Grecia mea: O zi albaneză - Ksamil și Butrint

Da, știu, Albania nu e Grecia. Dar puteam să rezistăm tentației să pășim pe tărâm albanez când eram cazați așa aproape? Bineînțeles că nu. Plus că trebuia să ajungem să vedem insulele astea văzute pe Google Earth...

Așa că dis de dimineață ne-am suit în mașină și am apucat drumul spre nord - aveam de parcurs doar puțini kilometri, după standardele mele. Am salutat Igoumenitsa din mers și am parcurs în fugă bucata până la graniță unde...a durat mai mult decât ne așteptam. Asta pentru că toată lumea e verificată temeinic, de două ori. O dată de partea greacă, o dată de partea albaneză - cărți de identitate, pașapoarte (da, la partea albaneză au vrut pașapoartele că cică buletinele nu puteau fi scanate și n-aveam chef de parlamentări așa că le-am dat și așa am primit și ștampilă), asigurare mașină, acte mașină, pfff...

Ura! Albania! Acest punct de intrare e unul relativ nou - și drumul e la fel. Impresii bune pentru început, asta până când ajungi la primele așezări omenești.

Acolo totul parte un pic ponosit, prăfuit, ca și mașinile lor. Mai jos, primul Mercedes dintr-un lung, lung șir. Vedeți voi, albanezilor le plac Mercedesurile mai mult decât le plac românilor BMW-urile, dacă puteți concepe așa ceva. Cei mai înstăriți au penultimul tip, restul...să zicem că bonitatea e invers proporțională cu vârsta Mercedesului în Albania.

Absorbiți fiind de Mercedese, am comis și singura eroare de navigație a zilei: În Shkallë ar fi trebuit să facem stânga dar am ratat bifurcația (vedem mai târziu de ce) și a trebuit să mergem tocmai până în Sarandë care e un fel de Rânca - fiecare a construit cum l-a dus capul pentru că turiștii vin în hoarte și oricum nu contează. Ah, nu mă întrebați ce face acel ë, doar îmi place cum arată.

Eh și iată-ne ajunși la destinație, Ksamil. L-aș asemăna cu Neptun dar cu peisaj. Extrem de popular după câte se vede, plajele sunt modeste ca dimensiuni și nu au un petec liber. Atracția locului sunt plajele cu pietricele albe și salba de insule presărate la o distanță mică de coastă. Până la două din ele se poate ajunge înot lejer (eu chiar mergând în picioare :) ) la alte două se ajunge cu barca sau cu hidrobicicleta.

Dar până atunci, chestiuni administrative. Schimbat bani, găsit parcare, căutat apă, baie, din astea. M-am înființat în parcarea restaurantului cel mai apropiat de plajă și le-am zis că vreau să parchez la ei, cât costă. Ah, doi euro. Pe oră? Omu s-a uitat la mine ciudat: Nuuu, pe zi! Ah păi atunci e bine, îmi place la voi.

Numărați câte Mercedesuri (tipuri/generații) sunt în imaginea de mai jos.

Parcă totuși foamea de dădea ghes, măcar un pic. Ia să vedem ce e prin preajmă...supă de ceeeeee? Hai că mai bine mai așteptăm!

Evident, cuvântul respectiv înseamnă pui la ei, but it's still funny. Observați de asemenea că shezllon e șezlongul nostru. Peshk seamănă, oktapodh îmi dau seama ce e, kallamar e ușor, midhje la fel...karkalec nu știu ce e. O fi carcalac...prăjit? Nu, e crevete - which is about right că crevetele tot ca un carcalac arată.

Dar să lăsăm lingvistica, unde e plaja, unde sunt insulele? Ah, iată-le!

Și în depărtare iată insulele la care voiam să ajungem dar aveam nevoie de mijloc de transport. Încrezători mergem întins la debarcaderul unde era o barcă cu motor (sună pompos, de fapt e o pasarelă de beton cu margini ruginite) și făcându-mi loc printre clienții care stăteau la rând ajung în față și cer opțiuni în engleza mea cea mai bună. 

