Dacă luni am început un serial nou, azi mai începem unul. E povestea unei excursii gândite prea puțin înainte dar visată de demult. Un fel de datorii față de mine însumi pe care (mi-)am promis că le acopăr. Folosesc astfel de descrieri ca să mai diluez din nuanța de egoism...
Long story short, într-o luni dimineață de august mi-am luat la revedere de la prietenă (căreia trebuie să-i mulțumesc pentru înțelegere) și am prins singurul taxi din zonă care tocmai pleca. La aeroport, birjar!
Destinația? Aceeași ca acum 6 ani când ieșeam prima dată din țară - Bergamo, Orio-al-Serio. De data asta cu Wizz. Avion la burduf, lux, ce mai...coada e mai puțin luxoasă dar nah, cât dai atâta face. În mod normal aș fi fost în față numai că mi-am distras atenția pentru fix 20 de secunde și s-a întâmplat asta...
Din fericire nu erau destui să ocupe toate locurile de la geam așa că...
În august ora 6 dimineață e cam devreme în sensul că deja nu mai e așa multă lumină la ora aia. Nu prea merg pozele, nu prea e mare lucru de făcut (decât să te uiți la pozele cu Salam Victoria din revista de la bord). Eu nu știu când a trecut timpul pentru că abia așteptam să ajung...
Salutări Alpilor! Ce mai faceți? Vin imediat, nu plecați nicăieri!
Am aterizat la timp, am trecut de controlul de pașapoarte și apoi am mers la biroul de închirieri. Închirieri mașini, adică. Abia deschis, omul bine dispus a spus că-mi dă ceva din clasa imediat superioară fără costuri extra. Și dat fiind că am avut Fiat 500 deja și nu-mi place cum stă pe stradă la viteză mare, am zis să aleg altceva...am luat cheile și am mers la autobuzul care te duce la parcarea de mașini închiriate. Moșul cam ursuz - l-am întrebat dacă merge la parcarea 5 și el a mormăit ceva de parcare închirieri, nu există parcarea 5.
Când am găsit mașina am înțeles că era vorba de locul numărul 5 din parcare, deh, nu mă trezisem. Iar mașina...eu închiriasem Peugeot 208 or equivalent și am primit arătarea de mai jos. Am descoperit abia la vreo două ore după că are 4 portiere și nu 2. Ar fi trebuit să mă întorc la cel de la birou să-i zic "Superior...you keep using that word, I don't think you know what it means".
And what's with the dash board? De ce nu e la locul lui? Dar hei, este piele pe volan și, cel mai important, ceasurile fac autotest când pui contactul adica se duc până în capăt și înapoi. Este un feature foarte important. Trebuie să recunosc că m-am jucat un pic cu el. Mașina era destul de nouă însă avea antena de la radio spartă - ceea ce a însemnat că pe orice alt relief decât câmpie lângă oraș mare, nu am avut recepție (mint, era și un fel de Radio Trinitas). A fost o excursie foarte silențioasă. Ah da și aer condiționat manual cu setările "OMG, nu-mi mai simt degetele!" și "Cine a lăsat ușa de la cuptor deschisă?".
Nu v-am spus nimic despre excurisie în sine...ei bine, va trebui să așteptați episodul următor. Vă spun doar atât: 4 zile, 2400 de kilometri, 5 țări și 14 pasuri/drumuri alpine. De altfel, articolul e catalogat cu eticheta Grandes Alpes. Da, e bine, Grandes Alpes Reloaded.
Ia să vedem, ghiciți pe unde am fost? Câștigătorul primește nimic și în nici un caz vreo vedere pe de unde am fost.
5 comments:
Hmm... eu nu stiu unde ai fost, daaaar bat la pariu ca au fost si ceva Dolomiti la mijloc! :D :D Haaaai, zi-mi ca am ghicit! Asa de tare imi doresc sa castig acel nimic!!! Suna asa de bine...
Anyway, eu vreau sa stiu cum ai facut mataluta acea ultima poza, dat fiind ca erai singur :))))
PS. De la ce companie ai inchiriat? Nu ti-au cerut sa le arati biletul de avion pentru intoarcere? Sau doar la Avis sunt asa destepti?
Cred ca aratati voi suspect, ca n-am auzit sa mai ceara bilet de intoarcere :)
Nu va speriati, pe miscellanea.ro cascadoriile sunt executate numai de oameni antrenati. Totusi nu incercati aceste lucruri acasa...
Da, cred ca aratam cam suspect in hainele de munte, ce sa zic :))
Eh, cate bordeie atatea obiceie. Si daca nu ai venit cu avionul ce, nu-ti da masina? Poate am o matusa in Bergamo...
Da, nu stiu, ti-am zis si atuncea... foarte ciudat. Nu mi se pare normal sa iti ceara asa ceva, dar mi-a zis clar ca nu imi da masina daca nu ii arat biletul de intoarcere.
Post a Comment