Venețienii ăștia și-au băgat coada peste tot în Mediterana. Ești bine-mersi în vacanță în Grecia, te aștepți la Leonidas și coloane dorice și când colo hop! - un castel venețian...cel puțin asta e situația la Methoni în sudul Pelopones-ului. Sau Modone, cum îi spuneau, evident, venețienii.
Ca de obicei, în propoziție este vorba despre un port natural remarcabil care a fost prețuit timp de 2000 de ani cât ne-am dat cu cojile de nucă pe mare. Sunt mai multe insule care atenuează mișcările mării - și asta am observat și noi cât ne-am bălăcit sub zidurile castelului, că e cel mai liniștit golf pe care l-am văzut.
Nu e mare plăcere să te bălăcești cu bărcile prin preajmă dar pentru familiile cu copii cred că este perfect cu pensiunile la 100 de metri de plajă.
Așa, revenind la istorie. Cam pe la jumatea perioadei de 2000 de ani de care ziceam, venețienii au zis că i-ar cam coafa o bază puternică aici, dat fiind că era la jumătatea drumului spre piețele din est. Și cum tot erau niște pirați stabiliți aici au zis să împuște doi iepuri cu un foc așa că au pus gheara pe cetate.
Evident nu se putea să-l lase așa într-u stadiu incipient și au construit cam ceea ce vedem azi - unul dintre cele mai mari castele medievale pe care le-am văzut. Dacă vă uitați pe imaginile din satelit veți vedea cât e de mare față de așezarea modernă.
Noi am pornit să-l vizităm după ce ne-a trezit prematur un cutremur. Mda, un cutremur. Puteam să jur că în Grecia nu sunt cutremure, asta în timp ce camera se zgâlțâia voios. În fine, după un pic de dezmeticire am mers la castel (peste drum de pensiune).
Nu am înțeles perfect dar nu pare să se perceapă nici o taxă de vizitare. Sau să o luăm așa, nu era nimeni - deși cineva trebuie să fi venit să-l deschidă - pentru că e închis noaptea.
Ne întoarcem la istorie un pic - 300 de ani au trebăluit venețienii pe aici, timp în care Methoni a fost stația de mijloc în tot ceea ce însemna călătorii spre estul apropiat. După care estul apropiat a dezvoltat idei proprii despre ce ar trebui să se întâmple la Methoni și l-au luat și ei vreo 200 de ani.
După care a urmat o perioadă tulbure cu ocupații venețiene (Veneția Reloaded), otomane (Otomans Revolutions) egiptene și franceze (eliberatoare desigur).
În această perioadă fortificația și așezarea în sine erau deja în declin, un declin care nu s-a mai oprit până la abandonul total.
 |
Au mai rămas zidurile și leul lui San Marco, pecetea venețienilor. În rest buruieni și ziduri care stau să se prăbușească în mare.
Se fac unele eforturi de restaurare dar mi se par destul de timide. De exemplu se lucrează în zona porții din capătul îndepărtat, o poartă spre mare.
Acolo se găsește și obiectivul cel mai fotografiat când vine vorba de Methoni - un bastion izolat în mare la care se ajunge doar pe o pasarelă îngustă.
Se numește Bourtzi și în afară de a fi fotogenic, e cunoscut și ca locul în care și-au găsit sfârșitul mai toți locuitorii venețieni după ocupația otomană.
Da, știu, poarta aia are niște ferestre - probabil au fost adăugate la un moment ulterior. Că doar nu era termopan turcesc...
Se poate ajunge la nivele intermediare între castelul principal și bastioanele Bembo și Loredan care păzesc intrarea.
Da, ușa aia e foarte joasă, nu știu dacă venețienii ăștia nu erau un fel de Vandami care aleargă în picioare pe sub pat. Eu m-am chinuit să trec pe acolo.
Toată distracția ia cam o oră, numai bine cât să ți se facă foame și să te întorci la pensiune pentru micul dejun sub portocalii din grădină.
Cam atât despre castel, e un moment fain de explorare între o plajă și un tzatziki.
Și ce tzatziki se mănâncă la Methoni!
Data viitoare urmează informații de neratat despre o tavernă specială de acolo.
No comments:
Post a Comment