Aurora chasing

N-am să discut despre fenomenul în sine - am să spun doar atât, că este pe bucket-list-ul multor oameni deși nu e chiar atât de rar. Contează condițiile meteo și activitatea soarelui dar sunt șanse mari ca dacă stai mai mult să prinzi cel puțin o noapte cu activitate. Noi știam de la început că șansele sunt mici dată fiind șederea extrem de scurtă dar asta nu ne-a împiedicat să sperăm.  Așadar, am plecat la vânătoare de auroră boreală!

Trebuie menționat că șansele să poți vedea aurora din oraș sunt mai mici din cauza poluării luminoase - cel mai bine se vede dintr-un loc izolat. Și unde există cerere există și ofertă - la Tromso sunt cel puțin 4 agenții care organizează tururi în pustietate fix pentru așa ceva. Le poți contracta de la centrul turistic - noi am aflat de ele tot de acolo și deși ni s-a zis că șansele sunt mici pentru seara respectivă...era tot ce aveam la dispoziție. La 6 dimineața aveam avion...deci, două bilete vă rugăm!

Asta era după-amiază - ni s-a zis să ne prezentăm în spatele hotelului nostru la 9 seara pentru instructaj. Așa că între timp am mai explorat un pic împrejurimile. Nu am fost până la balenieră - da, au un muzeu cu o balenieră - dar am văzut unul dintre cele mai nordice graffiti-uri. Or mai fi la Hammerfest... sau poate la Murmansk?

Aveam de gând să mergem pe deal să urcăm cu telecabina însă frigul ne-a descurajat - și mai ales ninsoarea care tocmai se întețise.

Nu era semn bun pentru excursia noastră dar nu aveam ce face. Doar să dormim un pic ca să fim mai fresh.

Ironie, sau poate semn divin? Nava Hurtigruten care tocmai acostase se cheamă Nordlys adică Northern Light.

Da, să sperăm că e semn bun...

La ora fixată ne-am prezentat la centrul de operațiuni - oameni foarte echipați aranjau trepiede, carduri, aparate, încărcau stații de emisie-recepție. Dacă dai un ban în plus oferă spre închiriere echipamente, chiar și haine. Plus instructaj foto pentru poze cu aurora.

Înstructajul logistic e următorul: urma să mergem cu un autocar în pustietate unde se anunța cer mai senin (oamenii urmăreau site-uri cu prognoze meteo). Erau prevăzute mai multe opriri, băuturi calde și cookies (sună mai pompos decât a fost în realitate but still nice of them) dar cel mai important era să purtăm jachetele reflectorizante când ieșeam la pozat. 

Colegii de excursie erau din toată lumea, unii la a 2-a sau a 3-a ieșire consecutivă (chiar văzuseră aurora în ziua precedentă). Alții erau ca noi pentru foarte puțin timp și voiau să-și mărească șansele.

Autocarul s-a lăsat așteptat, cred că a întârziat cam jumătate de oră - aici ghidul nostru spaniol se întorcea de la verificat dacă a apărut autocarul și care e vremea.

Până la urmă autocarul a venit însă prognoza nu era bună. Spaniolul ne-a spus-o pe cea dreaptă - șansele erau mici, dar se va merge. Cine nu voia să meargă, putea să vină în altă zi cu o reducere substanțială, parcă (nu mai știu care era înțelegerea dar era ceva de bun simț).

Așa că am pornit la drum - un drum destul de lung. Aveam 150 de kilometri de făcut până la granița cu Finlanda. Da, ați citit bine, excurisia era prevăzută să dureze cam 5-6 ore. Pe parcurs ghidul se coordonează cu alți ghizi pentru a găsi zonele cu vreme mai bună. La noi nu prea funcționa pentru că la Skibotn la popas viscolul era și mai puternic.

Am schimbat câteva idei cu spaniolul (al cărui nume nu mi-l amintesc și-mi pare rău) - vorbea norvegiana bine pentru că venise la studii aici (ieftin) și a rămas. Când i-am zis că suntem români a zis imediat că și el a stat în România câteva luni. Here we are, la 350 de kilometri nord de Cercul Polar stând de vorbă cu un spaniol vorbitor de norvegiană despre Bistrița sau Cluj. Un fel de travel serendipity...

Drumul era oarecum cunoscut pentru mine - acum 3 ani pe aici conduceam pe Zaharia spre Finlanda, ce-i drept, sub soarele de la miezul nopții. Dar așa, pe viscol, nu mai recunoșteam mare lucru. Am făcut prima oprire într-o parcare mare din mijlocul pustietății (acolo nu e decât pustietate) unde mai era un camion al cărui șofer probabil dormea, judecând după pătura din geam. Așadar, vestele pe noi și...la pozat aurora!

Not so fast! - zise viscolul. Sau fulgii. Sau camioanele care veneau cu faza lungă.

Am plecat mai departe și am început să căutăm un refugiu pentru noi - asta pentru că următoarele refugii erau ocupate deja de alți vânători. Nu, nu eram deloc singuri, eram mai multe autocare pline de speranță că vom vedea aurora. L-am găsit la granița cu Finlanda.

Venise vremea pentru băuturile calde și pentru o ședere mai îndelungată. Cine avea echipament a început să-l așeze pentru eventuale poze. Eu doar pozam în jur cu al meu 1.4 - se uitau ei cam ciudat la mine că fac poze din mână în întuneric, nu prea înțelegeau cum pot.

Afară întunericul era complet, nici o urmă de cer senin - doar din când în când câte o mașină cu toate luminile aprinse pe ea. După 20 de minute de stat, frigul a început să se simtă, chiar și în autocar.

Dar programul e program așa că am stins toate luminile - cine a vrut a stat afară, cine nu, înăuntru. Eu m-am plimbat între. Mai jos, ce poate obiectivul la 1.4 și ISO maxim în întuneric cvasi complet, tragând din mână - eu cu ochiul liber nu vedeam asta, puteam doar să ghicesc autocarul cu ajutorul luminii din fundal. La un moment dat chiar mi s-a făcut un pic frică să mă îndepărtez ca să nu mă pierd - și să nu ajung pe șosea.

Aș vrea ca povestea să se termine cu o întorsătură de situație - cu cer înseninat brusc și aurora în toată splendoarea ei. Chiar aș vrea. Din păcate nu este cazul - nu a fost șansă de la bun început dar știam asta. Va exista o dată viitoare când o vom vedea.

A urmat un drum de întoarcere de 2 ore pe un drum perfect alb - văzut printre pleoape. Tot ce-mi amintesc este că șoferul conducea mult prea repede pentru gustul meu în condițiile respective - dar el șie mai bine. Am și depășit camioane, am și derapat o dată într-o curbă, dacă nu mă înșel. 

Am ajuns la hotel după ora 2 noaptea urmând ca la 5 să ne trezim să mergem la aeroport. Evident, nu a fost una dintre cele mai plăcute experiențe din acest punct de vedere dar per total nu avem de ce să ne plângem. Am văzut cum e noaptea polară și aproape am văzut aurora. Data viitoare o să fie și mai bine decât a fost acum!