Se făcea că aveam de ajuns din Slovenia spre...un obiectiv pe care nu îl divulgăm încă din Italia. Și, ca și în cazul taximetriștilor, drumul cel mai scurt nu e întotdeauna cel mai bun, am ales să fac o vizită de câteva minute Austriei.
Coborârea dinspre Passo Predil se face printr-un foarte fermecător orășel numit Tarvisio.
Treviso, Tarvisio...ce mi-i una ce mi-i alta...
Merg mai departe spre ce mă interesează, adică Passo Pramollo. Nu e nimic spectaculos comparat cu ce există în zonă în materie de pasuri dar un 1500 de metri bate și el. Și e și graniță cu Austria.
Cum ziceam, mai un lăcușor, mai un munticel, un copăcel...Din nou pe graniță, a doua oară pe ziua de azi. Poate se răzgândește Italia și nu mă mai lasă...
Curios, cei de peste munte îi zic Nassfeldpass. Deh, ei sunt mai speciali, țara lor se cheamă Austria și ei tot insistă să-i spună Oesterreich.
Tipic lor - avem un deal? bine, puntem un teleschi pe el, poate vrea să se dea cineva.Și la ei se taie pădurea...
Mă rog, nu am stat mult pentru că, lait motivul miscellanea.ro, aveam de ajuns în altă parte. Autostrăzile în Italia fiind mai scumpe ca bunul simț, am ales să merg pe sub ele.
Nu e ca și cum e foarte urât drumul - și e destul de pustiu. Bine, eu nefiind de-al locului respectam cu strictețe indicatoarele de Controllo eletronico della velocita, luându-mi desigur nenumărate înjurături de la mămăițele care goneau cu Fiat Panda pe lângă mine. Serios, true story.
Dar nu e bai - sau, cum zice o reclamă acum, nu e panică, man! Drumul principal e scurt, doar până la Tolmezzo și apoi e doar italian backroad. Am pățit și schema clasică cu încredere totală în GPS care era mahmur sau ceva pentru că a făcut niște manevre foarte suspicioase în anumite momente. Dar locurile sunt pitorești...
Sunt sate cu nume ca Forni di Sotto sau Forni di Sopra - sau orice di Cadore. Lorenzago di Cadore, Lozzo di Cadore and so on...
Drumul merge printre niște dealuri care curând devin......munți! Și ce munți! Încep să se vadă Dolomiții în toată splendoarea lor.
Fiind miercuri dimineață, nu am întâlnit prea multă competiție pe drum - și credeam sincer că așa va fi și mai sus la munte.
Oh cât mă înșelam. Transfăgărășan cu Bâlea Lac e mic copil pe lângă ce se întâmplă în Dolomiți vara într-o zi bună, pe anumite drumuri.
Dar eu încă nu știam asta, mergeam senin spre ambuteiaj.
Am trecut mai multe pasuri din astea mici, de sub 2000 de metri - unul dintre ele a fost Passo Mauria unde am și oprit lângă o Casa Cantoniera.
Preferatele mele, le asociez cu drumurile de munte din Alpi.
Passo Mauria mai e denumit și Passo della Morte deși nu e nici un indicator în acest sens - la vreo trei kilometri de pas s-au bătut cu austriecii pe la 1848.
În fine, să nu ne gândim la chestii din astea urâte. Uite ce zi frumoasă e...să mergem mai sus, zic.Urmeaza ceva ca la Heineken - probabil cele mai frumoase locuri din Dolomiți, ediție subiectivă desigur.
1 comment:
Grrrrr... hai odataaaaaa! :)
The suspense is killing me! :)
Post a Comment