După ce am plecat din Vidin spre Sofia, peisajul s-a schimbat destulde brusc de la Bărăgan la...Carpați - din lipsă de cultură generală, nu știu ce munți au ei acolo dar cert este că sunt cam găunoși și te lasă să-i vizitezi.
Deși era 15 august, peisajul era încă foarte verde. Noi alergam pe drumuri lăturalnice că pe acolo ne aveam afacerile - doar nu credeați că mergem direct la Sofia. Ca să fim sinceri, nici noi nu știam că o să ajungem în peșteră până la o trecere de nivel cu calea ferată unde trebuia să așteptăm să treacă trenul și un indicator la dreapta arăta Peștera Măgura, x kilometri - unde x era chiar rezonabil. Așa că...spre Peșteră!
Dar mai întâi să lăsăm trenul să treacă...pentru că ne-am întâlnit cu el chiar dacă am crezut că-l păcălim.
Indicatoarele sunt destul de ușor de urmărit, chiar dacă nu sunt foarte noi. Peștera Măgura pare să fie o atracție de ceva vreme, judecând și după restaurantul abandonat de la parcare.
De la parcare se urcă un pic până la intrarea în peșteră - unde e o mică terasă și un punct de încasare. Peștera în sine e într-o râpă dar pentru comoditatea turiștilor s-au amenajat trepte.
De fapt toată intrarea în peșteră e foarte abruptă și fără trepte ar fi fost complet incomod pentru turismul la scară largă. La intrare miroase puternic a amoniac, probabil de la guano - sunt mulți lilieci, mai ales în prima sală.
Prima sală e și cea mai mare - cel puțin asta e impresia mea. La momentul când am văzut-o a trebuit să fug înapoi la mașină - o dată ca să iau DSLR-ul cu fisheye și doi, ca să iau haine mai groase pentru ca mi-am dat seama că nu e o peșteră mică (ar fi trebuit să studiez harta de la intrare, evident).
De menționat că peștera a fost locuită de strămoșii noștri - nu-mi imaginez foarte bine cum era să cobori în peșteră fără lumină, doar cu o făclie. Dreacu, dai peste cine știe ce lighioană care și-a făcut culcuș acolo. Ca să citez din proful de geografie dintr-a 9-a, "și-o mai lua și ursu-n freză".
Și mai mult, prima parte a peșterii e foarte umedă - nu mi se pare deloc un adăpost primitor. Probabil că își amenajau cotloane mai ferite unde făceau focul...nu știu. Apropo, am avut ca parteneri pentru partida de speologie două familii din AG - nu argint ci Argeș. Evident, la vederea mormanului de monede lăsate de turiști într-un anume loc pentru noroc, am auzit replica "Frate, nu ești român dacă nu-i iei". Go Romania.
După sala mare, traseul devine întortocheat - o multitudine de suișuri și coborâșuri peste diferite obstacole. Amenajarea e ok - atenție că în imagini e mai multă lumină decât era în realitate. Iluminarea lasă un pic de dorit dar nu îți bagi singur degetele în ochi.
Peștera Măgura e cam săracă în stalactite și stalagmite - din păcate nu-s geolog să vă zic de ce. E posibil să fie de la rocă...
După vreo jumătate de oră de plimbare subterană am văzut lumina zilei - o parcare necunoscută cu un trenuleț din acela pentru persoane și un peisaj de asemenea necunoscut - un lac destul de mare. Tot din categoria "trebuia să fi privit harta", Peștera Măgura are ieșirea pe versantul opus față de intrare - ca să te întorci ai opțiunea să te întorci prin peșteră dar nu e chiar rapid. Ai putea să iei trenulețul dar probabil costă - n-am avut curiozitatea să întrebăm cât. Am scos GPS-ul și ne-am uitat unde suntem față de mașină și am decis că putem face plimbarea - sunt doar 1.5 kilometri.Un pic cam cald dar o să ne amintim cu plăcere de acele momente imediat cum începe toamna.
Ne-am urcat în mașină și am purces spre următoarea destinație - indiciul e mai jos. O chestie bună după această excursie și concediu este că aproape pot să citesc alfabetul chirilic - adica fără să silabisesc ca un preșcolar.
No comments:
Post a Comment