Este numit și drumul celor 100 de zile pentru că atât a durat construcția (de fapt 130 dar așa a rămas în memoria colectivă) - și de când am văzut imaginea --asta-- am zis că trebuie să ajung acolo. Prima dată a trebuit să mă asigur că nu e vorba de Photoshop...
Nu e cine știe ce trecătoare, e undeva ascunsă pe un drum secundar pe lângă Treviso - drumul a fost construit de austrieci - deh, treabă (aproape) germană. Motivul construrii a fost unul militar - acela de a crea o cale de acces pentru aprovizionarea localității Vittorio Veneto. Atâta doar că un versant destul de abrupt bloca complet calea așa că domnul Nicholas Waldmann a conceput această variantă cu turnante în tunel.
Eu am venit dinspre nord și drumul care șerpuiește leneș printre dealuri nu promite mare lucru. Chiar și în apropiere, nu e clar ce urmează. Ca o paranteză, cei de la localul de lângă se uitau la mine ca la nebuni - dat fiind că am trecut de 3 ori prin fața lor.
Hmmm, începe să fie interesant...
Hopa, semafor! Da, circulația este reglementată de semafoare sus și jos (și unul la mijloc). Drumul e limitat și ca înălțime după ce autobuzele s-au blocat în mod repetat în tunele. Locuri de oprit nu sunt, în afară de unul singur - și trebuie să fii pe fază ca sa-l prinzi. Mai nasol e că dupa aceea când pleci din nou, după ce ai terminat cu pozele, trebuie să te sincronizezi cu traficul - adică să aștepți să înceapă să vină vehicule în sensul tău altfel poți avea neplăceri.
Eu la prima trecere am ratat locul drept pentru care a trebuit să parcurg tot tronsonul, să mă întorc, să urc din nou, să întorc la restaurant (Salut lume! Nu, nu m-am pierdut!) și să cobor încă o dată - refugiul este numai pe partea de coborâre.
Ce să zic - e ca și cum ochii îți joacă feste. Nu înțelegi ce se întâmplă cu toate gurile alea de tunel. Ce le-a mai trecut prin cap...
Am stat mai multe "ture" însă nu am prea variat panorama - mai ales pentru că e periculos, chiar nu e loc. Și oricum am făcut o mârlănie că am oprit acolo că nu e loc pentru poze.
Am tras aer în piept și am pornit mai departe, spre casă. Peisajul devine din nou plat...
...și, la Vittorio Veneto, m-am urcat pe autostradă ca să traversez iar Italia de data asta de la Est la Vest. Pe la 11 noaptea eram la Bergamo la hotel. Misiune îndeplinită, ca să zic așa. O aventură frumoasă de 4 zile. Necaracteristic mie, va urma un post cu highlights și hărți.
Multumesc încă o dată pentru vizionare.
No comments:
Post a Comment