Să nu neglijăm nici această serie, chiar dacă nu se potrivește cu ce e afară. Considerați-o o sursă de inspirație pentru vacanțele următoare. Așadar, cum am ajuns în Grecia...
...well, pe șosea! Am lăsat în urmă șoselele de o calitate îndoilenică ale Macedoniei și am făcut la dreapta către Grecia. Dar cu plinul făcut în Macedonia, mulțumim Macedonia! Poate ne mai vedem! Și de acuma titlul seriei "Grecia mea" este pe deplin îndreptățit.
Am intrat pe autostradă aproape imediat - o autostradă care șerpuiește agale printre coline. De fapt, e un vast bazin carbonifer unde se produce 40% din energia electrică necesară Greciei. Sunt mai multe termocentrale, Agios Dimitros fiind cea mai mare cu 1600MW dar autostrada trece foarte aproape de Kardia, cu 1200MW. Privind din satelit, am senzația că ce e la Rovinari e mic copil pe lângă ce excavații au grecii acolo.
Dar lăsăm repede în urmă termocentralele, până la urmă nu suntem în Grecia pentru termocentrale. Dar pentru trecători? Nici măcar pentru cea mai înaltă, Katara Pass cu toți cei 1705 metri ai săi? (n.r.: nu e plauzibil să fie asta cea mai înaltă doar că se pare că nu e centralizată la ei informația despre drumurile montane așa că la momentul de fața asta e indicată ca fiind cea mai înaltă). Well, se pare că nu, pentru că am găsit drumul închis. În trecut au existat ocazii în care Miscellanea a ignorat diverse indicatoare dar cumva balustrada aia pusă de-a curmezișul îmi inspira ceva mai mult respect.
Așa că ne-am reîntors la autostradă - autostradă care între timp se transformase într-o succesiune de tuneluri și viaducte pentru că cel puțin in direcția asta, trebuie să treci munții înainte să ajungi la mare.
Nu am stat mult pe autostradă pentru că foamea ne dădea ghes așa că am făcut popasul programat la Metsovo - un fel de Veliko Târnovo al lor. Da, grecii au și altceva decât porturi pitorești - au și sate de munte pitorești iar Metsovo e unul dintre ele.
Intrarea e cu skepsis, GPS-ul vrea ceva dar sensurile unice instituie de poliție vor altceva. Asta pentru că vara Metsovo e luat cu asalt de turiști, inclusiv în autocare desre care nu am idee cum intră pe străduțele înguste și întortocheate ale localității.
E plin de pensiuni și de tarabe cu chestii inutile din lemn - dar mai important, sunt destule taverne și ΨΗΣΤΑΡΙΑ - ceva care cred că se traduce prin grătar. Oricum, oamenii frig chestii acolo și atât am nevoie să știu.
Acolo ne-am început lunga degustare de tzatziki care a durat aproape două săptămâni (am încercat la toate mesele de la toate restaurantele la care am oprit și îl foloseam ca etalon - "ah, aici tzatziki-ul e 3.5 euro, scump dom'ne, scump").
Sătui, ne-am permis și o plimbare prin centrul localității, ca să se așeze mâncarea. Nu de alta dar mai aveam de înfruntat ultimii kilometri spre mare și drumul o fi el autostradă dar e cam virajat.
Metsovo e pluri-etajat și străbătut de străduțe cu piatră cubică. La ora respectivă turiștii zilei se cam căraseră și turiștii rezidenți erau retrași la siestă. Apropo, oarecum îi zice la siestă în greacă? Sunt sigur că au conceptul acesta doar că nu-i spun așa...
Satul vecin, pe cealaltă coastă de munte. Poate într-o altă excursie ar merge o explorare prin împrejurimi.
O vedere mai de ansamblu unde e clar cât ai de urcat dacă stai la o pensiune din deal. Iar nivelul de la care e luată imaginea e doar unul intermediar, Metsovo se extinde la fel de mult și în jos.
Ne-am luat la revedere de la Metsovo lăsând un avans considerabil autocarului care s-a decis să plece fix înaintea noastră (avans care s-a dovedit a fi nu îndeajuns de mare întrucât l-am prins din urmă pe serpentine). Dar Metsovo e lângă autostradă, are și ieșirea proprie, așa că izbăvirea de autocar e aproape.
Kilometrii rămași erau 135 și au trecut destul de repede, nu ne-am distras atenția de la drum decât pentru a admira coborârea impresionantă de la Neochori unde autostrada face o întoarcere la 180 de grade ca să coboare câteva sute de metri în altitudine - un fel de serpentină pentru autostradă.
Am ajuns în Syvota când soarele era încă pe cer și ne-am dat seama că nu o sa fie așa ușor să găsim cazarea întrucât adresa era doar sub formă de cod poștal. Asta e, sat mic, n-au străzi. Am dat telefon la proprietar și abia ne-am înțeles. El zicea de Syvota eingang (aparent mulți știu o brumă de germană), eu ziceam de green Renault, el zicea de Mercedes negru și tot așa. Totuși a durat doar vreo 5 minute până să apară un Mercedes negru cu nenea Nikos (generic vorbind pentru că nu mai țin minte numele exact) care ne-a dus la camera noastră. Am vorbit scurt și curpinzător în propoziții eliptice de predicat și ne-a lăsat să ne instalăm.
Am găsit Syvota în toropeala de seară când terasele încep să se umple și ultimii oameni se întorc de la plajă. Am ochit o terasă care să ne placă și am mers pe debarcader să vedem apusul. Treaba cu ochitul terasei a fost mai mult invers în sensul că am fost agățați de un amfitrion burtos care a garantat cu onoarea-i calitatea bucatelor.
Deși e în vestul Greciei, apusul la Syvota nu e în mare - acest privilegiu este rezervat în zonă celor de pe insula Corfu. Noi a trebuit să ne mulțumim cu soarele dispărând încet după munții de pe insulă și să ne întoarcem la terasa păstorită de burtos. Din fericire nu glumise și mâncarea a fost bună - inclusiv tradiționalul Mythos din pahar înghețat. Pe parcursul vacanței noastre în Grecia aveam să aflăm că e greu pentru ei să greșească mâncarea (de exemplu acum nu pot să zic unde am mâncat cel mai prost în Grecia) dar și faptul că Mythos în pahar înghețat nu e chiar așa standard cum am crezut - acesta de la Syvota a fost primul și ultimul Mythos în pahar înghețat pe care l-am primit.
No comments:
Post a Comment