Grecia mea: Skopje - orașul cu 1000 de statui

Să pornim la drum - la figurat adică, în noua serie despre concediul de anul acesta. Am pornit la drum la propriu într-o noapte de sâmbătă spre duminică. N-am mai plecat la drum lung la ore din acestea - la 1 noaptea și nu știam cum o să fie. Până la Skopje aveam cel puțin 8 ore deci am fi ajuns numai bine, dimineața.

Am trecut granița fără evenimente și am continuat - aveam deja vinietă din expediția de la Sofia. Numai de căutat vinietă la 2 noaptea la periferia Ruse-ului nu aveam chef. M-am luat după niște iepurași de București dar la Byala i-am pierdut pentru că au luat-o spre Veliko. Noi am continuat spre Plevna, cu spectacol de lumini - o furtună de vară care ne-a și udat lângă Plevna. Tot lângă Plevna am întâlnit și singurul radar de pe teritoriul bulgar.

După Plevna, pe autostradă, m-au ajuns din urmă iepurașii - numai ei știu pe ce traseu au luat-o de am ajuns eu înaintea lor. În jur de ora 6 eram pe centura Sofiei și vedeam primele raze de lumină. E interesant cum se contractă timpul în situațiile astea. Ascultam ceva Radio Castravete și avea anunț de oră exactă. De fiecare dată mă lua prin surprindere, puteam să jur că au trecut doar 15 minute.

După Sofia am trecut pe drumul național care duce în Macedonia și cam pe acolo s-a trezit copilotul și odată cu el, soarele. Bun, bun, pare să fie o zi senină.

La un popas prin vestul Bulgariei - grădina omului avea mai multe păpuși de genul acesta agățate prin copaci. Presupun că e vorba de vreun obicei local.

Am trecut fără evenimente în Macedonia și am schimbat niște dinari să avem pentru autostradă - autostradă care s-a tot lăsat așteptată. Uite acuma intrăm pe autostradă, acum-acum, după curba asta...

Până la urmă am ajuns și la autostradă - dar a fost o bucată foarte mică și imediat a aparut Skopje la orizont. Majoritatea mașinilor de Austria și Gemania îi dădeau bice spre sud, spre Grecia. Noi aveam alte planuri.

Am găsit un Skopje în renovare, abia dezmorțindu-se - asta pentru că ei sunt cu o oră în urma noastră deci am ajuns chiar mai devreme decât ne-am propus. În teorie lucru bun, în practică, dată fiind politica strictă a celor de la cazare, a trebuit să așteptăm până la 12 să ne cazăm. Oh well, plimbare să fie atunci!

Toate clădirile par să fie destul de recente - și există un motiv pentru asta. Skopje a fost distrus în proporție de 80% de un cutremur - în 1963. Atunci am dat și noi o mână de ajutor și de asta policlinica se numește București. Mai jos, Biserica Sfântul Clement din Ohrid, construită în 1972.

Tot centrul civic e mult mai nou - de fapt nici nu a fost terminat. Din păcate, mi-e teamă că iese un pic kitsch. Am zis că încerc să fiu mai pozitiv și nu-mi mai bat joc gratuit de diverse lucruri - așa că o zic pe un ton serios. Parcă prea multe clădiri în același stil, prea multe coloane, prea multe statui...omg statuile!

Am fost avertizat de dinainte că vor fi multe însă nu-mi imaginam că poate fi așa. Practic oamenii au trântit statui absolut peste tot în centru. Poza de mai jos este făcută dintre două statui și are în ea alte două statui și podul de mai sus, care pod...

...are pe ambele laturi câte o statuie la fiecare 5 metri plus o statuie în mijloc. Și ghici ce, mai e un pod 100 de metri mai în aval, identic, dar cu alte zeci de statui, toate diferite. Am fost și la Praga și podul vechi da, are statui la fiecare 5 metri pe ambele părți dar s-au limitat la podul acela. Nu știu, cumva mi se pare ciudat să construiești acum așa ceva. Moștenindu-l de 2-300 de ani mai merge...

Ce ne mai lipsește? Un arc de triumf? Se rezolvă. Altceva?

Grup statuar cu fântână arteziană în piața centrală? Facem. Și știi ce ar merge fain de tot cu grupul statuar? O mega statuie de pus peste el, în vârf.

Și sub statuie punem leduri multicolore, da? Și niște muzică...și dacă rămân leduri, mai punem și sub poduri. Frățicăăăă! În imaginea de mai jos e și un om - ca să vedeți ce dimensiune are statuia.

Gârla locală se numește Vardar și a fost dotată cu fântâni arteziene - nu extraordinar de arătoase, sunt doar niște țevi care ies din apă. Chiar mă întrebam ce e cu țevile alea...

Dar da, ați ghicit, și ele au leduri.

Iar pe râu ce putem contrui, ceva care să fie strident și în același timp să oripileze? Un restaurant-corabie pe catalige? Așa facem. Trei chiar!

