Citta Bianca - Ostuni

Peisajul de la sud de Bari e destul de monoton însă din când în când mai apare câte un sat printre kilometrii de măslini. Alberobello e unul dintre ele dar nu e singurul. Dacă pui mâna să citești, sunt destule recomandări în zonă - cum ar fi Locorotondo sau Cisternino. Noi în particular am reușit să ne pierdem în Locorotondo drept pentru care l-am pedepsit cu nevizitare și am mers mai departe spre un loc mult mai promițător - Ostuni!

Acest orășel nu are faima lui Alberobello însă eu l-aș alege mai degrabă pe el pentru o mică plimbare. E situat pe buza unui deal - ultimul deal până la mare. De aici se vede întinderea de măslini. Doar pământ roșu și măslini...

Noi am nimerit cumva din greșeală la un belvedere de unde se poate vedea centrul vechi și marea. Dar să v-o prezint pe Pănduța, our transportation pentru această vacanță.

Dar ziceam de belvedere - ei bine de la belvedere devine evident de ce i se zice Citta Bianca.

Motivul este, cel mai probabil ca și în cazul lui Alberobello, ca să se evite un pic din demența căldurilor de vară. Casele sunt foarte apropiate între ele și în coridoarele umbroase astfel formate chiar ai o impresie de răcoare.

Dar să mergem mai aproape - evident, sus în partea veche nu ai cum să intri cu mașina dacă nu ești localnic așa că trebuie să te descurci altfel. Zeul Parcărilor a fost milos cu noi și am găsit un loc din ăla bun, fară plată.

Mai întâi o cafeluță în piață...

...și apoi să luăm la pas străduțele.

Mult artizanat din piele - și multe magazine de suveniruri. Locul pare foarte popular și el dar spre rușinea mea nu am mai auzit de Ostuni decât cu puțin înainte de urcarea în avion spre Bari. Dar nah, dacă nu ai trulli, suferi...

Zidurile albe ajută și la propagarea luminii astfel că ungherele nu sunt chiar atât de întunecoase.

Nu că ți-ai dori să te mângâie soarele prea tare pentru că atunci când o face, o face cu simț de răspundere.

Ficuși pe stradă...unde am mai văzut eu așa ceva? Ah da, peste gârlă, la Ragusa adică Dubrovnik.

Hmmm...restaurante...that's right, we also have to eat. Ce mâncasem dimineață în Polignano a Mare se cam evaporase și stomacul începea să protesteze. Dar planul era să mai așteptăm să mâncăm tot cu marea sub nas așa că...

...mai facem câteva poze și mergem.

Îmi aduce aminte de Veneția - elementul acela arhitectural, că nu știu cum să-i zic. Arcadă cu ferestre?

Alb, alb, numai alb. N-am cum să explic dar acest orășel mi-a plăcut mult mai mult decât Alberobello. Nu știu dacă e lipsa aglomerației, așezarea geografică, priveliștile sau altceva...însă Ostuni merită vizitat.

Poate vedem și niște albastru...într-adevăr, orașul se termină abrupt - și la propriu și la figurat. În spatele clădirilor de mai jos este marginea orașului și în depărtare marea...

Între ele, the damned măslini. They are everywhere...

Ținta noastră era un pic mai la dreapta priveliștii de mai sus și se numește Brindisi - un oraș despre care am tot auzit fie la știri, fie cine știe pe unde, dar unde nu am crezut că voi ajunge. E cunoscut dar nu faimos. E cam pe același picior cu Trieste, de exemplu. Sau cu La Spezia, pe care am vizitat-o în iarnă dar despre care nu v-am povestit încă. A fost o surpriză plăcută și așa avea să fie și Brindisi. Pe data viitoare.