Amintiri de toamnă, început de septembrie. Poate dezamăgitor pentru unii, cele de mai jos nu se vor un ghid Top 10 Dubai (și în orice caz nu gratis pentru că nimic în Dubai nu e gratis) ci mai degrabă ce am văzut eu din Dubai pe fereastra taxiului sau a hotelului cu febră și durere de cap. Percepția-mi probabil era alterată dar eu așa am văzut Dubai-ul...
A început cu un zbor de 4 ore peste Marea Neagră, Turcia (oho, câtă Turcia!) și apoi peste câmpia Mesopotamiei și în sfârșit Golful Persic (povestesc separat de zbor - aterizarea la Dubai a fost interesantă). Toate astea pe o aeronavă Tarom (Sibiu dacă țin bine minte) cu aerul condiționat dat la maxim. Pe cald adică. N-am înțeles treaba asta la avioane - după ce că nu sunt în stare să controleze corect presiunea înăuntru, se joacă nenecesar cu temperatura. Oh da, să rumenim călătorii. Copilot, redirecționează reactoarele înăuntru! Probabil încercau să ne obişnuiască cu clima de la destinaţie dar nu am înţeles eu asta.
Așa că am încercat să compensez cu duzele alea care suflă aer rece. De trecut pe listă ca greșeli regretabile ale lui 2013. Patru ore de curent în cap nu pot avea un rezultat plăcut. Dar eu nu știam încă asta în momentul în care m-am urcat în taxi la ieșirea din aeroport. La bulivar, birjar. Vreau să zic la biroul multinaționalei. Da, pentru că eram acolo cu treabă nu pentru distracție.
Și cum mergeam așa pe bulivar, ochii mi se făceau din ce în ce mai mari...da, aia e o stație de metrou!
Și da, astea sunt niște blocuri oarecare. Un zid de blocuri care străjuiește bulivarul pe partea sudică. E într-adevăr ceva diferit.
Încep deja să înțeleg că Dubaiul are ceva cu pietonii - în sensul că nu ține cont de ei. Strada pe care mergeam e de fapt o autostradă cu nșpe benzi pe sens care trece prin oraș. Iar această autostradă este plină pentru că, ați ghicit, nimeni nu vrea să fie pieton. De fapt nu poate, o să vedem mai încolo de ce. Mașinile germane sunt la mare preț dar se bat la egalitate cu asiaticele. Și pe panouri sunt reclame cu ediții limitate de mașini gen 300 de exemplare. Hmmm, încep să-mi formez o idee...
Apropo de reclame...mărcile europene sunt călare pe toate gardurile. În imaginea de mai jos domnul prezentabil nu mângăie piciorul podului ci o cabalină (deh, riscurile pozelor din taxiu). Pepsi îmi zice din altă să "make every moment count". Dacă am nevoie ca o apă cu zahăr și coloranți să îmi zică ce să fac, am probleme. De fapt probleme aveam, începând cu o ușoară durere de cap.
Am ajuns la adresă, am găsit intrarea și am ascultat indicațiile celui de la poartă. Mai întâi liftul până la etajul șnaișpe unde găsesc recepția. Poftim? Nu e asta recepția? Nu, evident că nu. Blocurile alea imense ale lor au un număr variabil de etaje de parcare. Abia mai sus încep spațiile pentru oameni.
Am găsit și biroul undeva pe la etajul 40 cred - și am întrebat de cineva cunoscut. Mi s-a indicat o cameră și am plecat în căutarea ei. În tot acest timp mă simțeam urmărit - și asta pentru că era. Un indian mic mititel cu un zâmbet larg era în spatele meu cu o tavă și un pahar de apă. Ok, s-o fi ducând și el undeva. Găsesc camera cu pricina, intru, vorbesc cu colegii și după vreo 2 minute realizez că indianul mic e tot în spatele meu, tot cu același zâmbet larg. Mă uit în jur nedumerit...o colegă mă lămurește: paharul de apă e pentru mine, mă urmăreaște de la intrare ca să-mi lase paharul acolo unde mă opresc. Așa se face aici și asta e treaba lui. E un office boy - face vreo 300 de euro pe lună - probabil de 300 de ori mai mult decât ar face la el acasă și locuiește într-un fel de ghetou în deșert. Ca el sunt zeci de mii...