Hello, plan urbanistic anyone? Ce treabă au pirații de pe Vardar cu coloanele dorice? Of...și în mod normal nu aș avea o problemă cu asta dacă nu ar semăna a sifonare de bani publici. De exemplu tot ansamblul de clădiri cu coloane nu pare să fie deschis încă publicului. Ar trebui să fie biblioteci și săli de conferințe dar ele stau bine mersi și...se degradează.

În centru, lângă piața Macedonia, au schimbat nota și au trecut pe sticlă și metal. Nu peste tot, evident.

But enough of that - să mergem la plimbare. Apropo de statui, mă plângeam că personajele reprezentate de statuile bulgărești au mereu câte un pistol în mână. Well, la Skopje am găsit o statuie care are într-o mână pistol și în cealaltă o pușcă. Deci na...

Bulevardul Macedonia - strasse-ul lor. Aici e și casa memoriala Maica Tereza. Deși albaneză, ea s-a născut la Skopje.

Nu am ajuns prea departe pentru că erau lucrări. Chiar voiam să remarc că ar fi bine să repare și ceasul de pe clădire - dar m-aș fi făcut de rușine. Clădirea e vechea gară distrusă de cutremur iar ceasul e oprit la 5:17, ora cutremurului. Acum clădirea face parte din muzeul orașului Skopje.

O copie după Charging Bull de pe Wall Street, în viziunea locală, desigur.

Fun fact - Skopje folosește double-deckers pentru transportul în comun.

Hmm, suntem siguri de simbolul ăla? Nu e un pic cam...falnic?

Well...se pare că la asta le stă mintea...

O altă curiozitate - o clădire semi-ruină. La parter e renovată și se pare că e o firmă, la etajele superioare cresc deja arbuștii. Sunt curios cum de nu plouă prin ea...

Totuși, se poate găsi și ceva mai clasic în Skopje. Nu, nu mă refer la leul stilizat de mai jos...

...mă refer la bazarul de peste pod. Bazar în sensul turcesc al cuvântului - pentru că Skopje a fost mult timp sub stăpânire otomană. Drept moștenire, are o zonă veche cu magazine care cumva a scăpat de cutremur.

Apropo de imaginea de mai sus, se poate observa o cruce pe munte. Ciudat, mi-am zis, dat fiind numărul de persoane cu capul acoperit. După un pic de research am aflat că Macedonia e majoritar creștin ortodoxă (deci e ok să pună crucea în vârful muntelui) dar că are o populație musulmană foarte numeroasă - 33%.

Și mai multe statui!

Bazarul e la poalele Kale-ului, adică cetății. Nu m-am documentat dar zidurile alea nu-mi arată ca fiind originale, de firmă. Am senzația că au fost reconstruite recent...

Noi de fapt mergeam în bazar cu gândul la mâncare - pentru că era deja prânz. Și cum îmi aminteam cu plăcere de experiența din Mostar, am zis că trebuie să fie ceva demn de gustat și pe acolo.

Din păcate am plecat un pic dezamăgiți de acolo. În primul rând fast-food-ul e reprezentat de niște plăcintării - noi am ales-o pe cea la care era coadă. Dacă e coadă, sigur e bun - cel puțin așa e teoria. Practica a fost un burek peste măsură de soios care ne-a nedumerit complet.

Magazinele erau în marea majoritate închise - probabil din cauza orei și zilei. Totuși, foarte multe magazine de bijuterii...

Și cum burekul nu a fost de ajuns, am căutat ceva mai consistent.

Pfuai, piață numai cu restaurante la umbra copacilor. Aici e de noi. Aduceți plescavița, aduceți fasolea, aduceți ce aveți mai bun. Din păcate pentru noi, nu au adus ce aveau mai bun sau dacă au adus atunci e trist. Chiar nu mi-au plăcut preparatele - posibil să fiu părtinitor și pentru că fasolea a fost ingrozitor de fierbinte. După ce am suflat în cea jumătate de minut am băgat-o în gură și am descoperit că se răcise doar până la 135 de grade - moment în care creierul, strălucind (de netezime, nu de inteligență), a dat comanda "să protejăm limba, să lipim lava de cerul gurii". Long story short, am putut să mă bucur de tzatziki fără dureri doar după vreo trei zile zile. And to top it all off, baia era o baie comună pentru toate restaurantele și piață în general - cu plată și horror din punct de vedere al curățeniei.

Dezamăgiți fiind de experiența culinară, ne-am întors spre hotel să ne cazăm în sfârșit. Ce pot să zic este că oamenii se pricep la pozele de pus pe booking că nu semăna deloc cu realitatea.

Pentru că era încă devreme și văzusem deja tot centrul, am luat mașina să mergem să vedem ceva obiective turistice. Dar despre asta, în unul dintre episoadele următoare.