Într-un week-end din iulie când la meteo se minţea că la mare o să plouă am zis eu că ar fi potrivit să mergem la munte să dormim o noapte la Bâlea. În mintea mea era numai noapte romantică la 2000+ metri poate chiar cu nişte poze de noapte (o idee a mea mai veche). Ce a ieşit...vedeţi mai jos.
Episodul 1: Vidraru
La câmpie e cald aşa că atunci când urci spre munte dai de o răcoare plăcută. Totuşi, uneori prea multă răcoare strică - deja la Vidraru aveam un plăcut 15 grade dar care prevestea altceva mai sus. Dar să vizităm...
Avem şi vaporaş - înregistrat la Giurgiu. Dacă vrei, cred că poţi să iei şi un skijet - altfel nu înţeleg de ce se plimba aşa acrobatic tipul ăla care semăna cu Putin. Ca la mare...şi preţul porumbului fiert era ca la mare...
Prometeu e bine mersi sus pe stâncă.
Episodul 2: Bâlea după-amiaza
Când am ajuns, temperatura era mai spre 10 grade, la soare. La umbră...era neplăcut. Noi venisem cu haine de toamnă târzie dar chiar şi aşa...
Ceva mai jos, cabana Capra. Mă rog intrarea la cabana Capra, că în imagine e un sediu Salvamont dacă nu mă înşel.
Şi totuşi încet, încet, se face linişte la Bâlea. Homo Sapiens pleacă la câmpie să înnopteze, sus rămân puţini, mai mult de nevoie. Vânzătorii de bulz şi carne bâzâită de muscă rămân pentru că nu ar fi profitabil să urce muntele în fiecare zi - dar asta nu înseamnă că mai şi vând. Pe la 7-8 seara închid tarabele aşa că rămâi fără Kurtos Kalac şi porumb fiert.
O noutate e bariera de la parcare. Poţi să-ţi tai cauciucurile pe piatre dar e gheretă şi barieră? E! De asemenea, se face un ban cinstit şi cu un set de toalete portabile pazite cu străşnicie de o fătucă - iar toaletele se închid seara, nu cumva să le folosească careva.
O noutate e bariera de la parcare. Poţi să-ţi tai cauciucurile pe piatre dar e gheretă şi barieră? E! De asemenea, se face un ban cinstit şi cu un set de toalete portabile pazite cu străşnicie de o fătucă - iar toaletele se închid seara, nu cumva să le folosească careva.
Singura opţiune pentru mâncare rămâne restaurantul cabanei Bâlea (cred că şi Paltinu are un restaurant dar m-ar mira să fie făcut din altă cocă) care e...trist. Nici nu mai ştiu ce am luat în afară de o ciorbă cu perişoare însă dacă ar fi putut vorbi mi-ar fi recitat din Bacovia, aşa de tristă era. Dar nah, dacă nu ai alternative...bonus: au veselă din aia comunistă făcută custom cu "Cabana Bâlea".
Înarmat cu trepied, telecomandă, polar şi determinare am decis că ies la pozat. Temperatura numai "bună" de 2 grade a decis şi pentru Elena care mi-a urat "senzor curat" şi a rămas la căldură în cameră. Am convenit că sun din când în când şi-l dau şi pe urs la telefon dacă apare.
În mintea mea erau numai imagini glorioase cu Transfăgărăşanul luminat de zecile de maşini care sigur vor fi prin zonă...în practică...am îngheţat ca un rahat şi nu am prins nimic. A trebuit să luminez eu...
Am încercat câteva cadre cu copertinele de pe versantul sudic...dar nu a durat mult până mi s-a părut că aud ceva. Evident era ceva şobolan de munte sau o vulpe (vulpea chiar am văzut-o) dar puterea imaginaţiei când ochiul nu vede nimic e fantastică. Ok, aveam super frontala mea de şnaişpe mii de lumeni dar uneori mai mult mă orbea pe mine - asta din cauza combinaţiei dintre ceaţa fină şi puterea exagerată.
Cel mai nasol era că nu erau maşini. N-am înţeles exact de ce dar lipseau cu desăvârşire. Dacă pe versantul sudic am prins vreo 4-5 care m-au ajutat la cadrul de mai sus, pe versantul nordic...pauză. Era doar o dubă care stătea pe loc şi strica expunerea...
