Ultima zi de Dolomiți începe cu o urcare cu telecabina Sass Pordoi - spre un loc autoproclamat Terasa Dolomiților. Deci trebuie să fie ceva interesant.
Conform sfatului primit de la chlener, m-am trezit de dimineață pentru a evita coada care cică se formează la telecabină. Prostii...la 8:35 nu era nimeni. Așa că să dăm o tură prin împrejurimi să vedem cum arată Passo Pordoi ziua.
Liniște și pace. Lumină din aia de dimineață de vară...fain tare.
Ha ha ha, hi hi hi - cu ochii în vitrinele magazinelor de suveninuri după magneți iată că s-a făcut ora 9 și prima telecabină a și plecat. Numai bine, probabil au plecat disperații care vor să urce neapărat cu prima și acum va fi lejer.
Când am ajuns din nou la telecabină, să-mi pice fața - ca să folosesc un limbaj tineresc. Turiștii italieni descoperiseră teleportarea - altfel nu-mi explic cum a putut să apară rândul de 100 de persoane din neant. Roar, oftică majoră. Ok, la rând cu restul. Eu bineînțeles, cel mai pantofar dintre pantofari cu teniși în picioare. Restul pregătiți de escalat Everestul și vreo doi Monți Blancși. Coupe-vent-ul meu de Decathlon mai salva din aparențe dar pantalonii scurți în carouri lămureau pentru oricine faptul că nu eram venit pentru munte.
Noroc că telecabina are capacitate mare, 65 de persoane, iar drumul nu durează mult așa că nu am pierdut prea mult timp. Mai greu a fost să prind un loc la geam pentru poze.
Peisajele sunt...wow. Cum ziceam, Dolomiții au ceva aparte cu grohotișurile lor și cu pereții aparent imposibil de escaladat.
Doar aparent, o cale se găsește întotdeauna. Nu văd de ce, în cazul de față unde există alternativa pe cablu.
Vedere de la stația de sosire - nuanța verzulie de care n-am putut să scap e de la geam. Jos de tot e Passo Pordoi, stația de plecare abia se vede.
Parcarea aia cu jumătate de oră înainte era pustie. Cam așa e la ei cu turismul, trebuie să fii dedicat altfel nu mai prinzi loc.
Apropo de stilul lor de a face turism, pe platou am schimbat niște vorbe cu un cuplu mai în vârstă, veniți cu camperul. Fain stil pentru pensie. Ești cu casa după tine, dacă e aglomerație sau se anunță vreme bună mâine, pur și simplu mai stai o zi. Și nu-s încuiați, când le-am zis că sunt din România mi-au zis "Ah, da, foarte fain, am fost în Bucovina anul trecut o lună". Ce să mai zici...
Nefiind echipat pentru excursii mai serioase, m-am limitat la o plimbare în jurul stației de sosire a telecabinei. Porecla de terasă a Dolomiților este foarte potrivită întrucât e vorba de un platou stâncos cu priveliște de 360 de grade asupra Dolomiților. Spra sud, de exemplu, este Marmolada.
Spre est...e soare și nu prea se vede și nici cunoștiințele de geografie nu mă ajută. Cert este că e plin de vârfuri ascuțite de munți ieșind din nori...
Spre nord...e mai problematic. Sunt numai stânci ascuțite și, undeva după ele, este vârful cel mai înalt din grupul Sella, Piz Boe. Cu cei 3152 de metri ai săi e doar un pic mai mic decât vecinul Langkofel, 3181m.
Pentru cea de mai jos i-am rugat pe ceberi să mă lase să stau pe peron până pleacă. Au văzut că-s băiat serios cu DSLR și m-au lăsat. Țeapă că am făcut poza cu compacta...
În restul zilei aveam de vizitat restul de pasuri din grupul Sella, încă vreo două mai răzlețe, lago di Fedaia de sub Marmolada și seara trebuia să ajung la Bergamo. Pe cai atunci!
No comments:
Post a Comment