Pe coasta spre Otranto

Am plecatdin Lecce relativ devreme - nu că ar fi contat pentru trafic - era duminică dimineață. Prima țintă a zilei era Torre dell'Orso dar cum șoferul și GPS-ul nu au întotdeauna aceeași înțelegere asupra căii de urmat, am ajuns la mare la Roca Vecchia.

Simpatic locul dar degeaba ne frecam noi palmele că mergem la mare în iunie - vântul era prea puternic, apa prea rece și aerul...ce să mai zicem...oricum nici localnicii nu prea testau apa cu altceva decât undița.

Asta dacă nu punem la socoteală pe cei câțiva nebuni care totuși înotau în piscina naturală - well, asta mi se pare că e dar presupun că poate fi și săpată în stâncă.

N-am stat mult - nu de alta dar ne înnebunea vântul - și am mers spre Torre dell'Orso. Mult mai plăcut acolo dar unde e plaja? Nu de alta dar apa era foarte invitantă...

Ca fapt divers, am văzut doi iubăreți chiar pe acolo pe jos - nu înțeleg cum au ajuns la apă dar nah, asta e tinerețea, plină de resurse.

Turnul care probabil dă numele locului - cred că am mai povestit că respectiva coastă are o multitudine de astfel de turnuri fortificate care dau numele localităților.

Ah, iată și plaja! Nu vă lăsați înșelați de multitudinea de oameni din apă, nu era cazul de baie.

Oh well, să mergem mai departe - nu de alta dar știți refrenul, aveam mulți kilometri de parcurs în ziua respectivă.

Și locuri de văzut, mai trebui să adaug. Unul din ele - Otranto! E cam cea mai mare așezare de pe tărm din zonă și include și castel cu interior transformat în orășel cu străduțe înguste..

La Otranto soarele a vrut să ne arate că deși nu poate să încălzească apa (sau nu vrea) poate să te facă să cauți umbra.

Iată și porto-plaja din Otranto.

Interiorul castelului aragonez - aici fac o paranteză pentru că Otranto are o istorie interesantă. De exemplu piratul Barbarossa a cucerit așezarea în 1537. Iar turcii au mai avut o tentativă - probabil de asta există așa multe toponimii de genul Baia dei Turchi prin zonă - aceea de a cuceri oată Italia. În 1480 Mehmet Cuceritorul a trimis trupe care au ținut Otranto sub ocupație 13 luni. Papa a cerut ajutor și de la Matei Corvin, așa de disperat ajunsese.

Catedrala din castel - castel care se cheamă aragonez pentru că a fost consolidat și modernizat de Alfonso al II-lea, numit și Alfonso de Aragon dar care își exercita domnia prin preajmă, pe la Napoli.

Din nou porto-plaja.

O promenada mai îndepărtată la care nu am ajuns.

Alte aspecte din Otranto - probabil cele mai văuzte de turiști pentru că nu am ieșit din zona respectivă.

Bine, hai, ne-am pierdut un pic pe lângă castel pe străduțe...

Toate persoanele pe care le-am întâlnit și care mi-au vorbit de Otranto mi-au spus că trebuie mers, că e foarte frumos. Acuma ce să zic, urât nu e dar se poate și mult mai bine. Probabil nu mi-au plăcut clădirile ponosite care se vedeau în port...

Așa că am continuat pe coastă, în jos, orpind ocazional la punctele de interes - cum ar fi Torre Minervino.

Pănduța care ne aștepta cuminte de fiecare dată când opream.

După Otranto peisajul se schimbă - din plat și nisipos în accidentat și stâncos, uneori împădurit cu pini. Data viitoare vedem ce se poate găsi prin aceste locuri înmaterie de localități, plaje și mâncare.