După o zi de umblat după trulli am ajuns în Lecce pe înserat. Auzism și de Lecce, dar porecla de Firenze del Sud am descoperit-o abia când îmi făceam temele pe genunchi, cu câteva zile înainte de plecare. Așadar, dați-ne Firenze! Artă, alea-alea...
Am găsit un oraș în agitația de sâmbătă seara - excelent pentru căutat destinația și locul de parcare. Ca să nu mai zic că respectiva cazare era în zona pietonală și GPS-ul tot mă invita să merg într-acolo. După al treilea (!) tur de parc (nu, nu cu mașina prin parc, e un parc în centru) am clacat și am lăsat mașina unde am găsit un loc și am luat-o la picior.
Pe stradă era nebunie, terasele pline, cozi la fast-food-uri, cozi de mașini căutând parcare și noi căutând destinația. Am găsit-o relativ repede, un bloc de apartamente unde ne așteptau gazdele: un italian și soția sa poloneză (ce-mi place de italienii aceștia descurcăreți). Foarte simpatici, ne-au făcut un upgrade la o camera mai bună dar asta însemna să mai facem o bucată de drum pe jos în condințiile în care noi aveam deja vedenii cu duș și pat.
Faină cazarea, ce-i drept centrala termica a încetat să mai dea apă caldă de două ori, ceea ce a necesitat de fiecare dată un drum al gazdei de la locația cealaltă. Asta e, probleme tehnice mai apar. Micul dejun tipic din sud a compensat din plin. Mai la sud de Roma ei nu concep mic dejun sărat - au niște croissante umplute cu o cremă gen cremșnit. Dar nu ca la croissantele din comerț. Au un raport cremă/foietaj care m-a impresionat. L-ar fi impresionat și pe pancreasul meu, dacă nu ar fi leșinat la al treilea croissant.
În consecință am ieșit la plimbare, înainte de a ne vedea de drum. Și într-adevăr, orașul seamănă cu Florența, atât cât îmi aduc aminte din ea de acum 7 ani (wow, au trecut 7 ani...pauză de introspecție...).
Totuși parcă nu sunt hoardele de americani - totul e mai liniștit. O fi fost și ora - la 9 duminica dimineață nu e foartă multă lume dornică de artă și arhitectură.
Din păcate Miscellanea nu are înclinații pentru pânze pictate de diverși - preferă cele pictate de natură. Nu de alta dar m-aș fi făcut de râs - aș fi intrat în muzeu și aș fi întrebat unde țin toate Rembrandt-urile, sau orice alt pictor a ajuns la urechile mele.
Au ei niște ruine dar spre rușinea mea nu știu ce e cu ele - știam doar că în ziua respectivă era rost de condus pe drumuri de coastă așa că nu-mi stătea mintea la cataroaiele lor străvechi. No offense indented to their cataroaie.
M-aș întoarce la Lecce fie și numai pentru croissantele alea, dacă nu pentru Van Gogh. Uite că am zis că aș vrea de acum încolo să laud public pe cei care fac o treabă bună în materie de cazare și să le dau măcar un link. Dacă nu aș fi așa leneș, aș începe chiar de acum. Ok, bine...hai...foș-foș, zgomot de răsfoit mailul...iacătă-l! Se cheamă Leccesalento Bed and Breakfast.
No comments:
Post a Comment