Runda doi de Skopje a avut loc în două versiuni, cea de amiază și cea de seară. Pentru că pe la 12 deja bătusem de trei ori centrul și tot bazarul, am zis să mergem la hotel, să ne cazam și să luăm mașina să vedem niște împrejurimi.
Zis și făcut, pus pe GPS destinația "împrejurimi" și am pornit la drum. În cazul de față împrejurimile se refereau la un canion în imediata vecinătate a lui Skopje - Matka pe numele său. Este și un baraj, bărci pe lac, mânăstire, restaurant. Ce mai, must see. Un fel de Pasărea, cea de lângă București. Problema cu astfel de locuri într-o după amiază de vară este că, la fel ca la Pasărea, e plin de picnicari și ai nevoie de o macetă pentru fumul de grătare. Cât despre locul de parcare...he he he...să zicem că mi-a luat 10 minute numai ca să pot să întorc ca să fugim de acolo. Consolarea, ca să zic așa, a fost că am văzut biserica sătească din Glumovo. Mică și cochetă, nu?
Pe drum înapoi, am văzut cum arată echipată o mașină de nuntă la ei. Oamenii chiar se implică și fundele de la jante sunt obligatorii (am mai văzut și altele).
Ce să mai facem, ce să mai facem? Oh, I know, let's go to see the cross! Cum care cross? Millenium Cross - o cruce metalică de 66 de metri înălțime care tronează deasupra Skopje-ului. Recent, Doppelmayr a făcut un ban cinstit și a construit o telegondolă de la jumătatea muntelui în sus. Care e sensul, nu știu. Probabil să facă și altcineva un ban cinstit închizând drumul deja existent.
Măcar prețul e mic dar tot trebuie mașină ca să ajungi la ea (sau să iei un autobuz obscur).
Ca de obicei, geamurile de la gondole sunt slinoase, zgâriate și în general necooperante pentru fotografii.
Odată ajunși sus, dăm piept cu imensitatea care e Millenium Cross. De jos din centru pare mică însă stând imediat lângă ea e cu totul altceva. Ați fost la Crucea Eroilor de pe Caraiman? Eh, asta e de două ori mai mare - adevărat, peisajul e cam meh aici...sunt doar niște coline înverzite.
Mereu steagul Macedoniei îmi sugerează prin asociere Japonia. Dacă sare vreun samurai macedonean din tufișuri? Din fericire, dealurile sunt pline doar de picnicari.
Bird'e eye view over Skopje - asta dacă pasărea stă un pic să se odihnească pe terasa de lângă baza crucii.
I can see our hotel from up here. Repede, băgați obuz pe țeavă să-i facem un bine!
Nu e mare lucru de făcut pe sus, dar se poate da o raită prin împrejurimi măcar pentru a vedea crucea din alt unghi.
Cum ziceam, picnicăreala...
Vreme bună, căldurică...parcă ar merge un somn...
De fapt noi eram morți de oboseală pentru că plecasem la 1 din București. Deci un somn de după-amiază era regulamentar.
Stadionul lui Vardar Skopje, unul dintre cluburile indigene. Ca și cum am avea noi un club FC Dâmbovița. Sau FC Ciorogârla. Oh yawn! Mai repede spre pat!
Ah și ce bun a fost somnul acela de după-amiază! Ne-am trezit abia pe la 6-7 și am ajuns din nou prin centru la apus.
Am refăcut inventarul podurilor......și statuilor.
O mireasă musulmană la ședința foto. Cu statuile, desigur...
Odată cu ultimele raze de lumină a venit și foamea la noi și am zis să mergem pe mâna vărului TripAdvisor. Cel mai atrăgător era un local cu specific macedonean care însă părea să fie închis de ceva vreme când am ajuns la el. Altfel, majoritatea review-urilor de pe TripAdvisor sunt de la Pub-uri și restaurante italienești.
Fiind în pană de idei, am capitulat și am oprit la o terasă generică din Piața Macedonia unde am mâncat o pizza cu pui cu curry. Îmi pare rău pentru les connaisseurs care se vor revolta la auzul unei astfel de barbarii, dar pur si simplu arăta prea bine în farfuria de la masa de alături. Nici nu era pe meniu, a trebuit să întreb discret ce se înfulecă la masa vecină. În caz că vă întrebați, e un fel de pizza cu tochitura dobrogeană - atâta doar că lipsește mămăliga.
După care am ieșit din nou la plimbare, fără trepied. Nu de alta dar la câtă lumină e risipită pe clădirile alea, nu e nevoie de trepied.
V-am zis că statuia lui Alexandru Macedon are leduri multicolore, nu? Classy...
Fântâna arteziană din mijlocul râului. Nu prea înțeleg eu asta cu fântâna arteziană în mijlocul unei alte ape dar nah, nu sunt designer de parcuri...
Ledurile rămase de la statuia lui Alex Babanu, puse pe sub poduri.Într-un moment de luciditate, la podul antic nu au pus leduri multicolore, doar lumini normale.
Ledurile sunt păstrate pentru lucrurile cu adevărat speciale...
Well, cam asta a fost cu Skopje. Un stil îndoielnic, oameni nu tocmai primitori și o asemănare prea mare cu Bucureștiul. E drept că după numai o zi nu poți să ai o părere relevantă dar cred că poți să știi dacă mai vrei să te mai întorci. Și Skopje, cel puțin pentru noi, nu e un loc în care să vrem să ne întoarcem...
Dar pentru Macedonia nu e totul pierdut. Vedem în episodul următor de ce...
No comments:
Post a Comment