Și uite așa îți dai seama că sclavia e departe de a fi dispărut...
Era să uit de cel mai important lucru - un fel de a zice. Din taxi am văzut Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume. It's a thing of beauty. N-am ce să spun mai mult. Dacă lopătezi îndeajuns de mulți bani într-o direcție, iese ceva frumos.
Era să uit de cel mai important lucru - un fel de a zice. Din taxi am văzut Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume. It's a thing of beauty. N-am ce să spun mai mult. Dacă lopătezi îndeajuns de mulți bani într-o direcție, iese ceva frumos.
Am uitat să vorbesc despre căldură. Dacă nu ai un Dumnezeu, ți-l faci atunci când ieși din aeroport la 40 de grade și umiditate spre sută. Ați fost vreodată la pescuit? Ați văzut cum fac peștii scoși din apă? Da, cam așa. Simți că fiecare gură de aer nu aduce cu ea atât oxigen cât ar trebui. În plus, corpul trece instantaneu la produs transpirație în cantități uimitoare. Până și urechile îmi erau transpirate. Și cică era bine, că mai spre iulie fuseseră 48 de grade sau ceva de trebuia să fugi până la mașină. Cei mai norocoși au garaj cu aer condiționat și acasă și la muncă. Viață frate, ca pe Marte. Nu poți să ieși afară că pățești ca în Total Recall.
Dar au mall. La mall frate! Frațică, câta mall. Mda...mall cu acvariu. Mall cu fântână. Mall cu mall mai mic în el. Mall cu moschee (dar despre asta într-un alt episod).
Dar au mall. La mall frate! Frațică, câta mall. Mda...mall cu acvariu. Mall cu fântână. Mall cu mall mai mic în el. Mall cu moschee (dar despre asta într-un alt episod).
Am mers la mall doar pentru că era lângă Burj Khalifa. Care da, o să o mai repet, e o clădire impresionantă. De urcat nu am urcat pentru că mi s-a părut ridicol prețul - ceva gen 100 RON cu programare, 400 RON cu urcare imediată. Să fim serioși. Și dacă vi se pare că e ceva în aer este pentru că ESTE ceva în aer. Am rămas foarte dezamăgit de acest aspect - din cauza umidității este mereu un fel de ceață fină și vizibilitatea nu e deloc ce te-ai aștepta. În plus, datorită formei, clar nu urci în vârf - ci doar pe una dintre platformele alea.
Atracția gratis de lângă (de la poalele?) Burj Khalifa e cea mai ceva (scumpă) fântână muzicală din lume. Odată la 20 de minute parcă are o reprezentație cu lumini și muzică - ceva de-al lor, niște băieți care cântă cu Habibi. Toată lumea așteaptă momentul. Eu așteptam și transpirația curgea pe mine - ok, ok, poate era și febra - pentru că la respectivul moment viroza mea atingea apogeul deși luam pastile ca și cum erau semințe.
Apropo de asta, am senzația că nu e mare lucru de făcut gratis în Dubai. Sigur, poți să pipăi delfinii, să sari cu parașuta și mai știu eu ce dar toate for the right price.
Fără mașina, iar ești mâncat (de fapt prăjit). Taxiul e ieftin dar distanțele sunt mari și nu prea sunt metode ok de transport. Există autobuze (cu stații de autobuz cu aer condiționat) și metrou dar până la ele te prăjești în rotisor. Și dacă ai impresia că noaptea e mai bine, greșești. Și stimabilii care au proiectat orașul au înțeles cele de mai sus și au omis să mai adauge facilitățile de bază pentru pietoni, cum ar fi TROTUARUL!
În ultima zi din cele 3 acolo, am vrut să fac o plimbare până în Dubai Marina, la câteva sute de metri de hotel. Am întrebat la recepție dacă pot să merg pe jos și recepționerul s-a uitat la ceas (era 9 dimineața) și a zis, dacă vreți neapărat să mergeți, mergeți acum că mai târziu va fi prea cald (evident am ieșit afară și era să leșin direct de cald).
