Lovech și Devetashka Peshtera

Săptămâna asta încheiem mai multe serii - azi e rândul mini-seriei cu Bulgaria de astă-vară. Pe drumul de întoarcere de la Sofia am oprit să vedem Devetashka Peshtera și Lovech. Mai întâi Lovech, că el era mai aproape de Sofia.

Lovech e un mic orășel de provincie cu 35.000 de suflete care a fost dotat cu fortăreață medievală și blocuri comuniste - conform tradiției.

La Lovech am făcut o pauză la un Rompetrol și am avut plăcerea să descopăr că ștergătoarele de parbriz au capitulat în fața celor 7 ani de folosire. Cu asta în minte, am purces la o plimbare prin orășel.

Ce are special orașul este un pod acoperit și un șir de căsuțe colorate pe malul râului, unicat în Balcani pare-se. Podul acoperit adică, case colorate se găsesc ele...

Podul peste Osam este, ca orice altă construcție de lemn, a n-a încarnare a acestuia. Predecesorii au fost trimiși în uitare ori de inundații ori de incendii. Varianta care a ars în 1925 avea 62 de magazine, cel de azi doar 14 -  nu înțeleg exact cum dar nah, așa o fi.

Interiorul e un pic trist cu magazine din care nu cumpără nimeni (pentru că vând rahaturi sinistre)  sau magazine închise. De fapt tot Lovech-ul are un aer un pic ponosit. E drept că erau ceva vizitatori dar nimeni nu părea să cheltuiască ceva...

Nici vremea nu ajuta dar în afară de cele câteva cafenele din piața veche nu văd pe ce ai putea să lași niște bani la Lovech. Și cum ziceam, aerul sărăcăcios nu ajută. Există și ubicuul fost resturant/hotel comunist abandonat (în imaginea de mai sus)...

Honestly, nu mi se pare că e mare lucru de văzut la Lovech - dar admit că poate nu am văzut eu locurile cu adevărat interesante și în plus mă preocupa combinația norilor cu lipsa funcționării ștergătoarelor.

Da, da, frumos, cetate, dar noi ce facem dacă începe să plouă?

Which of course, it did. Așa un pic, câteva picături, ca să mă binedispună. Să mergem spre casă atunci!

Dar uite că ploaia a stat! Hai să oprim totuși la Devetashka Peshtera. Jur că am ș pe tastatură doar că așa îi zice în limba lor. Dar corect ar fi să scriu și în românește că nax, indexează Google și poate mai caută și un românaș-doi. Așa că da, am fost la Peștera Devetashka.

E vorba despre o peșteră mai aparte - zona vizitabilă e de fapt o singură sală imensă cu 4 găuri la fel de imense în tavan. Astfel locul are o identitate vizuală aparte (copiraităr ce mi-s, pfuai). Also, ignorați oribilul purple fringe din imagini, e de la fish-eye.

Partea întunecată nu e vizitabilă - nu am idee cât de mult de întinde. Ca și chestii de văzut...the hugeness of the place...dar cam atât. Nu am văzut filmul dar am înțeles că The Expendables 2 a fost filmat în parte aici, evident deranjând populația de lilieci. Dar mulțumită lor acum peștera este accesibilă de la șosea pe un pod construit cu această ocazie.

Altfel accesul era un pic mai dificil dinspre sat. Sper că nu printr-una din găurile din tavan...

Fascinant locul, oricum. Nu știu cum era cu găurile alea mai demult - nu o fi căzut nimeni prin ele. Sau oamenii locului stăteau și așteptau să cadă căprioare de sus?

Locul e popular și e greu de găsit loc de parcare - drumul care duce la intrare e saturat cu mașinile vizitatorilor. Intrarea se plătește la un punct de verificare improvizat și costă 5 leva parcă dar nu e literă de lege. Eu mă căutam de monede ca să întrunesc suma și când am ajuns la Suma-2 paznicul a făcut așa un semn gen "Lasă, lasă, e ok și așa". Am senzația că nu toate levele ajung unde trebuie. Probabil de asta au și găuri în tavan.

Chiar așa, trebuia să mă plâng. Dom'le ce e asta, am plătit să văd peșteră dar are găuri prin care intră lumina. Sigur le-ați făcut ca să nu mai plătiți iluminatul artificial. Unde sunt stalactitele, unde sunt stalagmitele? Vreau banii înapoi!

Da, foarte funny, ce să zic. Dar și mai funny a fost când după câțiva kilometri după Devetashka a început ploaia de adevăratelea. Așa că iată-ne pe marginea drumului așteptând. În anumite momente se mai domolea, eu porneam la drum și apoi reîncepea forțându-mă să mă opresc din nou (ceea ce nu era posibil imediat).

Spre sfârșitul aventurii am atins un echilibru prin care menținând o viteză în jur de 100 de kilometri pe oră și debitul ploii cooperând, puteam să continui drumul. Mai problematic era când întâlneam ceva care să mă încetinească. Până la urmă am ajuns la București cu bine și a doua azi am rezolvat și cu ștergătoarele. De la service mi-au zis că am avut mare noroc că nu s-a ars motorul pentru că mecanismul era complet gripat de la oxizi, praf și lipsa lubrefierii. Se uita meșterul la mine de parcă eu am pus apă acolo și am sperat să oxideze. Dar totul a fost bine și Giluța a fost gata de excursia în Grecia care urma să înceapă peste doar o săptămână.