Am încercat şi acolo diverse expuneri şi încadrări sperând că poate vine cineva dar degeaba. Oricum îngheţasem şi-mi pierdusem cheful aşa că m-am întors spăşit la cabană unde...a început distracţia. De când încercam nişte cadre cu cabana Bâlea m-am prins că o să fie special pentru că am auzit replica "Ia uite băh, a venit proteveu'!".
Oh da! Oameni beţi care au chef de distracţie. Şi care sunt cazaţi la acelaşi etaj. Iar pereţii sunt subţiri. Fantastic. Aţi încercat vreodată să discutaţi raţional cu un grup de oameni beţi? Să-mi ziceţi şi mie cum a mers.
Şi nici măcar nu erau tineret din ăla teribilist şi neliniştit. Erau berbeci din ăia bătrâni cu nevestele după ei, neveste care aveau atitudinea "vai, ce drăguţ, a băut prea mult" şi nu "măi animalule, iar ai băut ca animalul?". Le-aş da eticheta după judeţul din care am văzut că vin (unul de lângă Bucureşti, renumit pentru concentraţia de etinici) dar hai să fim corecţi şi să zicem că nu e judeţul de vină. În fine, pe la un 12 cred că s-au liniştit. "Hai băi ce dracu, nu mai bem şi noi un păhărel? Hai bai!".
Episodul 4: Insomnie la Bâlea.
Problema mea a fost că statul la poze în frig a generat o durere de cap şi o insomnie astfel că la 3-4 dimineaţa eu patrulam prin faţa cabanei cu frontala în cap. La ora aia veneau oameni de pe traseu, îi vedeam coborând din Şaua Capra. Mie traseul ăla nu-mi place nici ziua d-apoi noaptea, după ce probabil ai mers o zi întreagă - dar nah, presupun că ştiau ce fac şi până la urmă nu putem trăi la nesfârşit.
Insomnia a continuat aşa că am prins şi dimineaţa devreme la Bâlea. Mai nou muntele e proprietate privată.
...tunel care acum e pe jumătate iluminat. Doar jumătate, sunt curios dacă are legătură cu graniţa între judeţe, ha ha. Am cântărit o perioadă metode de răzbunare pe animalele care făcuseră zgomot noaptea dar am decis că nu merită. Dacă nu ai cu cine, asta este.
Percepţia timpului e distorsionată atunci când nu dormi şi când condiţiile sunt neplăcute - de frig nu am scăpat nici un moment. Nu ştiam ce să fac să treacă timpul mai repede. Într-un sfârşit s-a făcut mai zi ca să zic aşa şi am mers să luăm micul dejun - la fel de înlăcrimat ca şi cina. I-am văzut şi pe vecini la masă, tot ce am de zis este: Trelingul n-a murit şi rămâne un indicator bunicel...înţelegeţi voi.
Ca o concluzie, nu mergeţi să înnoptaţi la Bâlea decât de curiozitate şi aveţi grijă lângă cine staţi. Faptul că sunteţi la munte nu e o garanţie cu privire la calitatea oamenilor din jur - ba chiar dimpotrivă, am senzaţia că unii o văd ca pe un fel de eliberare: "Acum sunt în sălbăticie, pot să beau ca mistreţul". Am văzut incredibil de mulţi oameni veniţi cu cortul şi PET-ul de bere plus casetofonul cu manele.
În fine... Am plecat pe versantul nordic că să vedem un pic din frumuseţea Transfăgărăşanului.
4 comments:
Eh, hai ca ti-ai facut si damblaua asta :)
Nu pot sa nu te intreb: chiar esti surprins de ce ai gasit? :))
Bai...speram sa fie mai liniste si mai multe masini care sa incalce regula cu Transfagarasan inchis...
:)))) Ah, am inteles, de fapt ce ai gasit tu n-a fost in cantitati suficiente :))))
Ca tot vorbim de pietre, are cineva idee ce pietre se foloaseau pentru a lasa senzatia ca sare atunci cand le arungi in apa?
Eu am auzit ca erau gogosi...
Post a Comment