-Me wants to go to the island. 

-Which island? 

-The one with the restaurant! (văzusem eu în poze). 

-There is no restaurant.

-Infidel liar, I know there is!

De fapt am înțeles că omul nu cunoștea nuanțe de genul there is no restaurant anymore dar și că el ne poate facilita transportul până acolo. Opțiunea 1: 5 euro cu barca cu motor - dar cum ne întoarcem?

-You tell me hour when you want to go back and I come!

Cum un episod "Robinson Crusoe albanez" nu era pe lista experiențelor din ziua respectivă, am ales Opțiunea 2: 15 euro la un curs avantajos pentru o oră cu hidrobicicleta - singurul dezavantaj era că nu erau hidrobiciclete disponibile și rândul era fix pentru asta.

Așa că ne-am ales o terasă și am pus-o de un prânz cu țipar, brânză la grătar și calamar. Kallamar, pardon. După masă am găsit și hidrobicicletă fără să ne încăierăm cu localnici și am pornit în cucerirea insulei. Ușor de zis, ceva mai greu de făcut. Insula pare aproape dar nu e neapărat așa - iar canalul care o desparte de cealaltă insulă e destul de lat ca valuri din larg să pătrundă și să facă călătoria...interesantă. De asemenea apele turcoaz din jurul insulelor se transformă în ape de un gri petrol neliniștitoare pentru mine. Dar de ajuns, am ajuns!

Interesant la această insulă este faptul că de fapt sunt două insule separate doar de o limbă de nisip. Well, nu e chiar nisip. În poze arată bine dar de fapt sunt pietricele cam cât bobul de strugure, incomode pentru stat. De asemenea intrarea în apă e bruscă și se tot plimbă alte hidrobiciclete sau chiar bărci cu motor care tot aduc turiști.

Iar restaurantul...solul înnegrit și niște cuie ruginite e tot ce a rămas din el. Probabil un incendiu - nu știu daca nu cumva pus pentru că review-urile pe Trip Advisor erau proaste. Mai ales că cică nu te lăsau să stai pe plaje dacă nu făceai consumație la restaurant. Noi nu am stat mult pe insulă și bine am făcut pentru că vântul începuse să se întețească și valurile care agitau canalul erau considerabil mai mari. Nu cât să răstoarne hidrobicicleta dar de ajuns cât să mă facă să mă simt nu în largul meu. Așa că m-am bucurat când am ajuns la ape mai liniștite chiar dacă cu trafic mai intens.

Ne-am petrecut restul timpului cu hidrobicicleta navigând printre insulele mai apropiate de mal și în general bronzându-ne.

După hidrobicicletă ne-am găsit și noi cu greu un petec de plajă și am mai stat cât să testez și eu apele nu extraordinar de calde - mai mult de formă pentru că nu a fost foarte plăcut, mai les că pasarelele de beton care împânzesc țărmul sunt considerate trambuline de drăcărime.

Dar da, e frumos la Ksamil. Îmi amintește de litoralul românesc acum 10 ani - când totul era făcut doar ca să iasă bani (oare e diferit acum? hai că parcă s-a mai spălat). Asta nu pare să deranjeze pe nimeni întrucât localurile și plajele sunt pline ochi.

Din câte îmi dau seama e un loc de oprire pentru vesticii care coboară cu mașinile spre Grecia dar marea majoritate a clienților sunt albanezi. Și de clienți nu duce lipsă, se construiește în continuare.

Dar ziua albaneză e doar asta, o zi - așa că ne-am îndreptat spre al doilea punct de interes al zilei, ruinele de la Butrint. Numele său mai vechi, Buthrotum, aduce a Latină. Corect, dar de fapt istoria sa e mai veche și începe cu Grecia Antică, când i se zicea Bouthrōtios.

