Italian Job: Supradoza de drumuri alpine - Campolongo, Falzarego și Valparola

Din colecția de 4 pasuri care alcătuiesc Sella Ronda, mai aveam unul singur de executat - Campolongo. Cel mai mic dintre cele 4 cu cei 1875m, Pasul Câmpulung (ha ha) nu are priveliștile celorlalți  frați deși, la urcare din Corvara, e destul de fain.

Urcarea este formată dintr-o suită de serpentine care seamănă între ele și care au amenajate frumos niște locuri cu bancuțe și parcare ca tot turistul să poată căsca gura în siguranță.

Și turiști sunt...și pe două roți și pe patru.

N-am timp și rabdare acum să caut numele munților din imagine acum, dar vă pot spune că în vârful stâncii de mai jos e o cruce. Și da, se poate urca până acolo pentru că am văzut oameni mișunând pe lângă ea.

Faine locuri, de ce să zic...

Ypsiluxa, care nu știa că mai are de urcat mult în ziua respectivă...

Punctul cel mai înalt, din păcate neimpresionant.

Coborârea - spre răscruce. Deși munții sunt înalți prin zonă, rețeaua de drumuri e destul de dezvoltată și odată ajuns într-o vale de obicei ai de ales dacă să ocolești următorul munte prin dreapta sau prin stânga. Eu am ales stânga, ca să urc în Passo Falzarego.

Falzarego e din nou la peste 2000 - 2105m ca să fim exacți.

Și se simte, ca să zic așa. Peisajele devin din nou mai spectaculoase și iarba dispare lăsând stâncă goală în loc.

Fiind unul dintre drumurile de legătură cu Cortina, este foarte circulat.

Ultima parte a urcării e un pic artificială - lărgită ca să aibă loc autobuzele.

În pas, ca de obicei, e o mică industrie turistică care vinde de la coarne de cerb la ceasuri cu cuc (fără exagerare). Nu știu exact cine decide la 2105 metri că până atunci a lipsit din viața lui un ceas cu cuc. Dar din moment ce sunt la vânzare, îmi imaginez că lumea chiar cumpară.

Deasupra pasului tronează Lagazuoi, un vârf de aproape 3000 de metri pe care, ați ghicit, au construit o telecabină.

Locurile au fost subiec de dezbateri aprinse în primul război mondial - dezbateri din alea cu pușca și tunul. De asta printre subeniruri cred că sunt și gloanțe - nu de pe atunci, doar așa ca idee.

Stația de sosire a telecabinei.

Această capelă este simbolul locului - adică cel puțin apare pe moneda pe care am luat-o eu cu scop de a o transforma în magnet de frigider.

Telecabina plecând spre Lagazuoi - mică ca și capacitate, coada destul de mare.

Din păcate nu am stat să urc și eu. De asta trebuie făcută o vacanță mai pe îndelete acolo, nu așa în viteză. Dar deocamdată, e bine așa...

Va veni și timpul ei...

Un peisaj din pas...

Și din passo Falzarego se urcă imediat mai sus în passo Valparola. Cred că sunt mai puțin de 2 kilometri și ai ajuns la 2168 metri.

Nu este mai puțin aglomerat aici - mai ales că e și un fort din primul război mondial, vizitabil.

E și un lăculete dar e un pic dubios.

Concurs între avioane.

Spre nord, unde nu aveam să merg și nu am fost încă...

Orice stabilimento are parcarea plină în august...

Poza de pas, pentru evidență contabilă.

Undeva jos în vale...

Spre nord, după cum se vede, munții se mai domolesc...

Apropo de domolire, era miezul zilei și eu încă trebuia să ajung la Milano seara. Dar mai aveam încă două lucruri de văzut...

Va urma.