Asta e Grecia mea

Motto:

"Asta e Grecia mea

Ne dăm la tzatziki și sardea"

Vine un moment în viața românului când trebuie să "facă Grecia cu mașina". Nu, nu cu charter-ul, nu la Atena. E un fel de majorat, nu ești bărbat până nu traversezi Bulgaria, așa cum făceau strămoșii noștri daci când mergeau la plajă în Halkidiki. Iată că anul acesta ne-a venit și nouă rândul la acest examen de maturitate.

Așa a apărut prima problemă - unde să mergem în Grecia? Fiind hipsteri at heart am folosit criteriul "Am auzit de el de la românași? Nu mergem acolo." De fapt nu ține de hipstăreală ci mai mult de dorința de a nu se transforma vacanța în ceva asemănător cu ce am putea găsi pe litoralul românesc. Credeți ce vreți dar din păcate experiența îmi spune că românul mediu e cam grobian pentru a fi suportat în vacanță. Așa că din start au zburat pe fereastră Halkidiki, Corfu, Lefkada, Zakinthos, Skiatos și altele. Nu mă înțelegeți greșit, nu am zis că nu e frumos acolo sau că nu vom merge - doar că anul acesta am vrut să fim mai retrași.

Un alt criteriu a fost să fie cu plaje frumoase așa că am deschis Google Maps și am început să survolez coasta în căutare de locuri faine. Apropo, noul Google Maps cu sugestii de imagini din locul asupra căruia te găsesști e perfect pentru acest task. Apoi un pic de informare pe Trip Advisor și planul era gata.

Planul nu e the faint of heart și un preview e mai jos. E cam toată Grecia continentală - la final au fost 4280 de kilometri (mai puțini ca acum doi ani). Dacă vă mai întrebați când mai e timp de plajă și tzatziki...well, let me worry about that. Spoiler: a fost timp pentru mult prea mult tzatziki și nu am fost vreodată așa bronzat.

Mai jos avem un rezumat cu cele mai frumoase momente din fiecare loc, urmând ca în următoarele săptămâni să mai dezvolt subiectul. Pe scurt? I effing LOVED it. The food, the places, the people.

Să începem: am plecat noaptea la 1:30 din București. Cu GPS-ul pornit și capul pe umeri, traversarea Bulgariei e o joacă. Nu înțeleg de ce lumea se teme, parcă ar fi Mordor. O să mă mai leg de asta altă dată. În ciuda furtunii de la Plevna am scos timp corect și la 6 dimineața eram pe centura Sofiei iar răsăritul ne-a prins și el undeva după ieșirea de pe autostradă.

După cum puteți observa de pe hartă, prima oprire nu a fost chiar Grecia ci Macedonia - în particular, Skopje. Am găsit un orășel un pic ciudat cu un număr exagerat de statui. Ne-am învârtit prin centru, prin bazar, am urcat pe munte la cruce...tot ce trebuie. Nu știu de ce dar nu ne-a prea plăcut și ne-am bucurat să ne continuăm drumul a doua zi de dimineață.

Ce am găsit a doua zi la Ohrid ne-a schimbat total părerea despre Macedonia și nu știm cum să facem să ne întoarcem mai repede acolo. E un orășel fermecător pe malul unul lac cât o mare mică și e mult mai primitor ca Skopje.

În acceași zi am continuat și am intrat în Grecia, am vizitat Metsovo și am găsit trecătoarea Katara închisă pentru un motiv necunoscut (cel mai înalt drum de la ei). Am ajuns în Sivota tocmai la timp ca să prindem soarele ascunzându-se după Corfu.

Am stat două zile aici - în prima am lenevit și am mers la plajă și ne-am plimbat cu barca. Arată fain, nu? Asta zicea și căpitanul bărcii - Iz biutiful, no? Arată fain dar plaja e cu chetre din alea foarte comode. Major turnoff.

A doua zi, pentru că nu puteam sta locului și vizitasem toată stațiunea de 127 de ori deja, am fost până în Albania. O experiență să-i zicem interesantă. De exemplu, albanezii iubesc Mercedesul mai mult decât iubesc românii BMW-ul, puteți concepe așa ceva?

Ca să nu mai zic că am avut ocazia să trecem cu mașina cu un cable ferry - adică niște lemne pe niște butoaie ruginite care sunt trase de la un mal la altul cu un cablu. Noi am trecut nu singuri ci 4 mașini deodată. Dacă vă întrebați dacă încap...well, încap. Aproximativ. That's 3 euros well spent.

În ziua următoare am întrat mai adânc în teritoriul grecesc. Am condus de la Sivota la Methoni - un capăt de peninsulă dotat cu castel venețian. Venețienii ăștia...mai rău ca Mega Image, făceau castele peste tot.

Lângă Methoni (lângă e relativ când ai mașină) se găsește și o mega plajă numită Voidokilia. Mai multe la momentul oportun. Nu de alta dar la Sivota am fost dezamăgiți de plajă - în poze arată bine, la fața locului e cam meh și-ți rupi picioarele în pietre.

Seara am mâncat la o tavernă fantastică - fără meniu, bunicuțele te invitau în bucătărie să vezi ce au gătit și sa-ți alegi. Un astfel de concediu dinamic are două tăișuri - din locurile nașpa poți pleca repede dar este de asemenea posibil să dai peste un loc unde ți-ai fi dorit să stai mai mult. Methoni e unul dintre locurile astea.

