Sunt conștient ce anotimp este afară și chiar as relua poveștile mai de sezon numai că din pricina unor mici dar insurmontabile dificultăți tehnice nu pot să fac asta (momentan, vă asigur). Așa că voi continua cu cel puțin 1-2 episoade de vară. În cel de față vedem ce e cu Santa Maria di Leuca.
Evident, nu știe nimeni despre ce e vorba - de altfel nici eu nu știam până să plănuiesc excursia. Dar dacă zic flecul tocului cizmei italiene, începe să sune cunoscut?
Fiind abia început de sezon, locul era pustiu - mai puțin obișnuiții birtului local și 1-2 perechi rătăcite (noi incluși).
Am cântărit dacă să încercăm să rămânem pe acolo pentru masa de prânz dar am zis că mai bine continuăm. Totuși locul are un farmec aparte.
...clădirea care ne-a atras atenția este asta - și asta e doar spatele. E vorba de Villa Sticchi, construită la 1900 în stil maur.
Aș închiria și eu o Vespa doar că nu vreau să-mi petrec vacanța la urgențe. Așa că probabil aș închiria-o doar pentru poze.
Mai departe pe coastă, foamea a devenit mai puternică și am decis să ne oprim într-un loc random, fără nume. Nu neapărat pentru că nu-l are dar că nu-l mai țin minte eu - și acum căutând pe net, îmi dau seama și de ce. Pentru că e foarte generic: Marina Porto.
Spre deosebire de Santa Cesarea Terme, aici era un pic animat, ba chiar la terasa de lângă castelul roșu era chiar aglomerație.
Portuleț cu apă limpede, bărci care își proiectează umbra pe fundul apei...o imagine care să dea tonul pentru vara care urma să vină. Cu toate că nu se compară cu ce am văzut prin Grecia dar merge un 7 pentru încurajare.
Din păcate restaurantul - sau mai degrabă ce au servit ei - nu s-a dovedit memorabil (sau cel puțin nu în sensul bun). Caracatița în sos tomat nu s-a înțeles bine cu mine.
Onwards then! De la Marina Porto mai e foarte puțin până la Santa Maria di Leuca unde te întâmpină mai întâi sanctuarul și farul.
Imaginile cu farul de departe, cum e cea de mai jos, sunt luate de la Punta Ristola - care de fapt este punctul cel mai sudic al tocului.
Aș fi vrut să luăm un magnet din zonă dar erau din acelea oribile dintr-un fel de lut. Nu înțeleg de ce se fac, probabil pentru că sunt ușor de făcut. Din păcate sunt absolut grotești și au calitatea de a se sparge pe podeaua bucătăriei dacă le desprinzi de pe frigider.
Știți că ziceam că plaja nu e mare lucru - ei bine, după Leuca toată lumea spune că lucrurile se îmbunătățesc simțitor. Așa că și noi am fugit mai departe să ne bucurăm de prima plajă pe 2014.
Un loc indicat de mai multe articole e lângă Pescoluse - supranumit Maldive del Salento. Acolo am oprit și noi și ne-am îndreptat spre plajă. Într-adevăr, e multă plajă, nisip destul de fin dar fâșia de nisip e cam îngustă și abruptă. Știu, fac nazuri, dar ce am găsit în Grecia mi-a ridicat standardele în materie de plaje. Din păcate pentru nou prima plajă pe 2014 nu a însemnat și prima baie pe 2014 pentru că apa era rece rău.
Dezamăgiți, am continuat drumul. În zonă mai sunt plaje renumite, cum ar fi cea de la Punta della Suina, însă apa nu avea cum să fie mai caldă. Așa că am mers pe urban și am parcat mașina la intrarea din orașul vechi Gallipoli. Dar despre asta, în alt episod...
1 comment:
Mai bine ca ne dai de vara, uite de culori frumoase si ce bine arata locurile si cladirile si oamenii, atatia cati sunt. Fata de cat de triste ar fi fost imaginile de toamna, presupun ploioase si cenusii.
Post a Comment