Printre altele localnicii au o fascinație pentru tot ce e elvețian. Și am senzația că le place cu Alpii, judecând după numărul întâlnit la Zell am See. Totuși, pentru nimic în lume nu înțeleg de ce nu cumpără un canton cu totul să-l facă Abu Lausanne sau ceva. Le-ar plăcea că e cu lac, cu munte, cu verde și în plus nu cred că ar fi așa scump pentru ei. Și ar putea să lase niște indieni de pază la petrol și doar să vină să verifice din când în când ca un cioban șef la oi (nu să doarmă cu oile!!!). Gata că mă enervez. Transpir numai cât mă gândesc că ăia stau acolo și-și fac pârtie de schi în deșert în loc să cumpere un deal lângă Innsbruck.
Na poftim! Iaht cu pui. Nu înţeleg şi pace. Plus că dacă ar mai fi cine ştie ce paradis al depravării, hai să zicem. Dar în Dubai şi dacă te ţii de mână cu prietena poţi să ai probleme. Hai să fim serioşi...de ce mai stă lumea acolo, nu înţeleg.
Plimbarea pe care am făcut-o la Dubai Marina nu a fost deloc plăcută. La umbră era de parcă lăsase cineva un mare cuptor deschis iar la soare parcă eram în oţelărie - am fost, şi ştiu cum e.
Iar blocurile alea...mi se par fără noimă. Ha, avem 400 de metri pătraţi, facem un turn subţire şi înalt. Nu ştiu exact pe ce construiesc ei acolo dar nici ideea de a pompa nisip în mare ca să faci insule artificiale nu mi se pare printre cele mai bune.
Despre ce vă vorbeam - tortuarul de 1 persoană cu capacităţi de echilibrist. Treceri de pietoni mai puţin iar respect faţă de pieton şi mai puţin. Probabil nu sunt obişnuiţi - ca şi cum eu ar trebui să dau prioritate unui urs panda. Oricum toţi taximetriştii mă claxonau - probabil li se părea că sunt pierdut, sigur nu am cum să fiu pe stradă pentru că VREAU. Sigur am nevoie de taxi...
În caz că vă întrebaţi, clădirea aia chiar e torsionată. Frumoasă, ce să zic. Dar nu mă răcoreşte! Ajunsesem să mă strecor ca un bampir ca să evit orice rază de soare - un bampir leşinat, desigur. Abia aşteptam să se facă ora de mers la aeroport. Chiar am plecat mai devreme (deh, formalităţi) dar şi ca să scap de căldură. Am stat la umbra palmierilor din aeroport - da, au palmieri ÎN aeroport. Ar trebui să ne plantăm şi noi un stejar ceva.
Overall a fost o experienţă neplăcută. Am revizitat Dubai-ul şi în deplinătatea facultăţilor mintale - adică neafectat de viroze - dar tot nu l-am înţeles. Cât de mare să fie mormanul de bani primit ca să stai acolo? Şi pentru ce? Ca să plăteşti vacanţe unde creşte iarba şi nu mori de cald? Suspectez că oamenii se duc acolo doar ca să strângă bani să fugă de acolo. În fine...
Şi la Dubai e bine...să vedem ce e la Riyadh!
4 comments:
"Mall cu mall mai mic în el. Mall cu moschee" :)))))))
Doamne cat am putut sa rad la articolul asta!
"sigur nu am cum să fiu pe stradă pentru că VREAU" :)))))
Eu cred ca nici 1 zi n-as rezista acolo. Malluri si calduri, 2 of the things I hate the most :))
La mall cu moschee n-am glumit. Din cate stiu toate au...
Ah, nu, ca mi-am dat seama ca nu glumesti! Doar ca era funny cum ai zis :P
Trebuia sa urci in Burj Khalifa, merita fiecare banut! Eu am fost la sfarsitul lui noiembrie si era acceptabila temperatura.
Post a Comment