E plasat strategic la intrarea într-o imensă lagună unde protejează un canal de doar câteva zeci de metri lațime. De asemenea poziția cetății e foarte bună fiind apărată natural de apele lagunei din 3 părți.

Se plătește binișor la intrare dar să zicem că merită, chiar dacă locurile nu sunt foarte îngrijite. 

Explicații sunt și în engleză, I'm sure it's very interesting. Noi ne-am limitat la a ne uita la italienii care își făceau selfie-uri la amfiteatru. Just kidding, ne-am făcut și noi.

Macar să curețe un pic apa de banii de intrare, nu?

Punctul cel mai înalt al dealului pe care se află cetatea e marcat și de stronghold-ul final. Evident, nu e asta forma pe care a avut-o de la început dar e frumos.

Dar și mai frumoasă e priveliștea de acolo...dacă se iese pe ușa din dos se ajunge la un punct panoramic de unde se poate vedea toată valea.

Biserica din Shëndëlli, un sat la câțiva kilometri de Butrint. I love that ë. Azi Miscellanea e Miscëllanëa.

Drumul pe care va trebui să mergem noi. Looks good!

Shëndëlli și în depărtare, Xarrë.

Așa, și ajungem la ultima aventură a zilei, trecerea canalului care ne separă de ultima bucată de drum spre Grecia. Trebuie să fie un pod că sunt doar câțiva metri amărâți. Nu? Măcar un bac, ceva?

Well, a ferry you say? Why yes, a cable ferry! The Butrint Cable Ferry! Chiar n-am idee dacă e faimos ca să merite o asemenea evidențiere dar știu că așa ceva nu aveam pe listă. Nu știu dacă mai sunt la noi în țară dar la ei pare să fie normal.

Costă 5 euro dacă țin bine minte și e fix ceea ce pare - o călătorie cu mașina pe un ponton ruginit acoperit cu scânduri vechi care este tras cu un cablu (și el ruginit) de la un mal la altul. Dar hei, funcționează!

În caz că vă întrebați, nu, nu trece câte o mașină, încap 4 pe platformă. Giluța nu a avut onoarea să fie singură, ba chiar am fost cei care au completat încărcarea. Mi s-a părut sigur dar nu puteam să nu mă gândesc cum aș fi explicat la Casco că mașina e pe fundulunui canal în Albania scufundându-se cu un cable ferry.

"Portul" de pe malul opus :), una dintre clădiri conține și motorul care pune în mișcare drăcia. Iar pe stema Albaniei de pe clădirea din dreapta scrie I love you Cameria - acesta fiind un nume puțin folosit al regiunii. Apropo de stemă, am căutat și eu un magnet cu stema și am găsit numai niște chestii oribile așa că am rămas fără magnet din Albania. Am doar o monedă de 500 de lek pe care înclin să o transform în magnet de frigider.

Ei bine și de aici mai erau 13 kilometri până la drumul principal - pe care am crezut că-i dovedim repede. În practică drumul era foarte îngust cu arbuști pe margine și cu foarte dese cruci. Am văzut și de ce, pentru că circulă ca nebunii pe drumurile alea. Și în curând asfaltul a lăsat locul macadamului si gropilor și viteza a scăzut la 10-15 la oră. Ne-am bucurat că am greșit drumul dimineață (planul ar fi fost să atacam Ksamil pe partea asta) pentru că am fi dat de această porțiune care probabil ne-ar fi descurajat.

În fine, până la urmă am ieșit la liman și am ajuns la graniță unde am beneficiat probabil de plictiseala vameșilor care erau ocupați cu cotrobăirea printr-o dubă de Germania și ne-au lăsat să trecem pe încredere. Am oprit în Igoumenitsa pentru apă și am ajuns înapoi în Syvota ca să prindem iar apusul (și un gyros). Fu zi faină, Albania nu e chiar așa rea cum îmi imaginam. Dar în ziua următoare aveam să vedem alte locuri frumoase. Stați pe aproape, urmează Pelopones!