11 March 2015

Grecia mea: Tavernele din Methoni

Poți număra pe degete tavernele din Methoni (deși e posibil să ai nevoie și de cele de la picioare). Interesant, cele mai animate nu sunt în piațeta centrală sau pe plajă ci pe strada care vine de la parcarea castelului.
Methoni

La fel de interesant, nu e clar ce le face populare - pentru că am văzut taverne cu terasa goală alături de unele unde aproape nu mai era loc. E adevărat că tu ca străin când vezi taverna goală de obicei nu te duci acolo...dar chiar și așa...

Methoni
De menționat că Methoni e capăt de drum, nu ajungi aici din greșeală sau în trecere. Trebuie să vrei să ajungi aici. Și sincer, chiar ar trebui să vrei să ajungi acolo. Pentru că, spre deosebire de Syvota unde a fost plăcut dar impersonal cu toată străduința gazdelor, la Methoni am avut o cu totul altă impresie.
Methoni
E adevărat că se simțea deja venirea toamnei, pensiunea era pe jumătate ocupată și mașinile treceau la interval de câteva minute. Chiar și așa, Methoni e foarte primitor cu străinii.
Methoni
Strada de care zic e lată cam de două mașini dar mereu jumătate din ea e ocupată de...mașini parcate. Dar oricum nimeni nu pare să se grăbească sau să le pese. Eu de exemplu am parcat în fața pensiunii pentru 5 minute la indicațiile gazdei și între timp a venit cineva la taverna de vis-a-vis cu un scuter și l-a lăsat unde era obișnuit să-l lase.
Methoni
Atâta doar că mașina mea plus scuter lăsat aiurea = stradă blocată. Dacă îmi aduc bine aminte m-au trezit din visare claxoanele unui cuplu de germani în vârstă. În realitate loc cred că era însă ei probabil nu erau obișnuiți cu strecuratul printre nesimțiti...
Methoni
Iată și o altă metodă de blocare a străzii. Seara, taverna asta acaparează niște asfalt și e totul foarte normal.
Methoni
Nu vă speriați, asta din imagine nu e o tavernă, e doar capătul plimbării noastre nocturne pe lângă castel.
Methoni
Pentru că da, poți să te plimbi pe lângă zidurile castelului, asta după ce treci de taverna de pe plajă.
Methoni
Drept să vă zic, le-am fi încercat pe toate, tavernele. Și sunt destul de sigur că nu prea aveam cum să greșim dat fiind că materia prima vine cel mai probabil de pe bărcile din portul de alături.
Methoni
Dar un loc a trebuit să alegem până la urmă. Sincer nu mai știu cum l-am ales, nu ne-am uitat pe Trip Advisor (de unde probabil l-am fi ales oricum) - cred că a fost intuiție combinată cu serendipity.
Methoni
Localul era fix vis-a-vis de pensiunea noastră și din afară nu arată ca mare lucru - nu se văd mese, zice doar că au loc în grădină sau în interior.
Methoni
Nu, nu e vorba de Nikos - se pare că în orice localitate există o tavernă Nikos, până și la Constanța e una.
Methoni
Și n-am nimic cu Nikos, judecând după numărul de mușterii ar fi fost și el o alegere bună însă noi am ajuns la...
Methoni
...Klimataria. Iată și scuterele vinovate de întâmplarea de mai devreme.
Methoni
Am să vă povestesc despre experiența culinară de la Klimataria pentru că merită. Am intrat noi și ne-am ales o masă în grădină (vorba vine, e un petec de beton acoperit cu vie dar nu am de ce să mă plâng) și am așteptat. Până la urmă a apărut o bunicuță care ne-a întrebat "ce vreți să mâncați". Păăăi, am cam vrea meniul. Păi nu avem meniu. Și atunci cum...Veniți cu mine în bucătărie să vă alegeți. Am făcut ochii mari și ne-am executat.
Methoni
Noi eram novici în experiența grecească și nu știam că există locuri în care se face așa. Ei bine și în bucătărie am dat peste niște chestii absolut demențiale și am început să zicem că vrem și din aia, și din cealaltă. Dar vrem să gustăm și din aia. Uuu, ce e aia, vrem și din aia un pic. Și oamenii știu că nu te poți abține când le vezi și se oferă să-ți aducă numai jumătate de porție sau numai cât să guști. Cum calculează nota după este irelevant. Am fi plătit probabil și dublu.
Methoni
Printre highlights: flori de dovleac umplute, cel mai bun tzatziki pe care l-am mâncat în acest concediu, musaca atât cu carne cât și vegetariană (pentru că sunt cel puțin la fel de multe feluri de mâncare vegetariene cât din cele cu carne), ruladă cu carne, dovlecei umpluți...toate lucruri pe care nu le găsești pe meniul regulat al unei taverne. Pe meniu e ce a avut chef să gătească bunica în ziua respectivă. Bunicuțele de fapt, că sunt două. Și cum am testat și noi, pentru că am fost și a doua zi, meniul se schimbă binișor - n-am cum să zic în bine pentru că deja e bine.
Methoni
Am citit de curiozitate niște review-uri de pe Trip Advisor: multă lume exaltată până la înțepați care zic că "dom'ne s-au stricat și ăștia, nu mai e ca acum 4 ani". Om fi având noi standarde joase dar cred că nu greșesc când zic că la Klimataria am mâncat cel mai bine în Grecia. Nu mă înțelegeți greșit, nu zic că nu se poate mai bine - doar că e foarte, foarte bine. Highly recommended, păcat că e așa de departe. Mă gândesc cu ploaie torențială în gură la tzatziki-ul acela...

No comments:

Related Posts with Thumbnails