte a trecut ok...și am mers la trenul aerian - pentru că zboruluile spre București sunt de la porțile K. S-a deschis boardingul, hai că totuși vine trenul...
Prima oprire, porțile K (pentru că mai sunt și porțile L, mai departe) și...control securitate. La naiba, nu știu cum se face că ajung ultimul și toată lumea are card de prioritate. Și mai vin alții din urmă că se grăbesc și sar rândul. Ok, e rândul meu, vor boarding pass-ul. Nu mă, n-am, mă plimb și eu prin aeroport. Îl ia, îl scanează și-l pune peste sacou ca să-i facă radiografie. Pe partea cealaltă iau tot, bagaj, sacou, ceas, etc. și...ia boarding pass-ul de unde nu-i. Un pic de panică. Nobody moves! Where is my BOARDING PASS? Când a trecut prin mașină, cortina l-a dat jos de pe sacou (vina mea că am lăsat automatonul fără creier să se joace cu boardin pass-ul fără să supraveghez ce face) și a căzut undeva pe jos. În sfârșit, l-au găsit. Alerg la poartă...ultimul mohican. Dar mohicanul va ajunge acasă!
Mă duc la locul meu pe penultimul rând să-mi mai trag sufletul (apropo de inimă, n-am idee unde eram când am făcut poza de mai sus) și...distracția începe!
Asta pentru că pe Air France ultimul rând este Pârnaie Air. Sau Pârnair! Adică statul francez plătește bani frumoși (de ce nu ia la Blue Air nu știu) ca să repatrize "cetățeni" nedoriți. În cazul de față unul guraliv care a vorbit tot zborul. La început a venit șeful de echipaj și l-a avertizat că "ca va pas aller" și el zicea "tranchil, tranchil" dar...a fost show. Am auzit diverse povești cu logodnice britanice, am ascultat manele de închisoare, am auzit expresia nouă "a-ți da un sex cu cineva" (la adresa cuiva de alături) și am asistat la certuri cu pasagerii din jur. Ca să citez: "Ei și ce? Cheamă poliția, îmi pune cătușele, îmi dă cu spray, mă liniștesc și apoi fac din nou. Je m'en fou!". Îi plăcea expresia, scurtețea ei, așa că o folosea des. Le-a adus la disperare pe însoțitoarele de bord pentru că cerea în continuu sandvișuri și suc cu pretextul că oricum se strică și le iau ele (!) acasă. "Dacă n-ai tupeu, mori!". S-a dus singur în spate să umble în trolley-ul cu bunătăți ceea ce a dus la informarea căpitanului. Între timp...Aradul cu forma lui inconfundabilă.
X marks the spot! Sper că nu pentru aterizare.
Pentru aterizare e Otopeni-ul și de data asta a fost cu apropiere dinspre est așa că am mai pierdut niște timp și acolo.
Acuma ca notă de final: Experiența a fost una neplăcută și mi-a fost rușine că am același buletin - dar asta e lumea în care trăim, toți suntem egali, cică. Sincer, mi-a venit să-mi cer scuze șefului de echipaj la coborâre.
La debarcare a venit poliția aeroportuară și pasagerul respectiv a fost invitat să rămână pentru niște clarificări. Ce folos?
5 comments:
:)) exact asta am simtit si eu cand m.am intors din italia acum vreo 5ani. Erau vreo 15 specimene d.astea. de la prostituate la tot soiul de hoti. Singurele chestii care mi.au placut... a fost povestile si mai ales schimbul de experienta pe care.l faceau. Adevarate enciclopedii intr.alea furatului, talharitului, inselatului, etc. Ma gandesc ca.n puscarie tot de astea vorbesc. Daca aia stau doar 2-3ani cred ca ies de acolo si mai specializati.
Si da... chiar daca erau cu catuse de scaun, tupeul lor era incredibil.
Asia nu erau legati ca erau doar expulzati (din pacate).
Sunt trimisi cu Air France pentru ca deconteaza statul roman repatrierea :(
Suuuper!
Dat naibii Dufourspitze! E mai periculos de urcat decat Mont Blanc.. Nu cred ca o sa ajung pe acolo prea curand..
Cat despre specimenul din avion... din cate zici tu pare nu numai ca e nesimtit dar si un pic plecat cu sorcova... Tre sa fim un pic mai intelegatori cu oamenii cu nevoi speciale :)))
Post a Comment