Să terminăm cu acest Mangart, zic. În acest articol mai multe imagini de pe drumul care urcă până la (în) Mangartsko Sedlo, la 2072 metri altitudine. Sedlo suna a saddle, adică șa. A-șa o fi? Nu știu dar aparent trebuie să fii atent la capre...
Drumul se desprinde din cel principal la trecerea peste o vale destul de adâncă peste care s-a construit un viaduct.
La început se urcă prin pădure iar mai apoi se iese în golul alpin. Drumul este aproape mereu foarte (prea) îngust. De exemplu, în acele de păr nu se poate trece decât de comun acord cu celălalt participant la trafic sau, alternativ, cu o întelegere amiabilă.
Mașinile urcă în general fără probleme, chiar dacă rampa este destul de mare.
Singurul loc unde am avut probleme a fost urcarea scurtă spre cabană - nu știu cât era rampa dar știu că Ypsiluxa ezita să urce chiar și cu a-ntâia (cum naiba se scrie corect?) fără luat avânt în prealabil - avânt care nu putea fi totuși prea mare pentru că e cel puțin un ac de păr și nu vrei să testezi stelele Euro NCAP ale mașinii. Wow, o fi vorba de stele din alea ca-n desene animate când se lovesc personajele la cap? Stele-NCAP. Posibil...
Mă rog, revenind, sus la cabană era un Citroen ediția primăvară-vară 1961 așa că probabil exagerez eu privind dificultatea drumului.
Cabana - denumită rifugio de fapt (eu aveam impresia că la noi refugiile sunt cele care nu sunt păstorite de nimeni, la ei se pare că rifugio are cabanier - o fi numit refugier?) - are și etaj, și, mai important, bucătărie.
Și, mult mai important, o baie civilizată pe care o poți folosi, probabil e frumos să faci și consumație - eu am luat o cafea pe care am sorbit-o studiind pereții făcuți din tablă. Nu tablă din aia de metal ci tabla aia neagră pentru scris cu cretă. Trecătorii sunt invitați să-și lase urmele...
După cafea am ieșit și la o gură de aer și de peisaj - care într-adevăr e special. Aici suntem în țara Dolomiților ca să zic așa - și în posturile următoare se va vedea. O să ziceți că Alpii sunt Alpi, munții sunt tot munți. Și eu aș fi zis așa până să ajung acolo. Adevărul e că fiecare are "aroma" proprie - ce e lângă Mont Blanc nu are nici o legătură cu ce e lângă Piz Boe. În fine, o să vedeți...
Ah da, să vă arăt the power of zoom sau de ce mi-am luat eu compactă. Zoom-ul de mai jos în ceva mai mic decât dimensiunea unei săpuniere. Ca să fac ceva asemănător cu DSRL-ul am nevoie de două obiective nu foarte ieftine - în fine, dacă nu aș fi așa de leneș, aș face și un review. Poate, în curând.
Un portret și pentru Ypsiluxa, așa de "la revedere" pentru Mangartsko Sedlo. Eu zic că ne vom revedea la un moment dat.
La întoarcere spre Italia, o pauză mică la un monument interesant - în amintirea lui Johann Hermann, comandantul fortului din pasul Predil care a murit la datorie.
1 comment:
Da, sedlo e şa, dar te-ai prins şi singur de asta :)
La ei (Alpi mă refer) orice cabană de pe munte se cheamă rifugio/refuge. Chiar şi cele imense, precum Gouter. Şi toate au băi cu duşuri cu apă caldă. Refugiu cu apă caldă, cine a mai pomenit aşa ceva? :)))
Ah, şi la ei, ceea ce la noi se cheama refugiu, la ei se cheamă bivacco/bivouac, dar ei au în general şi pături înăuntru, iar condiţiile sunt mult mai ok decât în refugiile de la noi, care majoritatea (cel puţin cele vechi) arată de la foarte rău în jos...
Am înţeles că în unele bivacco la ei există şi un telefon prin care suni direct la serviciul de salvare cu elicopterul daca sunt probleme majore. Nu tre să stai să suni prin 112 să aştepţi o mie de ani să te salveze cineva, apeşi pe un buton, le spui care e problema, şi dacă e vreme bună, în maxim 30 de minute a venit elicoperul după tine (mă rog, nu după tine, după ăla ce s-a accidentat, că dacă tu eşti în stare să intri în refugiu şi să apeşi pe buton, atunci poate nu eşti chiar aşa de rău :)))
Post a Comment