A doua zi a trebuit să plecăm spre Kalamata (nu am luat măsline, doar motorină) și mai departe spre destinația hipsterească a concediului, Porto Kagio. Acest mic port e cam capătul peninsulei Pelopones și are 3 hoteluri dintre care unul singur pe booking. O să vă povestesc mai pe larg dar a fost tot ce mă așteptam să fie. Cred că mă transform în hipster (și-mi place).

Am lâncezit și acolo două zile pentru plajă și vizitat niște ruine. Plajă cu nisip negru și foarte faină în general. Singurul nisip și singurele umbrele de plajă pe o rază de câțiva zeci de kilometri - de fapt multe erau "singurul pe o rază de" - de exemplu cel mai apropiat bancomat era la 40 de kilometri. Mă rog, detalii. După două zile am pornit spre locuri ceva mai populate - și probabil cele mai frumoase din întreaga călătorie. Am făcut un scurt popas să-l salutăm pe Dimitrios...

...și am mers mai departe spre locul frumos. E vorba de o mică insuliță la 2 kilometri de continent numită Elafonisos. Îmi aduc aminte că pe tot parcursul traversării cu feribotul o întrebam pe Elena la fiecare 2 minute dacă ea vede ce culoare are apa și alergam de la un capăt la altul al feribotului pentru poze.

Am aterizat într-un loc unde mesele de la taverne sunt lângă bărcile de pescuit...

...și unde the catch of the day se pune la uscat la vedere. Caracatițe, homari, sepii, creveți...un festin.

Și mai trebuie să adaug faptul că Elafonisos are cea mai frumoasă plajă întâlnită până acum - Simos Beach.

De acolo chiar nu am mai fi plecat. Dar din păcate nu așa funcționează concediul normal așa că după două zile a trebuit să plecăm și de acolo...

...cu părere de rău și cu promisiune de întoarcere. Cumva ni s-a părut - și probabil așa a și fost - că Elafonisos a fost high-point-ul călătoriei și că e totul downhill de acolo. Ei, complet downhill nu a fost - pentru că am trecut pe altă insulă, Kythira. Cam pentru pensionari dar foarte plăcută. Nu are plajele așa faine însă compensează cu alte locații gen Avlemonas.

Noi am stat în capitală, Kythira (sau Chora) - un orașel alb sus pe munte, desupra stațiunii Kapsali.

Orășelul vine la pachet cu cele mai stâmte străzi pe care mi-a fost dat să conduc. Funny story - știți că la ei ca și la noi bunicuțele ies la poarta pe scăunele să privească ulița...ei bine eu am împins un scăunel  cu mașina (fără bunicuță pe el) pentru că nu era spațiu să trec și nici să ne dăm jos să-l dăm la o parte.

Kythira e plină de surprize, una din ele fiind sătucul Mylopotamos - unde am mâncat sub niște platani și am observat cum a venit toamna - era 3 septembrie și o frunză galbenă mi-a căzut în farfurie.

Surpriza nu sunt platanii ci traseul aproape montan care urmărește valea unui râu cu mori de apă în ruină. Chiar sunt niște locuri inedite pentru o insulă altfel aridă.

Ziua următoare ne-am mutat doar un pic mai la nord pentru că era un sigur feribot pe zi destul de târziu pentru a mai parcurge o distanță rezonabilă - așa că am preferat să vizităm Monemvasia unde ne-am cazat la un hotel administrat în totalitate de români. O să mă abțin de la comentarii până ajungem la capitolul cu pricina.

Ultimele două zile au fost de drum pentru că Monemvasia e la ”1500 de kilometri de București. În prima zi am trecut prin Sparta (da, THIS IS SPARTAAAAA - no, really, this is Sparta, below) și mai apoi Corint-ul.  

Niciodată nu am căutat așa de mult loc de parcare cum am făcut în Corint. Iar înțelegerea regulilor de circulație de către localnici e foarte aproximativă - vă dați seama ce se poate spune despre respectarea lor.

Mai simpatică a fost vizita la Canalul Corint - opera omului prin care Pelopones-ul a devenit efectiv insulă din peninsulă (se poate dezbate care e definiția unei insule - dacă îi poți da ture cu vaporul, e insulă?). În restul zilei activitatea principală a fost decartarea de bani la toll post-urile de pe autostradă - foarte enervante, din 60 în 60 de kilometri. Ziceam că sistemul italienesc e stupid că te face să pierzi timp dar acesta e de-a dreptul oligofren. Dar divaghez...

Seara am tras pe dreapta la Asprovalta lângă Salonic - unde e plin de bulgari, macedoneni, albanezi, germani și români. Surprinzător, nu a fost așa rău și cred că e o alternativă interesantă de mers la mare ținând cont că se fac cam 8-9 ore de la București. Asta dacă nu plouă și nu e inundat drumul pe la bulgari, cum l-am găsit noi. Am folosit ruta nouă pe Makaza și ajutați de GPS la 3-4 eram în Veliko pentru un prânz târziu. Cred că erau 15 grade - caz de depresie, am căutat hainele cele mai groase prin portbagaj ca să putem sta la terasă.

Eh și asta a fost traseul, acum o să urmeze detalierea fiecărei șederi. Stați pe aproape - sau, în caz că nu v-a plăcut ceva de mai sus, don't.